o ţigară fumată în mort. fumul pătruns în piele şi plămîni. senzaţie de ameţeală. constatare: e inutil şi scump.
celelalte două ţigări i le-am dat lui vali. era mai bine şi pentru mine.
teatru, cafea, fum, ionesco, scena, ojă albastră, artificii, indoctrinarea populaţiei, brad luminat, oraş luminat, înger păzitor, eu, eu eu, stress, griji, teme, bani, nevoia lur, nevoia de singurătate. vreau să mă las eu pe mine în pace şă-mi beau ceaiul liniştită fără să maiam conversaţii psihedelice, stînjenitoare, intime, absurde, banale, seci, triste, francofone, englezeşti. dă-mi doar linişte, ceai, o carte, haine subtiri şi transparente o cafenea, si pustietate.
mă-nţelegi?
şi talent.
mult talent.
şi poate, dacă voi vorbi, încearcă să mă şi asculţi, să-mi asculţi gesturile şi privirile.
şi daţi-mi ţigări ca să le arunc în foc şi cuie ca să mi le bat în cap.
nu mai am niciun chef decît de mine.
sunt egocentristă.
şi al naibii de egoistă!

Nu pot să plîng pentru că n-am pentru cine sau pentru ce să vărs lacrimi. Îmi detesc condiţia de adolescentă lipsită de vreun Dumnezeu care să o încurajeze cînd şi cînd cu vreun lucru bun. La ce să mă mai chinui? pentru bani şi alte bunuri materiale pe care le voi revărsa din mine, ca o vomă galben-verzuie? Îmi detest lipsa de putere. Nu înţeleg la ce bun să mai simt vreo durere cînd nu sunt lovită, iar cuvintele devin atît de palide uneori, încît ajung să semene cu falangele Morţii.

Mă înconjor de mulţi oameni peste care vărs prostii. Vorbe, păreri insignifiante, voci slabe ce reverbrează neplăcut în gura mea. Nu mai am putere, sau chef, sau vlagă sau voinţă. vreau să mor cît mai repede, şi totuşi nu vreau să o fac. înmormîntările sunt prea scumpe iar eu vreau una extravagantă. vreau să am panglici brodate din mătase, nu plastic ieftin, vreau trandafiri uscaţi prinşi de coroane, nu proaspeţi, pentru că aşa ar fi prea fals. nu vreau coroane de brad pentru că atunci Crăciunul ar începe să miroasa a moarte, vreau ca şi sicriul meu să fie violet cu verde, cu muilte spirale desenate pe el, ca oamenii să vadă că veşnicia nu e dureroasă. vreau să iau cu mine jucăria mea preferată din pluş cu care dorm şi acum pentru că noaptea simt lipsa căldurii motanului meu mort. de ce să plîng. de ce să sper la mai bine cînd defapt eu nu mai vreau nimic.

tot ce scriu e trist, uneori, şi sincer îmi pare rău. mă consider teribil de caraghioasă pentru tot ce simt. şi ştiu că anul viitor o să rîd de mine, cea din prezent. de ce? de ce nu.

nu sunt taletată. nu vreau să fiu minţită cu sunt bună la ceva. poate cîndva mă voi fi perfecţionat suficient, dar acum... ei bine acum mi-e rău. mi-e greaţă, iar sîngele ce ţîşneşte din mine imi reaminteşte c viaţa e doar o fază. şi că totul o să se sfîrşească suficient de repede. de ce vor oamenii trai lung? să ajungă sclerozaţi, senili, pînă în punctul în care ajung paralizaţi lîngă persoana pe care au suportat-o zeci de ani. sau în cazuil mai puţin fericit cînd nu au pe nimeni lîngă ei şi ajung să-şi îngroape singuri coşciugul.

nu mă pot sinucide, deşi ideea e tentantă atunci cînd o scuip în aer, aşa cum îşi scuipă germanii cuvintele. dar mi-e frică. poate e instinctul de conservare.

dar eu tot îmi bag p**a-n ea de viaţă.

Zbang.

Multe şi mărunte. Biine, mint. Nu-s mărunte.

Bri a născut-o pe Sofia Iana.

Eu am mîine am olimpiada de TIC şi pentru asta practic am mîncat manualul. Iar proiba practică îmi mănîncă nervii. Sunt puţin stresată din cauza olimpiadei. Îmi doresc foarte tare să ajung la naţională. Habar-n-am de ce. Mi-am pierdut orice dorinţă sau scop. Încerc să-mi dau seama dacă am intrat în depresie sau ceva, deşi nu cred.

Sunt obsedată de Taxi. Nu ştiu de ce.

Nu mai simt nimic. Nici furie nici răzvrătire nici teamă sau speranţă. Nu-mi mai doresc nimic.

Nu mai sunt atentă şi îmi simt creierii plaţi. Nu pot să mă concentrez prea mult timp, şi nu-mi mai pot controla mîinile şi picioarele. Nu-mi mai place să dansez. Nu-mi suport vocea, oare de ce îmi pare odioasă? oricum nu ştiu cîtă importanţă are. Aşa că trag un claxon. Am impresia că sunt urîţică, oricît de narcisistă aşi părea folosind diminutivul. Nu-mi pasă. Am pierdut orice urmă de înţelegere pentru asta.

Am părul veşnic zburlit şi stau cocoşată pentru că aşa mă închid în mine, aşa simt că mă izolez, nu pentru că mă doare spatele.

Nu port fuste pentru că atunci îmi simt picioarele că se măresc şi curg uşor pînă plezneşte carnea de grăsime. Superbe imagini mai fată şi mintea mea, ce să zic.