joi, 25 iunie 2009

Cosmar (ultima parte..sper)

In patutul aparent fragil se profila o silueta micuta ca de papusa.
O mica problema.
Papusa era vie.
Era o mogaldeata roza de carne miscatoare.
Incepuse sa scanceasca.
Fata privi uimita si restul incaperii. Intr-un colt zari o umbra prelunga. O asocie cu dadaca.
Dadacele de muda veche, acele caroora copii le spun tusa, matusica, desi n-aveau nicio legatura de sange.
"Dadaca" se ridica brusc si se misca cu atata repeziciune ca fata abia reusi sa-i surprinda trasaturile.
Dadaca nu era femeie. Era un barbat, inalt desirat cu nasul coroiat si barba rara si ochii cenusii si rai. Presimtea ca ceva nu mergea. Parca..parca...Parca nu mai era ea.
Era inutil sa zica ca nu era in regula. Se vedea cu ochiul liber.
Cu miscari bruse barbatul practic trecuse prin ea. Simtise un fior fierbinte, ca si cum ar fi muscat dintr-un jalapegno. In gura simtea amareala fierei, si privea ingrozita silueta ce smulse din buzunar o sticluta de farmacie. Nu parea a fi un medicament ieftin, judecand dupa sticluta rafinata. "Ce paradox!"gandi ea, "o stica de farmacie mai scumpa decat parfumul meu!".
Privi apoi ingrozita cum umbra deserta toata sticluta pe prunc, iar acesta incepu sa urle din toti rarunchii in timp ce pielea i se dizolva, iar carnea se chircea pe oasele, care in curand aveau sa fie atinse de acidul sulfuric. Da..acid...Ii recunostea duhoarea de la orele de chimie. Si efectele devastatoare.
Elibera din plamanii care refuzau sa mai filtreze aerul un urlet inuman si parca intreaga imagine se sparse. Printre fragmente zari doar silueta monstrului care facea harakiri cu un cutit mic de vanatoare.
Gandacii incepura sa devoreze cadavrul care din ce in ce mai rar zvagnea in trandafirii rosii care impodobeau pardoseala alba.
Apoi imaginea se crapa in alte sute de cioburi care ii sfasiau pielea si o penetrau precum un viol salbatic.
Se trezi pe pardoseala, cu parul valvoi,transpirata, si ramasa fara suflare, si privii cu ochii larg deschisi si ingroziti prinprejur.
Nu mai era in camera. Ajunsese nu se sti cum afara pe scari.
"ce-ai patit?" intreba Agi, cu colturile ochilor brazdate de doua lacrimi sarate.
"Ai lesinat pana n-ai ajuns in camera".
Imagionile se invarteau haotic prin lacasul gandurilor fetei. "Cat a durat?", "Cam doua minute".
Picioarele i se muiara. Un cosamar asa groaznic in decurs a doar doua minute. Inca auzea ecourile urletelor micii creaturi.
Dar nu reusi sa aprofundeze prea tare dilema din cauza faptului ca fu victima unui spasm.
"Nu s-a terminat..simt asta....ceva nu e bine..n-a fost doar un vis...a fost..a fost...o escapada in trecut!"
"Vino!, trebuie sa rezolvam asta, daca acum nu, atunci niciodata!" sopti catre Agi cu o voce aparent sigura, dar se simtea o nota de nesiguranta.
Pasira amandoua in camera intunecaoasa, care ii era deja neplacut de familiara fetei.
Pardoseala se miscase si se deteriorase de-a lungul anilor si acum daca paseai pe ea se misca de sub picioare, iar din crapaturile negre, ce contrastau atat de tare cu praful gri misunau scarbosenii slinoase.
Mirosea a confuzie.
Mirosea a vechi si nou.
Mirosea a sange proaspat.
Mirosea a moarte.
Umbrele incepusera sa tremure, de parca lumina stelelor era cea a unei lumanari de seu pe sfarsite ce palpaia.
Patutul se rupse cu zgomot, iar din lemnul putred incepura sa curga ca ciuma cari mari si negrii ca vidul.
Tresarira.
De sub mormanul de putregai ceva misca...Poate era un car mai mare, gandeau fetele...
Dar nici chiar cel mai puternic car n-ar fi putu sa dea la o parte gramada aceea de lemne, care totusi avea o greutate.
Din mormanul de lemn iesi la suprafata... demonul...
Statura nu o intrecea pe cea a unei papusi, dar era atat de hidos, atat de jalnica si respingatoare incat fetele se dadura cu doi pai mai incolo de scarba si teama fata de acea creatura oribila.
Erau fragmente din ceea ce fusese un trup de copil,in toracele distrus , din care curgea seva putrezita, se zareau bucati intrate in putrefactie de organe.
Capul era doar partial, jumatate fiind spart, ochiul lipsea cu desavarsire, bucatele de piele si carne sfasiata totusi inca se incapatanau sa stea prinse de tigva copilului.
Sarea intr-un picior dezcarnat, celalalt fiind distrus fie de timp fie de acidul fatal.
Dintr-o mana pastra doar antebratul, prins printr-o fasie subtire de carne uscata, iar din cealalta doar umarul, partial distrus.
Se misca incet, miscarile prea bruste l-ar fi dezmembrat complet.
" Zi-mi cum sa te fac sa te odihnesti". Vocea era a fetei. Agi se pornise sa planga-ncetisor, dar volumul crestea cu fiecare clipa.
Creatura parea ca o fixeaza cu unica lui cavitate care adapostise candva ochiul.
Dadu cu ciotul mainii in semn de dezaprobare, si reporni in mersul sau saltat catre fete.
Agi e intoarse putin ca sa-si mai stoarca din lacrimi si zari din miezul umbrelor o fantasma... aceea a demonului criminat ce-l zarise fata in escapada sa.
Isi pastrase din infatisare destul de bine. Carnea s-a uscat pe el, dar inca se vedeau pete stacojii pe fata si pe pelerina neagra.
Agi dadu drumul unui tipat ascutit si se porni sa boceasca mai cu vana decat inainte. "Bantuita! Bantuita, fara vreo vina!" scancea din cand in cand.
Pelerina se destrama in mii de fluturi negrii care inconjurara fetele ca o ceata prin care zareau doar un cutit ce stralucea in puterea celor doua luni si o mica sticluta fara capac prin care aproape simtea lichidul incolor, inodor, si letal.
A inspirat mirosul cosmarului cu ochii larg inchisi.

Sfarsit

Oare?...




marți, 23 iunie 2009

Cosmar (partea 2)

"Stai linistita", zise ea, "Nu e nimic altceva decat praf si cativa gandaci inofensivi, nimic ingrijorator."
Oare?
O lua pe fata speriata de dupa umeri si apoi o imbratisa. Devenise si mai speriata decat inainte.
"Sa mergem, mai avem multe de facut". Voia sa plece cat mai departe de locul acela.
S-au urcat la etajul intai si si-au reluat munca. Parca totul n-avea sens iar sentimentul continua sa ii preseze sufletul. Acel sentiment.....
Simtea o senzatie de greata .
S-au scurs minutele, dar senzatia nu disparea.
Au terminat tarziu, aproape de inima noptii. Miezul ei defapt.
Luna stralucea alaturi de o alta luna, Mercur.
Acest lucru se intampla o data la 1256 de ani.
Un fapt incredibil.
Prea rar.
Prea periculos.
"Vino repede!" striga catre ea, Agi. "Se intampla ceva!!"
Alergara repede catre usa veche.
Ceva nu era in regula cu usa.
Era...era prea noua.
Mirosea.....a vopsea proaspata...
Agi incepu sa tremure violent.
"Voi intra", zise, "iti voi arata ca nu e nimic".
Pasi in tenebrele camerei.
Brusc incaprea parea mult mai lunga. Si mai larga.
Si intunecata.
Aerul mirosea a copil.
Pasi tremurand de frica si frig prin incaperea luminata doar de stele.
Era inutil sa mai scotoceasca dupa intrerupator, oricum, si daca ar fi exista, becul probabil era nefunctional.
Merse spre patutul ce parea nou. Mirosul dulceag fi inlocuit cu miosul de pene arse.
"Halucinez!!", urla ea in sinea ei in timp ce privea perplexa, iar vorbele ramasera infipte in gatlejul uscat de spaima.
"Imposibil..."

luni, 22 iunie 2009

Cosmar

Privi speriata scoala unde fusese eleva patru ani si o priveste apoi pe colega ei denumita pe buna dreptate "Agi". Era prea speriata, si nu intelegea de ce. Mai agitata si mai speriat decat de obicei... Atunci afla ca eea era sigura ca una din camerele marii sale case, (care s-a dovedit a fi chiar scoala) era ocupata de una, sau mai multe ramasite ectoplasmice de oameni. Ectoplasmice e gresit spus.
Imateriale.
Privi neincrezatoare usa alba si cojita si-si dadu seama ca acea incapere nu mai fusese deschisa de poate zeci de ani. Desi curajoasa de felul ei simti un fior pe sira spinarii. Nu credea in fantome dar Agi, fie ea cat de copilaroasa avea totusi un motiv sa fie asa cutremurata. Ceva nu era in regula.
Urma petrecerea... nu mai stia ce petrecere, dar avea oricum nevoie de reamenanjari vechea "casa".
S-a urcat la etajul doi cu inca cativa colegi maturizati inainte de vreme, atat la aspect..si atat?
Se urcau pe masa sa verifice incheieturile geamurilor. Ciudat, n-avea sens ce faceau. Au inceput sa se auda zgomote de sub ei.
Precum scancete de copil.....
Agi incepu sa tremure violent...
Am inceput sa cobor fiecare treapta a vechii "case", pana la camera incuiata si am apasat incet clanta. Usa s-a deschis scartaind, si rugina muscase adanc din balamale.
Usa se tinea intr-o rana.
Cerul devenise plumburiu. Usa dadea in curte. Putina lumina dadea la iveala in camera intunecoasa urmele unei camere de copil, camera ce fusese la moda acum 30 de ani...
Privea patutul de copil, care parea ca adaposteste in sine o papusa reprezentand un copil mic...
Un fior ii strabatu ca un soc trupul. "Nu cred in fantome! Nu cred in fantome! NU CRED IN FANTOME!".
Totusi ceva era in neregula. Privi restul incaperii, si observa dezgustata in colt un musuroi de gandaci negrii, care priviti in ansamblu semanau cu..."Nu! incep sa fiu paranoica.."
Inpinse cu greutate usa care statea sa cada.


luni, 15 iunie 2009

cu umerii arsi si...

Sunt lipicoasa. Clisterul se lipeste linistit de amprentele mele in timp ce privesc in gol pe fereastra. Simt ca cu fiecare gol, ma tampesc. Ma rog ca si cantonamentul ala cretin sa faca miracole, altfel ma mut de pe postul de portar la alt sport. Cum pot sa fiu atat de neindemanatica? trantesc mingea cu naduf de podeaua verde-crom. De ce naiba nu pot sa fiu mai talentata? macar intr-o mica masura sa devin mai buna. Cand ochii Biei ma fixeaza, simt cum ma asteapta coparşăul, sa ma arunc sub zece tone de pamant si sa pot plange in voie, fara sa mai simt mustrarile gandite ce-mi sfredelesc creierii.

Ridic ochii din masa prea veche, cu mult mai batrana decat mine. Masa cu vorba, e o banca de pictura. Simt cum profesoara ma musra din priviri " de ce trebuie sa pleci?" Imi trag nefericita nasul si ma gandesc si eu:de ce trebuie sa plec in fond?". Atunci imi revine in cap imaginea mamei mele. "pendtru ca ea isi doreste, pentru ca mi-e teama sa dezamagesc oamenii..pentru ca...". Strag din dinti "nu, nu voi varsa nicio lacrima!". Si totusi, sentimentul e mai tare ca vointa, tasnesc afaradin camera si ies in curtea atelierului. Privesc infiorata nucul batran care m-ia oferit in patru ani indeajunsa energi din nucile lui, cat sa supravietuiesc de foame pana acasa. Privesc statuile inuniforme, raspandite in toata curtea, vad atelierul vechi decand lumea, si atelierul mai mult distrus. Fug spre "ascunzatoarea" prostscrisilor dn scoala, cu tot riscul sa se surpe cu mine cladirea, sa cedeze barnele... E ingrozitor de cald, ma topesc, privesc cerul senin si inspir...aoleu...

Privesc tavanul , si vreau sa fie albastru inchis, sa pot picta pe el stele fosforescente. Dar tavanul e alb si oftez. Pe masa zace banda desenata (inca neterminata), care va fi citita de vreo 4-5 persoane, apoi expediata la Bucuresti(nu m-am hotarat daca o copie sau originalul) sa mai fie citita de inca o persoana. Privesc si albumul scolar, in care suntem trecuti aporoape toti si ma schimonosesc absurd e urat. Ma doare sufletul. Deja mi-e dor de ei. Patru ani de suferinta, de teze, de copiat, de tocit/invat si bucurie si distractie si nebunie.

Acum privesc in retropecitiva petrecerea de sambata si rad. Cine s-ar fi astepata ca si Carmella, Cosmina, Camelia(si cateva persoane auxiliare), Mina si eu sa fim capabile sa dam gata in mai putin de juma de ora o sticla de Angeli? nu e mare scofala, dar totusi, e ceva.
Nu o sa pot uita ce provocari tampite m-au pus sa fac. Cum naiba i-o si venit in cap sa ma puna sa fac pe mainuta? Sau sa-mi bag capul in masina de spalat?! sau sa-mi dau jos camasa???? sau sa scriu cu dosul numerele pe geam?!?!?! ok, ultima a fost chiar penala dar in fineee.

Nici macar n-am toate pozele de la festivitate, iar pe cele de la petrecere le astept ca pe ace. Deci mor de nerabdare. Am si eu cateva ipostaze mai sexy, dar nu-i important nu-i asa? normal, si eu salivez, dar asta e.
am vrut sa zic(scriu) ceva dar am uiat ce!?
a, da. Expresia lui Andrei, lucru care-l vreau in practica: taios ca briciul si rafinat ca alcoolul.
Taioasa, bifat, rafinata: in curs de creere.
In fond daca un strain sesizeaza pesonaliatea mea dura, de ce n-ar fi asa?

vineri, 5 iunie 2009

glezne plezninde

Sunt amuzanta? Nu cred, dar nici nu trebuie.
Gleznele protesteaza suparate, dar imi e mai mila de cele carre-au jucat fotbal cu mine si le-am strivit degetele sub papucul meu numarul 40. Dar n-are a face, everybody's happy. Rad de fericirea "bossey" mele, Bia, care prin intermediul meu, prietenul ei a luat pe o compunere(la engleza) nota 10. E bulversant nu? mai simplu: eu am facut compunerea pe engleza pentru prietenul Biei, care a luat 10, iar prin asta am facut-o pe Bia fericita. Prin deductie si eu sunt multumita de mine. Cred. Nu. Chiar sunt multumita. Aproape mandra(!?).
Straniu, scriu prost la engleza. Vorbesc ca o englezoaica daca am inspiratie, dar scriu ingrozitor de prost. Si scriu urat. Si de mana. Marturii, in caz ca nu ma credeti: parintii, viitori fosti colegi, viitorii colegi+restul care mi-au mai vazut scrisul. Pe onoarea mea(inexistenta?).
'Dracula' si 'Cianura pentru un suras' stau linistite pe birou.Una sta cracanata, inceputa fiind. Ma intreb unde oi fi ratacit celelalte doua volume pe care le-am scos de la biblioteca.
Vreau sa-i scriu un e-mail la Marius (my best friend from far away) prin care sa-i cer adresa , pentru ca oricum nu l-am mai vazut de un veac viu, si vreau sa-i trimit un cadou prin posta, de indata de-l finalizez....Ma rog sa-i placa, e un semn de afectiune pentru prienenia noastra. Care de altfel e stranie, noi doi fiind diametral opusi: el optimistul convins, "zburator", visator, super talentat la literatura, eu pesimista, realista, dar totusi romantica uneorrri, cateodata antitalent. La orice. Dar mereu vrea sa-mi ridice stima de sine. Incapatanat la fel ca mine. Dar cand ne intelegem suntem indestructibili. Fiecare are ceea ce-i lipseste celuilalt, ceea ce ne face ca yng yang. Imi pare rau ca nu ne-am cunoscut niciodata pe viu.
Dar o vom face. Ne-am promis.
Prea devreme sa-i cer adresa, oricum nu-i gata cadoul. Cadou in cinstea...a ce? Habar n-am, sincera sa fiu. Nici macar nu mai tin minte data exacta cand ne-am cunoscut. Pe undeva prin mai, dupa ziua mea, in 2008.
Genial, simt ca ma tampesc. Simt ca viata mi se opreste intr-un punct mort, pe care nu stiu cum sa-l invii. Se termina prea brusc, prea tampit acest"ciclu" al vietii mele. Nu cred in Fortuna., tarfa vanitoasa si imprevizibila. Asa cum nu cred in Destin sau Soarta. Sunt niste cacate de pretexte ca sa ne scuzam in fata actiunilor noastre. Scuzati limbajul dur. Daca nu-l scuzati, tot aia, mi-e indiferent.
Am gasit remediul pentru depresii, starile rele & co.
Sport de performanta. Sau zburatul pe luna. Sau exersatl la chitara. Sau orice necesita multa munca, concentrare si timp. Si pasiune. Orice care iti sterge orice alta impuritate din cap.
Iti va absorbi prea multa energie ca sa mai poti gandi cum trebuie la negativism. Sau sa gandesti in general.
Ok, acu imi fac curaj, si ma rog sa stiu cum se trimite un mail!!!