still loving you

I feel nothing but nothing.
And even if the title is confusing, I don't want to change it. It's Scorpions. If I make any mistakes, please forgive me. I'm too empty to try to spell right.
I blame it on the blood.
I would blame it on the tears, but I can't actually cry, so that goes out of discussion.
I don't know either why I write in English instead of  French or ol' Romanian. I just don't know. And I don't want to know. I could act like I care, or it's unimportant, but you never know.

I don't want to make sense, I don't want to dace under the moonlight. I want nothing.

I'm too lost inside my head.

Hello

Ar fi fost probabil frumos să mai scriu cîte ceva, dar soarta crudă nu mi-a permis. În traducere mai mult decît liberă o bucată din windowsul piratat a făcut bum, şi uite aşa am stat eu o lună fix fără calculator propriu şi personal.
În fine, ar trebui să recuperaţi datele pierdute sau neelucidate din cele cîteva multe zile.
În primul şi în primul rînd staţi acum de vorbă cu o fostă papiistă care a dezertat în mod (dez)onorabil ca să o ia la goană pe calvariei pînă în susu' dealului, la filologie. Dacă se pune în vreun fel problema : de ce? o să răspund sec şi matematic, aşa cum am învăţat în ultimii trei ani: pentru că aşa vreau eu. Scurt, m-am săturat.
Nu regret nimic. Nu simt că am pierdut mai nimic şi nu sufăr de dor. Nu, nu e mai uşor. Dar e mai uşor pentru mine în alt fel.
Încheindu-mi pledoaria, faptul că nu sunt unde am fost nu înseamnă că am murit.
Altfel? Ei bine, am fost la o conferinţă ţinută de doi cîştigători ai premiului Pulizer (rîde boule, rîde) unde am asvut pivilegiul să le ascult experienţa de viaţă şi-am prins o nouă noţine jurnalistică, storytelling. Pentru curioşii inexistenţi din voi, cei doi cîştigători au fost Jacqui Banaszynski și Alex Tizon. Foarte simpatici amîndoi. Le-am luat autografele. De asemenea am văzut în cadrul conferinţei şi un documentar realizat de Sorina Bota, Poveşti din Transilvania. Vreau să zic că toată povestea a durat de la 9 pînă pe la 2 jumătate cu o unică pauză de jumătate de oră, dar a meritat. Fiecare minut.
Ce altceva... hmmm.. am picat pentru prima oară sala, pentru carnet. N-am simţit mare lucru în sufletul meu, pentru că nu-mi depinde viaţa (sper) de cheltuitul resurselor naturale pentru confortul de a conduce. Mi-e absolut indiferent. Stresez poliţia şi-n 2 noiembrie, nu-i nimic.
Ştiu că venind din partea mea sună bizar, dar sunt fericită. Serios. Chiar dacă mă mai chinuie cîte un pitic încăpăţînat de pe creier uneori, supravieţuiesc şi mă simt acolo unde trebuie să fiu.

Îmi plac profesorii de aici, pentru că sunt buni pedagogi şi au umor, îmi place şcoala, pentru că, comparativ cu cealaltă e mai aerisită şi intimă, chiar dacă se întîmplă uneori să vezi cîte o năzbîtie mică ce o ia înspre creşă.

Gata, am zis destul, şi pînă nu încep/termin nişte treburi, vă las în suspans pînă data viitoare.

mi-e frică.

de tot.

şi sunt cam pierdută înăuntrul ceţii din mintea mea.

şi mă simt de parcă îmi pierd viaţa şi certitudinile bucată cu firimitură.

şi tot n-am găsit niciun sinucigaş.

nici măcar part-time

ceară

Ha! bună.

Bună ce?

Nici eu nu ştiu dar important e că e bună.

Plimbarea prin ocso (nu ştiu cum se scrie exact), pseudo ziua de naştere a lui Alex şi vernisajul Teodorei şi a lui Scarlett au constituit în fond şi per total o zi bună.

Mi-am amintit cît de fain e să te plimbi printre lucrări de artă şi să laşi să se nască în tine un izvor de idei. Să pluteşti printre gînduri aproape străine şi, paradoxal , atît de familiare.

Mi-e dor de teatru. Sesiunea asta mi-am propus să tocesc scaunele teatrelor pînă, fie o să m-apuce lordoza fie o să capete forma şezutului meu căptuşeala din ele.

Vreau să bîntui şi sala de spectacole din Palatul Culturii la concertele simfonice. Dumnezeu ştie de cînd n-am mai fost la unul!

M-am plictisit de lucrurile de duzină. M-am plictisit să mă cred deşteaptă, doar aşa, pentru că pot.

Şi mi-e dor să pierd nopţile citind cu halba de ceai lîngă mine şi Coltrane în boxe, ca acum un an sau doi.

Mîine vandalizez biblioteca şi dezmembrez incertitudinea ce se ţese în mintea mea.

Vreau să ştiu, şi în fond, singurătatea e singurul remediu în clipa asta.

Am nevoie de o autoevaluare şi o resetare a priorităţilor.

Lumea asta n-o să mă rabde la nesfîrşit aşa, cum (nu) sunt.

Septembrrrr

ce ciudat, şi ce bizar!

deşi suntă catchy, sunt doar cuvinte puse alandala. şi zic alandala doar ca să nu repet cuvîntul ''aiurea''.

încep să uit. încep să uit multe lucruri ce aparţin de trecutul personal şi colectiv. uit lucruri ce atunci nu m-au impresionat sau m-au impresionat într-un mod negativ.

aproape mi-am uitat ziua de naştere, am uitat gesturi, cuvinte, feţe şi voci. am uitat minciuni atît de vechi încît nu mai ţin minte ce, cui i-am zis şi singurele ce le ţin minte sunt relativ greu de dovedit şi inofensive.

Bine că nu se poate accesa creierul meu.

Deep Purpule - Hungry Daze

Nu-mi mai amintesc melodii, 3,14zde care mă salută pe stradă şi nu ştiu cine sunt.

Mă tem că devin arogantă şi acidă.

Şi nu vreau asta.

Sincer, chiar nu vreau.

Sarcasmul trebuie să înceteze!

Pe cine păcălesc?

aiurea.

Toată lumea se plînge că azi e ultima zi de vară. Eu n-am văzut vara încă.

Căldură, soare, oameni, praf, transpiraţie.

O fi asta vara?

Mă doare capul să mă gîndesc la toate astea, la pielea lipicioasă la gîfîielile ce se lipesc de interiorul creierului meu, de cei ce s-au pierdut în fum şi bere, şi vin, şi cuie, şi sex şi restul.

Oamenii încep să nu mă mai intereseze atunci cînd iq-ul lor e cu 2 mai mic decît o păpădie iar umorul lor e mai plat decît o coală de hîrtie.

Gata, nu mai vreau.

Vreau să stea cineva să mă înveţe ceva ce nu ştiu, să discutăm lucruri mai inteligente. Nu mai am chef acum de glume aberante. Bine, şi alea la rîndul şi la locul lor, dar acum m-am săturat. Devine totul atît de lipsit de substanţă încît mi se dilată ideile întratît încît se sfîşie.

Nu sunt erudită, deşi mi-aş dori, dar...

Nu mai vreau.

Vreau să mă înec în ochii unui om în timp ce vocea, gesturile şi în tot ce înseamnă mă cuprind. Vreau să-i absorb cunoştinţele cu totul, să le-nghit. Sunt flămîndă de cunoştinţe.

Grupurile devin obositoare, deşi pe unii oameni nu cred că i-aş suporta altfel decît lipiţi de celalţi, într-o simbioză permanentă.

Nu aş avea nervi şi răbdare. Nu am.

Cred că am obosit să tot cobor. Vreau să coboare alţii la mine.

you're my green eyed monster

crawling in my head

drinking blood and darkness

creature from my hell.

killing light and brightness

devouring all my soul

playing with my bones

my monster made of gold

licking my fleshless skull

it's screams of pleasure rising

from the depths of satans world.

Da, mă mai chinuie taletul îndeajuns cît să-mi distragă atenţia. Wicked.

h.a.p.p.y

rareori mă simt atît de agitată şi atît de fericită şi uşurată ca atunci cînd am de trecut un examen mai dificil. chiar dacă pentru unii pare un joc de copii retarzi.

ăsta vreau să fie un post fericit. vreau, sincer, chiar vreau.

fac eforturi să mă gîndesc la lucruri fericite.

aaaaa.... da. mi-am luat cu succes corigenţa, citesc Sartre (Greaţa) şi...

Şi vorbesc cu Alex T, Speedy şi canis lupus.

Drăguţ.

Ok, nu mă simt în stare de fericire la ora asta, dar am încercat :D

Good night my sweet monsters!

titlu aleatoriu: Redhead

Mă doare capul, şi nu am chef să aud gura nimănui. vreau o ţigară să se asorteze la concentratul de cafea din plic.

Aş vrea să pot plînge, dar se pare că sunt atît de orgolioasă faţă de mine însemi încît nu pot scînci. Cum? Cum?

doar cîte o lacrimă inexpresivă alunecă pe obraz, unde se usucă rapid. Niciodată n-am fost fană a plînsului, n-am fost atît de Drama Queen cît să mă apuc de bocit din orice. Durerea am înghiţit-o întratît încît exteriorul meu nu mai prea denodă sentimente, ci cinism.

S-a cimentat o expresie de indiferenţă care unori, rar, răbufneşte într-o violenţă lipsită de sens.

Nu de alta da' aşa-s femeile aparent.

Sunt acuzată c-aş fi misogină. Dinpotrivă, suunt misandră, dar puterea mea constă din faptul că sunt conştientă pe deplin de slăbiciunile sexului frumos.

Pe cînd bărbaţii îşi simplifică atît de mult, în mintea lor, componenţa, reducînd-o la o aşa-zisă logică şi bestialitate primitivă. Şi atît.

Femeile pe de altă parte se complică, amestecînd, rearanjînd sertarele minţilor lor într-un mod aproape masochist.

E hilar să priveşti astea. Dar groaznic de obositor. Uneori, în neconcordanţa lor, se găsesc unul pe celălalt. Două entităţi (ştiu că e clişeu, dar acum asta e) separate care, o vreme, par şi poate chiar sunt, fericite împreună.

Şi uneori îi invidiez. Sincer.

Atît doar că există noţiuni de neexplicat care fac ca dragostea eternă să dureze 3 luni.

Nu-mi veniţi cu absurdităţi de genul : relaţia mea durează de 3 luni jumate (sic), pentru că ce e scris adineaori e o simplă metaforă.

Dacă poţi explica de ce iubeşti pe cineva, atunci nu-l iubeşti.

Cred că Oscar Wilde a zis asta.

Nu voi înţelege niciodată cum începe o relaţie.

Dar din observaţiile mele am văzut cum se sfîrşeşte adesea.

Prost.

Eu ştiu pe de altă parte cum va începe poveştea mea de iubire. Fii antenă:

Îmi arunc părul pe spate (nu de pe spate), dau de cîteva ori din gene, zîmbesc seducător, şi o să zic c-o voce sexy: beeeeeeeeee. Sigur va fi un zoofil iubitor de oi şi pentru mine.

beeeeee.

Motley Crue - Looks that kill

hei, remember me?

aş vrea să înşir cărţi, cuvinte noi (subsidiar ar fi unul din ele), melodii, sau oameni dar parcă toate astea s-ar pierde undeva în minţile voastre şi poate n-ar conta mai mult pentru ego-ul tău, de-a pururea hrănit cu idei, îndoieli, mîndrii, şi mai ştiu eu ce.

Uneori mintea mi-e încărcată de speranţe, voinţă, vise, pe care le zdrobesc adesea.

De ce să mă mint pe mine mai mult decît e cazul?

Uneori mă deprimă învelişul meu, pentru că el mă condamnă la pufoşenie permanentă, şi nimeni nu-mi poate vedea partea sîngerie şi demonica a sinelui.