marți, 31 ianuarie 2012

Bonsoir

Did you miss me?
Nu? Nici nu credeam, dar asta nu prea contează pentru că nu te bagă oricum nimeni în seamă.
Vreau...hmmm... vreau să citesc şi să mă fi născut învăţată.
That really sounds good.

luni, 30 ianuarie 2012

Revenire în forţă.

Bonjour.
Comment ca va?
Sper că bine. Sau cel puţin mai puţin delizoriu decît existenţa mea haotică.
Tobă, fete şi plăcintă periculoasă -Jordan Sonnenblick.
Mda, am citit multicel aste săptămîni, dar nu suficient. M-am dat printre simpsoni şi doi bărbaţi + 1/2 şi alte seriale la care nu mă uit în mod deosebit prea des.
Silly silly me.
M-am plimbat cu găşkarii mei prin cimitir, după care am mers în Mort(funny isn't it?), fiindcă era inuman şi insuportabil de frig printre criptele şi mormintele ungureşti. Oare să fi fost un semn pentru xenobobii din noi? Nu ştiu, ştiu că am făcut poze pe şi lîngă morminte numai ca să deranjm morţii, în timp ce mai zbieram ca bezmeticii sau făceam muzică background horror.
Vineria tocmai trecută a fost ziua, respectiv maju' Alinei, care a fost simpatic rău de tot, unde m-am amuzat, am făcut la un punct şi headbang (cam singură, ce-i drept şi se cam uitau într-un fel ăilalţi la mine), am fost unica tipă cu pantaloni şi cămaşă, şi m-am distrat jucîndu-mă de-a dj-ul. And I didn't even sucked that hard.
Bineînţeles, după 5 beri, 6 shoturi de vodcă, 2 pahare de vin, 2 de şampanie 2 felii de tort şi 6 felii de pizza cine nu are o stimă de sine bună?
Fireşte că după ce s-a răcit bine, pizza avea gust de carton iar tortul, făcut la comandă, frumos şi drăguţ avea de toate numai gust nu. Dar ne-am simţit toţi bine aşa că astea sunt detalii irelevante. La fel ca şi paharul care l-am spart, şi la jocul de-a ajutorul de chelner. Dar a fost amuzant.
Ah şi tot vineri, numai dimineaţa, am gratulat-o pe profa de engleză, M. G. cu urale, şi-un tort Şi bonus, un trandafir alb (de ce alb? Habar n-am)
Wilt, Alternativa Wilt, Wilt e Tare - Tom Sharpe.
Şi acum, recuperînd din trecut: miercurea de după ziua lu' Eminovici (căruia îi doresc din tot corazonu' meu să se învîrtă în draci în mormînt) ne-am dat în stambă eu, Anda &Mela într-o echipă şi Laura, Ralu şi Lola în alta. Bun şi fain, eseul meu liber o puşcat un loc 3 fain şi eseul fetelor mele o crăpat într-o menţiune. No, îi bun.
Vinerea ce-a urmat am avut o beţie ''intelectuală'' cu Mădă, care sub influenţa urmei de vin rămase în sticla care-am decupat-o de un stîlp a avut grijă să-mi expună fel de fel de contradicţii şi paradoxuri de care nu eram încîntată nici vara, la căldură, darămite în frig şi împroşcată cu vin, pînă cînd s-a făcut o oră şi-am condus-o pînăn-tr-un punc. Pe intervalul nostru a răsărit şi Sick, într-o stare..într-o stare.
Duminică m-am dat cu găşcarii pe saci, reuşind performanţa de a nu-mi vindeca dosul vînăt nici pînă acum, dar fiecare vînătaie a meritat. Pe cuvînt.
Am ajuns la un momentdat cu dinţii în piciorul lui Vlad D. şi cu creştetul în tîmpla Carlei da-i oook.
a, şi în martie încep şcoala de şoferi, în mai îmi dau delfu' şi tot aşa.
Vreau la peninsula, rhcp, artmania, sau separat toate şi pe rînd.
Cine nu-i de acord?

vineri, 6 ianuarie 2012

Bună

A.. A mai trecut un an.
Uuu. Anul.. ştiu că vreţi să o zic. Defapt cred că poate vă/te frustrează dacă mai auzi a suta mia oară de el.
Portocala mecanică şi În supa miso şi curînd întregesc colecţia gîndirii cu Suflete moarte. uh.
This years resolution: Geting a girlfriend.
Sunt prea dubioasă ca să nu mă încînte ideea.
Nu,n-am pe cineva anume în minte şi partea cea mai faină e că mă susţin prietenii. E adevărat că nu ştiu dacă pentru că e sexy sau pur şi simplu mă iubesc dar îmi place să cred că e a doua variantă.
Santa hates poor kids - Your Favorite Martian
HA! Am terminat toate 172 de episoade din Family Guy, pierzîndu-mi astfel 2,33 zile din existenţă.
Mădă&Vlad mi-au futut creierii de toţi pereţii ultimele zile. Numai de rev am fost atît de spartă că nu-mi amintesc să mă fi enervat cineva. Bineînţeles tot eu sunt cea care a suferit de amnezie la o fază chiar ciudată.
Verdeee. Verde. Verde din februarie încolo şi atît. New year's resolution.
Şi dreaduri după ziua mea. Da sunt perfect normală, ştiu.
Screw it. I'm young, not depressed, after a day with mouvies.
Cry of Love - Peace pipe.