mediocritate.

Da da da.
Sunt pe fugă.
Sunt pe fugă ca să-mi prind viitorul pe peronul gării apartamentului maşinii....
Delirez.
Sunt furioasă. Sunt furioasă pe clişee, pe tine, pe mine, pe viaţă, pe sensul existenţei, pe părinţi, pe educaţie, pe mîncare, pe tot.
M-aş urca pe un perete doar ca să-mi dau drumul într-o ţeapă prost ascuţită, ca un creion de ochi.
M-aş tîrî sîngele băltind prin cretă colorată şi file de caiet de matematică, pentru că mă calcă ambele pe nervi şi vreau să moară odată cu mine.
Vreau să arunc priviri în ochii voştrii albaştrii, verzi, lila, negri, gri închis cu picăţele bonbom, şi să vă sparg de cap existenţa mediocră doar pentru că eu, la rîndul meu îngraş rîndurile, aşa cum îngraşi un purcel în ajun.î
Sunt furioasă pe mine, pentru că sunt aşa cum sunt, laşă, lipsită de inteligenţă, zvăpăiată, ameţită şi tot ce mă mai compune ca şi fiinţă.
M-aş arunca din nori, dacă asta n-ar fi un clişeu, şi-aş înjura clişeele, dacă n-aş ştii că ăsta e titlul bloguului ăstuia blestemat care nu înseamnă pentru nimeni nimic, numai o altă frustrare mediocră.

Şi mi-aş băga picioarele-n depresie, dar e ceva călduţ şi reconfortant în ura împtriva lumii, în glandele lacrimare sudate de furie, şi plăcerea complacerii în dezamăgire.

Ce-am spus, am zis!