aiurea.

Toată lumea se plînge că azi e ultima zi de vară. Eu n-am văzut vara încă.

Căldură, soare, oameni, praf, transpiraţie.

O fi asta vara?

Mă doare capul să mă gîndesc la toate astea, la pielea lipicioasă la gîfîielile ce se lipesc de interiorul creierului meu, de cei ce s-au pierdut în fum şi bere, şi vin, şi cuie, şi sex şi restul.

Oamenii încep să nu mă mai intereseze atunci cînd iq-ul lor e cu 2 mai mic decît o păpădie iar umorul lor e mai plat decît o coală de hîrtie.

Gata, nu mai vreau.

Vreau să stea cineva să mă înveţe ceva ce nu ştiu, să discutăm lucruri mai inteligente. Nu mai am chef acum de glume aberante. Bine, şi alea la rîndul şi la locul lor, dar acum m-am săturat. Devine totul atît de lipsit de substanţă încît mi se dilată ideile întratît încît se sfîşie.

Nu sunt erudită, deşi mi-aş dori, dar...

Nu mai vreau.

Vreau să mă înec în ochii unui om în timp ce vocea, gesturile şi în tot ce înseamnă mă cuprind. Vreau să-i absorb cunoştinţele cu totul, să le-nghit. Sunt flămîndă de cunoştinţe.

Grupurile devin obositoare, deşi pe unii oameni nu cred că i-aş suporta altfel decît lipiţi de celalţi, într-o simbioză permanentă.

Nu aş avea nervi şi răbdare. Nu am.

Cred că am obosit să tot cobor. Vreau să coboare alţii la mine.