Poveste de adormit copii.

Demult demult, pe cînd în lume mai erau haiduci şi tîlhari, pe meleaguri nu foarte îndepărtate de acestea se zice că ar fi trăit un neam de oameni drepţi în vorbe şi-n fapte pe care Dumnezeu îi binecuvîntase cu pămînturi şi averi multe, cari li se spunea Creţu, fiindcă toţi erau oacheşi .
Odată, se zice că rîvnind la bogăţiile familiei un grup mare de tîlhari au călcat moşia lor şi nu s-au dat în lături de la a face vărsare de sînge ucigînd mai toată familia. Doar cel mai mic dintre copii a scăpat şi şi-a ajutat mama lovită de moarte să ajungă lîngă un izvor pe lîngă care fuseseră îngropaţi demult bunicii băiatului. Înainte să piară femeia a blestemat toate meleagurile acelea care nu mai fuseseră nicicînd năpădite de atîta cruzime şi răutate.
Băiatul, de frica tîlharilor a fugit în pădure unde s-a ascuns într-o scorbură de copac. Băieţelul adormi adînc, cu lacrimi şiroindu-i pe obraji. Cînd se trezi văzu că era înconjurat de şapte fete fiecare înveşmîntată cu cîte o cămaşă de zale şi clopoţei la picioare. În păr aveau prinse sînziene şi purtau fiecare cîte o lumînare în mînă. Din desişul pădurii apăru o femeie bătrînă şi gîrbovită, cu privirea ageră şi mişcările iuţi, şi văzînd băiatul I se făcu milă de el şi îi puse pe umeri mantaua ei, căci era frig iar băiatul nu avea pe sine doar o cămaşă subţiratecă. Ielele, căci ele erau începură să meargă cu făcliile aprinse, făcînd o horă mută şi fiecare murmură un descîntec, iar Muma Pădurii făcu semnul crucii pe fruntea băiatului după ce-şi înmuiase degetul în gură. Apoi toate ielele veniră pe rînd şi-l sărutară pe băiat pe obraji, apoi aruncînd făcliile începură să dănţuiască ţipînd iară Muma Pădurii îi zise băiatului:
-Vezi, acum te-ai făcut frate cu ele. Ele or să-ţi poarte de grije şi tu le-I purta lor de grijă. Dacă ei vrea să-ţi fie bine să asculţi de fiece din copilele celea căci rău n-are să-ţi fie.
De atunci băiatul rămase printre iele, grijindu-se el de ele şi ele de el cu mare cinste. Muma Pădurii îl învăţă fel şi fel de leacuri şi descîntece, vechi de la strămoşii moşilor moşilor oamenilor.
Una din iele îl învăţă să tragă cu arcul, el arătîndu-se în scurt timp a fi un mare meşter în arta ceea. Băiatul prinse mult drag de acea fată care avea un trup mlădios şi subţeratic care-l fermecase, şi tot era roş cînd se gîndea numai la frumoasa lui.
Ea de asemeni a prins mult drag de el şi ori se gandea numai la el oricand era plecat la vanatoare, facandu-si griji sa nu carecumva să pateasca ceva, si simtea cum inima ii batea gata sa se sparga in piept cand juca si canta cu ea. Tare greu i-a fost sa tina inchis in adancul sufletului toate sentimentele fata de el, de rusinea si teama de suratele ei, care nu ar fi ingaduit ca un muritor si una din ele sa se poata iubi.
Tînărul se topea de dorul fetii ori de cîte ori trebuia să plece de lîngă ea şi tare netrebnic se simţea cunoscînd că ea era mai mult ca o muritoare iară el nu.
Într-o zi, pe la amiază pe cînd Ielele dormeau într-o poiană, tînărul şedea la căpătîiul lui veghiindu-le somnul. Nişte zgomote ce se-auzeau din pădure îl îngrijorară foarte căci prin acele locuri nici om nici sălbăteciune nu trecea. Şi tiptil tiptil merse dînsul după zgomot şi dădu peste nişte oameni, tocmai acei tîlhari care i-a ucis de multă vreme părinţii. Şi cuprins de durere şi de mînie se azvîrli asupra lor şi îi nimicii. Ielele auzind zgomot se treziră şi alergară încotro s-auzeau zgomotele de bătălie, iară cea care alegase cel mai iute era chiar cea indrăgostită. Şi ajungînd acolo îl găsi pe tînăr rupt de osteneală şi îi cuprinse grumazil cu baţele şi plîngînd îl sărută. Ielele,venind şi ele cu Muma Pădurii în fruntea lor îi zăriră pe tineri îmbrăţişîndu-se şi li se muiară inima de atîta dragoste cîtă era. Iară muma Pădurii le zise aşa:
-Legile noastre nu ne lasă să unim în taina dragostei pe una din neamul nostru cu un muritor, dar dacă ea va voi să-şi dea nemurirea înspre a-ţi fi nevastă noi nu ne-om pune împotrivă.
-Da! Da! Da! Strigă fata şi-şi sărută iubitul iară el o strînse în braţă. Iar în jurul lor ielele făcură o horă, şi din pădure apărură altele, din alte neamuri apropiate lor că s-au strîns multe, multe şi-au început să dănţuiască şi să cînte întru slava iubirii cu făclii în mîini.
Ş-am încălecat p-o roată şi v-am zis povestea toată!