aş vrea să înşir cărţi, cuvinte noi (subsidiar ar fi unul din ele), melodii, sau oameni dar parcă toate astea s-ar pierde undeva în minţile voastre şi poate n-ar conta mai mult pentru ego-ul tău, de-a pururea hrănit cu idei, îndoieli, mîndrii, şi mai ştiu eu ce.
Uneori mintea mi-e încărcată de speranţe, voinţă, vise, pe care le zdrobesc adesea.
De ce să mă mint pe mine mai mult decît e cazul?
Uneori mă deprimă învelişul meu, pentru că el mă condamnă la pufoşenie permanentă, şi nimeni nu-mi poate vedea partea sîngerie şi demonica a sinelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.