Indiferent ce dificultăţi se interpun între mine şi scopul meu, parcă mă apucă un rînjet de copil tembel. O fi din cauza că colocatara mea s-a mutat şi n-o să mai am treabă cu organul ăla genitiv cu carenţe de inteligenţă cu tot doctoratu' ei de peşte prăjit.
Încă mă simt idiot că ştiu că nu scriu chiar corect gramatical dar pot trăi cu asta.
Peripeţiile mele din ultimele săptămîni sunt demne de a face un scurt roman spumos pentru adolescenţii de pretutindeni. Dar, cum în Romînia cărţile proaspăt scoase pe piaţă care nu sunt sub semnătura vreunei piţipoance celebre, unui Cohelio sau cărţi motivaţionale despre cum să faci bani, n-ai nicio şansă. Şi tocmai de asta eu îmi vărs secreţiile literare pe o chiuvetă metaforică denumită blog.
Ce să zic?
Să zic că am cinat 'în familie' cu cîteva colege de facultate şi cu unicul nostru coleg în căminul 6. Eternul, epicul şi legendarul cămin 6.
Să zic că mă bucur de nişte oameni faini adunaţi din toate părţile, de parcă cineva legat la ochi a pus ace de gămălie pe harta patriei noastre. Oare de ce am senzaţi că e incorect spus?
Într-un mod surprinzător, încă nu-mi repulsoniază nici gramatica nici testele ortografice.
Ştiu că nu ştiu nimic.
Dacă ştiam, mă duceam dracului la altă facultate.
Singurul lucru de care îmi e întradevăr dor e confortul că în caz de maximă urgenţă, ajutorul e in preajmă.
Acum e altfel.
Acum te simţi ori rătăcit ori scăpat d-acasă. Eu nu mă simt nicicum. Momentan e ok, cu toate că n-am nici perdele, nici frigider dar sunt fericită şi-mi place.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.