Bună

A.. A mai trecut un an.
Uuu. Anul.. ştiu că vreţi să o zic. Defapt cred că poate vă/te frustrează dacă mai auzi a suta mia oară de el.
Portocala mecanică şi În supa miso şi curînd întregesc colecţia gîndirii cu Suflete moarte. uh.
This years resolution: Geting a girlfriend.
Sunt prea dubioasă ca să nu mă încînte ideea.
Nu,n-am pe cineva anume în minte şi partea cea mai faină e că mă susţin prietenii. E adevărat că nu ştiu dacă pentru că e sexy sau pur şi simplu mă iubesc dar îmi place să cred că e a doua variantă.
Santa hates poor kids - Your Favorite Martian
HA! Am terminat toate 172 de episoade din Family Guy, pierzîndu-mi astfel 2,33 zile din existenţă.
Mădă&Vlad mi-au futut creierii de toţi pereţii ultimele zile. Numai de rev am fost atît de spartă că nu-mi amintesc să mă fi enervat cineva. Bineînţeles tot eu sunt cea care a suferit de amnezie la o fază chiar ciudată.
Verdeee. Verde. Verde din februarie încolo şi atît. New year's resolution.
Şi dreaduri după ziua mea. Da sunt perfect normală, ştiu.
Screw it. I'm young, not depressed, after a day with mouvies.
Cry of Love - Peace pipe.

Parampampampaaaaaaaaam
Şi mi-a trecut din rubeolă. Parampam. Şi fie am mai trecut odată la mate, fie diriga l-a minţit pe tata. Una din două.
Am stat o săptămînă în casă, fără prea mult amuzament dată fiind febra, rash-ul, articulaţiile (care încă mă dor), pff şi ochii dureroşi.
Mi-am făcut galerie de poze pe pereţii facebook-ului şi macin o idee de text în creieri.
Vreau o ţigară şi o cafea.
Afară.

A trecut o lună de cînd am murit şi-am înviat într-o linişte şi pasivitate totală, aproape complet lipsită de gînduri sinucigaşe, (bine mint, nu m-am gîndit deloc la asta, probabil din cauza mirosului pregnatnt de ne-iarnă)
Sunt plictisită şi mai nou dependentă de cîteva seriale. Grozav.
Nu sunt capabilă să scriu nimic mai creativ decît sms-uri, din care mai am cel puţin 1800 (company, anyone?) şi vreo 1998 de minute în reţea.
yey. i'm not happy nor depressed, i just want to fuck the hell out of this world.

Moarte

Pentru că sunt insensibilă şi toţi vorbesc despre asta.
Nu vreau să fiu ipocrită, aşa că mă abţin să vorbesc despre ea.
Singurul lucru ce-mi trece prin cap e că elevii liceului nostru sunt blestemaţi.
Mai mult ca sigur.

Ţipătul fluturilor

Niciodată nu mi-au plăcut camerele mici, aglomerate în care toţi se calcă unii pe alţii pe picioare şi pe nervi.
Aerul, nimic decaît un miros ciudat şi pregnant care-ţi pătrunde în ţesăturile hainelor, în păr, în plasticul din adidaşi şi se amestecă cu fumul de ţigări de contrabandă ce se împrăştie prin băile mizere, miros ce-ţi ajunge pînă în adîncul minţii şi rămîne acolo o eternitate.
Nu mi-au placut oamenii care erau normali.
Pentru că nu eram suficient de răbdatoare ca să le explic că nu-s nebună.

Fluturii sunt roşii, verzi, oranj, violet şi se împrăştie la cea mai mică mişcare. Apoi, cînd obosesc, mor şi cad într-o cuvertură fragilă ce se sfărîmă.

Nici ei nu m-au plăcut pe mine. Eram mult prea ''ciudată''.
Şi eram singură.
Atunci mi-am izolat lumea şi-am refuzat să mai deschid ochii lor, ce erau ascunşi în griul creierelor lor anoste.
M-am ascuns la vedere, întrucît ca mine să mă poată găsi uşor. Dar apoi am văzut că mă pierd printre ei, mă scurgeam printre trupurile lor fără să mă pot apuca de ceva.

Nu mai este nimic în afară de ei. E Nimicul, zeul lor suprem, şi-atît.
El e cel ce le dă aripi să zboare. Nimicul e gri, iar fluturii, speriaţi.
Şi mai sunt şi eu.

Aşa că nu mi-a mai rămas decît focul - ţesătură fragilă şi moale ce se mulează pe oricine şi orice. Îl ţin între degete şi îl las să-mi lingă pielea şi să mă sărute uşor, să-mi lase urme în carne. Iar ceilalţi au înţeles că el e tot ce mai contează acum. Aburii, ce se nasc din mine şi se urcă la cer fac ca văpăile lui să tremure speriate. Frigul nu e opusul căldurii, ci absenţa lui. Asta îl speria. A început să-i fie teamă că s-ar putea pierde. Aşa că l-am eliberat.

Aripile lor lovesc aerul doar de cîteva ori înainte ca ei să alunece în visele mele şi să renască din exuviile cadavrelor lor proaspete şi uscate.

Am suflat peste el, iar el mi-a înghiţit flămînd respiraţia. L-am hrănit cu tot ce-am găsit. El a rupt cu dinţii şi a crescut. Foamea lui nu putea să înceteze pentru că atunci esenţa lui s-ar fi oprit din vibrat.
Aşa că l-am adăpostit.
Primele dăţi n-a fost uşor, pentru că el nu voia să se lupte, devenea moale gata să se lase zdrobit de orice. Gheruţele lui mici de abia mă zgîriau atunci cînd îl hrăneam. Îmi plăcea să cred că, zgîriindu-mă, îşi arăta dragostea.

Mă acoperă în întregime. Mişcările plămînilor mei îi speria aşa că am încetat să mai respir. Am amorţit de cîteva secole. Mereu şi mereu apar alţi fluturi ce cad aproape imediat, nemişcaţi. Mi-au ajuns pînă la glezne iar chipul mi-a devenit vineţiu.

Apoi a început să crească şi să se întindă. A început să fie mîndru şi narcisist, să nu mă mai asculte, să nu mă mai lase să îl hrănesc eu, să se servească singur. Atunci a început să înfulece tot, să înghită fără să judece. A încetat să-mi mai audă vocea, să se întoarcă la mine cînd îl strig. A încetat să fie delicat şi fragil şi a început să crească, să fie din ce în ce mai mare, mai încins, mai viu. A început să fie neclar şi deşirat. Devenise compact şi începute să-mi fie frică.

Nu sunt omizi pentru că Nimicul nu a dorit să fie verde cu gri, iar atunci omizile ar fi murit de foame. Fluturi muribunzi cad peste ceilalţi fluturi morţi iar cei noi se zămislesc din culorile tuturor. Şi asta se repetă la nesfîrşit. Acum mi-au ajuns la genunchi. Dacă scormonesc dedesupt nu este decît mult praf. Gri.

L-am botezat Sisif, fără să ştiu de ce. Am început să-l urăsc, iar el să mă ignore cu desăvîrşire. Într-o zi s-a hotărît să plece. Şi a plecat întradevăr.

E atît de mult praf încît încep să strănut, iar fluturii zboară frenetic de jur împrejur, creîndu-mi o aureolă. O aureolă de fluturi pentru un Mesia feminin.

S-a întors şi a început să mă devoreze şi pe mine. Mi-a muşcat jos degetele.
Eu am început să ţip, iar el s-a panicat. A început să-mi smulgă de pe oase tot ce credea că m-a înghiţit pe mine. A vrut să mă vadă aşa cum eram eu, nu aşa cum mă vedea pe dinafară. A vrut să-mi vadă scheletul de foc.
A continuat să mă sfîrtece, să se zbată cu carnea mea-ntre dinţi. A urlat, i-a crescut o coadă, i s-au ascuţit dinţii.
M-a dezbrăcat pînă la oase şi apoi a fugit.
Mă simt violată.

Toţi fluturii au murit şi acum zac, fără culoare sau viaţă şi trupurile lor pergamentoase se descompun. Cadaverina e de vină că eu leşin şi cad şi... şi mi-au pierit toţi...

Din oasele mele descărnate şi pline de viaţă se naşte rodul căldurii sale: ţipete de fluturi.

Toţi.

Concert Luna Amară - Sesiunea de noapte :)

Sunt vînătă sub bărbie, mi-am muşcat obrazul, mă doare gîtul şi umerii, una din buze mi-e de o culoare uşor mai întunecată, iar pe biou am o bucată de hîrtie cu cinci nume...
Wicked! Music running trough my vains.
Şi da, sunt masochistă la concerte.



A, şi am o pereche nouă de bocanci şi un dicţionar francez enlgez
pac-pac.

Sunt dezamăgită de mine.
De existenţa mea.
De faptul că respir.

E reconfortant să te plîngi, nu?

Sunt o imbecilă, o anti-talent şi o dezamăgită.
O mare dezamăgită.

Şi deprimată.

S.O.A.D. - Sience.

Lumea asta e suficient de normală cît să nu mă simt eu comod prin ea, sau să mă determine să mă camuflez în alt element indispensabil - inutil al ei.
Dar toţi simţim asta.
Eşti foarte special!
La fel ca toată lumea.
Şi îţi place să fi ipocrit, ca toată lumea. Te blochezi la cuvintele care îţi sunt arhicunoscute şi care şi-au rînjit sensul pe coli de hîrtie.
Şi ţi-e ruşine, şi te simţi vinovat.
Seminţe, frunze şi spice.

Lemonade Mouth - Determninate.

Kurt Vonnegut- Barbă Albastră.
W. Shakespeare - Macbeth.
Dumitru Solomon - Socrate
LeCtura no 7.

'' La 11:20 să-mi zici că e 11:20 că la 11 jumate trebuie să fiu acasă. Da?''

Art Tatum - Dardanella.

Prea multe lucruri îngrămădite în jurul meu, prea multe cuvinte ce mă stînjenesc. Cuvinte curate, dezbrăcare de tot.
''Nu eşti prea deşteaptă să te duci la publicitate?''
Nu cred. Nu ştiu. Ştiu doar că am renunţat. Am renunţat să vă caut aprobarea pentru a nu ştiu cîta suta oară.
Irevocabil stupid.

Dar am autografe de la membrii trupei Bosquito. Deci sunt bazată.

Philipe Brun - Boogie Woogie.

Mi-ar plăcea să scriu despre trandafiri, sînge, tristeţe universală, întuneric, linişte, singurătate sau moarte.
Dar n-o voi face. Sunt prea leneşă, chiar şi deprimată, şi arăt şi cam bolnavă azi, aşa că n-are sens să-mi pierd răbdarea aiurea.

Tarot - Messenger Of Gods

Hai s-o lăsam baltă o vreme, ce crezi? E inutil să mă mai autoflagelez în clipa asta. Sunt o creatură stranie, fericită şi mizeră în acelaşi timp, am 17 ani şi asta mă sperie oarecum, sunt puţin foarte decepţionată de viaţă, dar n-are sens să îmi bat capul, sunt falită dar nu-i bai.
Cred că zilnic mulţunesc providenţei că m-am născut în Ardeal. Altminderi n-aş fi avut ''no''-ul şi ''ioi''-ul nelipsite dintr-o conversaţie.
Mă bucur că fac franceză, mă bucur că am degetele verzui, mă bucur că ochii mei sunt de culoarea castanelor coapte, mă bucur că singura sintagmă care-mi place la nebunie în latină e carpe diem, mă bucur că-l văd diseară pe Nicu Mihoc, mă bucur că am hîrtie şi foi şi că-s în viaţă.

Încă.

Tarot - Satan Is Dead [Gravity of Light]

ce urmează, ce urmează ce urmează?

Linişte şi crăpături în cer.