Păcat...

Nu e păcat, şi chiar îngrozitor uneori, cît de încrezători, naivi, entuziaşti suntem la vîrsta asta?
E mare păcat.
E păcat că ne credem inteligenţi. [Vorbesc la plural fiindcă alter-egourile mele voir să fie băgate în seamă].
Cînd dăm cu capul de pereţi, cînd vedem cît de palpabil e negativismul care ne caracterizează pe unii.
Nu-mi pare prea rău că sunt cum sunt, deşi sunt oribilă.
Am o capacitate extraordinară care mă ajută să fiu obiectivă şi imparţială cu privire la mine, şi culmea, e frustrant lucrul acesta.
Sunt o derbedoaică originală. Da.
Sunt catifelată uneori, iar privirea seamănă cu aceea unei pisici. Uneori sunt elegantă, dar mă face să mă simt vulnerabilă. Sunt dură şi aspră, directă şi sinceră, sarcastică şi expresivă. Şi cam aşa mă ştiţi toţi.
Sunt uneori, urăsc cuvîntul, feminină, cînd întradevăr am multă încredere în mine şi mă simt confortabil şi există armonie în mine.
Sunt egoistă.
Ca noi toţi.
Sunt altruist-egoistă. Oricum totul e din egoism. Fără egoism n-am supravieţui.
Ştiu, suntă paradoxal şi absurd, dar nu e.
Chiar nu e.
Singurul lucru care mă face să mă simt prost e incapacitatea de a acumula toate informaţiile deodată. E echivalentul strînsului de paie cu furculiţa.
Şi aşa e în permanenţă.