un El Dorado al torturii.

La nivel conceptual, pur teoretic, mi se pare un lucru fascinant tortura. Fie de natură fizică, psihică sau combinată.

Probabil acum mi se accentuează nevoia de a scrie despre asta din cauza gustului greţos de dulce şi artificial, specific lunii februarie.

E o abominaţie, anormalitate, cruzime, un sado-masochism şi o inutilitate cruntă să te gîndeşti la aşa ceva în timpul liber. Deşi personal, îl consider mai degrabă revelator. Mă repet, la nivel conceptual.
Cred că, în tortură şi sadism, durerea şterge orice altă nevoie decît aceea de a evada. Cred că iubirea păleşte, tăiată fiind de la rădăcini, secţionată cu un bisturiu pe lungime, fără anestezic. Sîngerîndă, imflamată, infectată, probabil nu mai supravieţuieşte prea mult ca şi noţiune fabuloasă şi pură în capul celui ce îndură.

Devine un inconvenient, o inutilitate în a exista şi poate o monedă de schimb pentru eliberare.

Romantic, se sinucid iubăreţii trişti şi deplorabili pentru că suferă. Dar nu se sinucid aruncîndu-se în faţa unei girafe carnivore, într-un bazin de lipitori, prin inaninţie sau deshidratare, sau prin lipsa de somn. Nu, nu, ei se sinucid rapid, cu arsenic, spînzurîndu-se, împuşcîndu-se sau prin alte metode vitezomane. Părerea mea e că fac asta pentru că, probabil, supunîndu-se unei torturi/morţi lungi (unde-i farmecul în moartea bruscă?) s-ar putea răzgîndi subit, după vreo 15-20 de minute pînă în maxim cîteva ore, de ceea ce înseamnă iubirea lor eternă, scopul vieţii lor sau altele de felul ăsta.

Poate idealizarea mea pare puţin exagerată, dar încă n-am prea văzut nimic să semene cu tortura pentru iubire, aşa cum Don Quijote îi scria Dulcineei: mă voi izbi de stînci, îmi voi sfîşia pielea şi hainele, voi înota în ape adînci, voi muri şi voi învia.
Cum ar zice americanu': That's comitement!

 Acum am luat drept exemplu iubirea, în onoarea mascotei supraponderale care e lăsată cu arme albe să-şi fluture excrescenţele spatelui de jur împrejurul companiilor multinaţionale, a petrecerilor tematice îmbibate bine cu alcool şi a anti-petrecerilor tematice, îmbibate cam cu aceleaşi subtanţe ca şi cele scrise anterior.

Rămîn la ideea că supravieţuirea ar determina pe oricine să se lepede şi de dracu, şi de mumă-sa şi de iubire, şi de toţi dumnezeii care i-a avut sau nu.

Părerea mea.