Finetti

Pentru că Nutella e de o scumpete prea mare pentru gusturile mele.

Iremediabil uit. Şi sunt atît de încîntată că uit pînă în clipa în care realizez că mi-ar fi groază dacă mi-aş aminti. Pentru că niciodată nu ne amintim ce-a zis cineva, cum a zis, sau ce-a făcut, ci ţinem minte cum ne-a făcut să ne simţim. Cred. Cu memoria mea, nu-mi amintesc nici măcar de persoană.
Trăiesc într-un soi de negare a realităţii, sau cel puţin a unei realităţi halucinante ce încetează să fie reală în adevăratul ei miez. Deşi refuz cu învelşunare ipocrizia, îi recunosc meritele, îi recunosc statutul de porcdecîine care aduce prea multe avantaje. Sau cel puţin idiot de multe.

Gîndeşte-te că, ar fi o zi în care toţi am purta un tricou larg, verde şi o pereche de blugi vechi. Că nicio fată nu s-ar machia, niciun băiat nu şi-ar lua ochelarii de soare gucci, john lennon sau alte feluri, că n-ar avea nimeni părul aranjat şi că n-am vorbi nimic.
Am rămîne fără criterii de demarcare. Am rămîne confuzi, pentru că tindem să uităm să zgîriem cu unghiile tenncuiala autoadezivă ce ni se afişează în faţa ochilor. Complexitatea umana rămîne gri, ascunsă după haine, farduri, geluri şi alte ziduri de superficialitate.
Încercăm să aderăm la grupuri, excluzînd totalitatea socialului. Vrem să ne rupem de cordul ombilical al lumii înconjurătoare, dar nu reuşim niciodată.
Cred.