Încă vie. Încă nu fac struguri.

Uneori mă gîndesc dacă cineva mai vede, citește sau recitește ce am scris acum 4, 5, nu știu cîți ani aici. Ultimele dăți cumva ăsta a fost motivul pentru care am ajuns la terapie. Nu pot cuantifica exact cît m-au ajutat cîteva sesiuni propriu-zis, dar modul în care terapeuta nihilistă punea problema mi-a deschis un drum relativ timid printre cursuri și articole de psihologie. Nu știu dacă asta m-a făcut mai utilă social sau mai de încredere emoțional, dar am mai învățat chestii.

Cumva mă sperie cînd văd 'memories' pe facebook cu postările rare în care am am scris mai mult decît un soi de oftat adolescentin (pe care încă-l am în mine, dar am mai rafinat procesul expunerii frustrărilor). Mă sperie în virtutea faptului că îmi recunosc răbufnirile și, hai să-i zicem, stilul și cred că ar fi trebuit să-l fi upgradat pînă acum. Să fi devenit altă persoană, poate. Să nu empatizez la fel de mult cu mine însămi? 

Dracu știe.

Cred că cunoașterea vine cu un dezavantaj profund. Îți pare constant rău că prostia nu doare (știu că clișeele verbale sunt de evitat, dar în continuare sunt adepta sistemului 'dacă ești prost, trebuie să suferi'), îți poți palpa ego-ul aproximativ cît să înțelegi unde ți se termină știința și unde încep părerile. 

Nu mai știu de ce începusem să am blogul. Cred, dacă nu mă-nșel, că inițial era o modalitate de a scrie în speranța că voi deveni autor dacă exersez suficient. Încă n-am devenit, bașca acum nu am mai încercat de vreo patru ani să scriu ficțiune. Nu e că n-aș avea neapărat ceva de zis (deși frica e mereu acolo), cît e o deznădejde într-un succes modic spre minor la care aș aspira.

În continuare mă aștept la ce-i mai rău și cred că o grămadă de inși sunt fuvernați de ignoranță înaintea oricăror alte dorințe malefice. Cu ghilimele.

Încă îmi doresc să pot formula limpede și plastic ceea ce vreau să transmit. Mă tem că, din păcate, nu pot compensa pentru ce înțeleg ceilalți. 

Mă frustrează lucrurile ale căror derulare o înțeleg, în măsura în care mă frustrează oamenii care nu depun un efort minim să înțeleagă. Dar oamenii nu-s entități raționale. Dacă lea plăcut mașina roșie, o să o vrea indiferent dacă cea albă are mai multă valoare, consum mai mic și garanție mai îndelungată. Sentimentul de gol va fi mereu prezent în urma achiziției mașinii albe. 

Am uitat cît de ușor poți comite crime împotriva timpului scriind banalități sau frici sau frustrări pe care nu interesează, în mod real, pe nimeni.

Nu ne mai facem bine. Dar merg să donez sînge. 

Se duce dracului tot. Dar încă reciclez selectiv.

Băltește frica. Dar tot nu cred că 'celălalt' vrea să otrăvească fîntînile și să dea foc la șură.

Totul arde. Insist să le arunc mîncare pisicilor de la minusculul balcon al căminului.

Mai citește cineva prostiile astea..?

Mi-e frică de multe lucruri, dar tuturor ne e frică.