hedonism

pentru început totul e aşa bizar, ca as putea scrie ca si melodie

little willy - the sugar sau

suicide note pt 1 - pantera.

sau altceva, dar nu vreau.

În plus as fi atat de ipocrită că m-ar dezguta pe mine însemi.

Am mai zis şi o repet: keep your mouth shut and stop sending stupid signals. Long stupid signals.

Pentru că dacă e să explic asta, atunci o rezum într-o frază: scrieţi-vă pe frunte cu marker permantent : Idioţi iresponsabili şi apoi să ieşiţi în lume. Nu de alta dar dup-aia vă alegeţi cu paraziţi psihici care vă toacă creierii şi care in limbaj comun se numesc *femei*.

Groaznici paraziţi, ştiu.

Dar voi nu le-aţi ascultat analizînd cu o logică absolut exuberantă şi dezintegralistă gesturi isesizabile şi alte tîmpenii d-astea.

duality - slipknot

sunt o hedonistă lipsită de frumuseţe şi supraîncărcată de indiferenţă. am încetat demult să mă simt jignită de glumele misogine sau legate de cum arăt, în principiu pentru că sunt o scorpie şi involuntar le-ntorc vorbele împotriva lor. eh.

nu are rost să te chinui. dacă ceva te obligă să te automutilezi psihic sau fizic ca să iasă bine, de regulă va ieşi ceva decent, dar nu briliant.

cele mai bune lucruri din joacă îţi ies.

iar mie îmi place să mă joc cu minţile voastre.

îmi place compania oamenilor dubioşi pe care mare parte din societate îi respinge, sau se teme de ei. îmi place să le aud gîndurile pe jumătate mitomane, scurgîndu-se prin fumul de pe buze şi picăturile de bere ce alunecă pe gîtul sticlei sau pe bărbie.

mii de funii ce te strîng de gîtul raţiunii şi te amuză sau te îngrozesc.

poveşti greoaie sau triviale din care crezi jumătate din ce auzi, pentru că ai învăţat care e partea leului pentru minciună.

oameni bizari, cărora ochii mei căprui le par nebuni, care nu înţeleg de ce încerc să fiu raţională şi care se pierd în indiferenţa şi dezamăgirile mele.

îmi place să simt cum muzica din vhr îmi inundă fiecare venă, arteră, capilar şi mă aruncă într-o baie de sînge metalic, electrizat cu tobe, chitări, bass-uri şi voci demente.

gemetele joase ce mă copleşesc şi îmi alertează simţurile, ochii sticloşi, pierduţi întrun univers propriu în care se scaldă ideile coerente ale unui om incoerent.

nirvana mea nu e ca a ta.

plăcerile mele pot intra în contradicţie cu ale tale, şi poate te vor face să mă judeci altfel decît înainte pentru că ţie îţi pot părea greşite.

dar nu-mi pasă.

nu-mi pasă pentru că nimic nu e rău sau bun, nimic nu are doar un singur efect.

poison - alice cooper

my pain, your thrill.

Achievements unlocked

Pentru că aşa şi e.

Mi-am dat examenul la DELF, am cîntat pe scena şcolii, jalnic, dar am cîntat în faţa a vreo 300 de oameni şi-am dat interviu iar apoi am constatat ca în sfîrşit sunt imună la urlete matematice.

Demenţial baby.

Am mai fost pe la majorate, sau combinate, sau.. în fine, ideea e că am fost.

Mi-am dat pentru prima oară datele unui poliţist (asta e o poveste dubioasă care implică un bloc, acoperişul lui, un moşuleţ psihopat, profa de sport şi fireşte poliţia), am început să citesc Lord of the Rings şi...

Şi ce?

Pot să merg pe tocuri aproape sigură că nu-mi rup gîtul şi n-am mai scris mai nimic în afară de un articol pentru şcoală.

Trist. Cred că încep să ruginesc.

Între timp am inaugurat J'ai Bistro-ul, am învăţat să fac ciorbă de salată şi un nou fel de sanviş cu brînză şi ou.

Ah, şi să nu uit: oficial nu mai pot zice : nu da tanti că-s minoră.

kill me.

bună, iar sunt eu.
Eu sunt Mama Mona, creatură parţial filantropică cu o mare plăcere pentru îngrijitul altora.
Sunt cea care e instabilă psihic şi emoţional. Şi sunt plină de mînie.
Dacă pogo-ul de la Truda care mi-a învineţit braţele m-a calmat miercuri, apăi joi s-a dus dracului tot meciul.
Pentru că am o familie a dracului de iubitoare, ce să zic. La modul barbar, hunic şi în deosebi viking.
Javră.
Javră exagerată, imprudentă, slabă şi nevrotică.
Javră.

Dacă aş nimeri vreodată într-o ambuscadă, m-aş atunca în braţle psihopatului cu pistolul ca să fac lumii un bine.

Deşi poate tipul ar zice dup-aia c-a fost legitimă apărare.

Mă fut în ea viaţă.

Mă fut în oamenii care n-au absolut nicio legătură cu logica sau au logică de pizdă, care e o versiune contorsionată a absurdităţii.

Nu mai zbieraţi, căutaţi soluţii. Nu că ai avea cu cine. Pe lîngă asta, cîte sensuri poate avea propoziţia asta?
Aparent mai multe. Invalide, ilogice, cretine, dar mai multe.

Vaţă plină de scîrbe, de oameni lipsiţi de politeţe, cu apucături jignitoare.
Nu-mi mai găsesc locul nicăieri, mă simt cu adevărat stupidă, imbecilă şi singură.

Caut sinucigaş pentru relaţie de scurtă durată, strict profesională.

Sunt sinceră, atît de sinceră că te fac svaiţer şi oamenii se sperie.
Sunt şi prea mîndră, impulsivă şi cred că mă cred prea importantă, ceea ce nu e deloc bine.

Vreau ca totul să se oprească.

Joc de circumstanţe

Gorillaz - Clint Eastwood.

Întreaga mea existenţă e un nenorocit de joc de circumstanţe.
Şi nu mă refer la un joc vesel.
Istoria clădirii fiinţei mele e o dramă. O blestemată de dramă.
There is no happy end.

Şi da, mizerabila mea dramă de familie nu e cu nimic mai deosebită decît a tuturor acelora cărora zeii le-au interzis să-şi găsească perechea.
Uite un indiciu clarificator: Link

Şi nu, nu e vorba de mine, ci de o ramură mai sus în arborele genealogic. Sau poate doar mie îmi place să sper că e doar o ramură.

Probabil e tot nenorocitul de copac.

Să mai zic cît de proşti sunt toţi cînd sunt o idee băuţi?
Foarte.

E.M.I.L. - Supradoză de vise

mda, ironic, ştiu.
la fel ca toată viaţa asta nevrotică, frustrată şi psihopată.
Probabil şi eu aş fi dacă n-aş fi lesbiană iar completarea mea, Moartea ar fi singura opţiune de partener.

Oare ce s-ar întîmpla dacă s-ar sinucide viaţa?

Sau poate Viaţa şi Moartea sunt doar două pagini ale aceleiaşi coli.
Şi probabil Vioartea e virgină.

Trist.

Deşi mi se pare dubios cum am ajuns din subiect în subiect ca din floare-n floare pînă aici.

Nu contează.

Petrică

Creierii mei veseli se împrăştie atunci cînd ei se lovesc de imaginea prietenului meu imaginar, Petrică.
Cum, nu-l cunoşti pe Petrică?
E-n mine, e-n tine, e-n profa enervantă de la liceu, în tanti aia de vis-a-vis, care fumează vara şi are casa plină de tablouri.
E-n casa fostei profe de mare, cea cu pisici.
E peste tot.

Petrică e un tigru alb bengalez, ce-şi schimbă mărimea şi, dacă chiar am chef, pot să-l împătur ca pe o coală de hîrtie.

Şi ce dacă?

mediocritate.

Da da da.
Sunt pe fugă.
Sunt pe fugă ca să-mi prind viitorul pe peronul gării apartamentului maşinii....
Delirez.
Sunt furioasă. Sunt furioasă pe clişee, pe tine, pe mine, pe viaţă, pe sensul existenţei, pe părinţi, pe educaţie, pe mîncare, pe tot.
M-aş urca pe un perete doar ca să-mi dau drumul într-o ţeapă prost ascuţită, ca un creion de ochi.
M-aş tîrî sîngele băltind prin cretă colorată şi file de caiet de matematică, pentru că mă calcă ambele pe nervi şi vreau să moară odată cu mine.
Vreau să arunc priviri în ochii voştrii albaştrii, verzi, lila, negri, gri închis cu picăţele bonbom, şi să vă sparg de cap existenţa mediocră doar pentru că eu, la rîndul meu îngraş rîndurile, aşa cum îngraşi un purcel în ajun.î
Sunt furioasă pe mine, pentru că sunt aşa cum sunt, laşă, lipsită de inteligenţă, zvăpăiată, ameţită şi tot ce mă mai compune ca şi fiinţă.
M-aş arunca din nori, dacă asta n-ar fi un clişeu, şi-aş înjura clişeele, dacă n-aş ştii că ăsta e titlul bloguului ăstuia blestemat care nu înseamnă pentru nimeni nimic, numai o altă frustrare mediocră.

Şi mi-aş băga picioarele-n depresie, dar e ceva călduţ şi reconfortant în ura împtriva lumii, în glandele lacrimare sudate de furie, şi plăcerea complacerii în dezamăgire.

Ce-am spus, am zis!

and yes, i bragged about it.
wa'cha gonna do?

demonul alco*l

oooh ooh living on a prayer!

încă mă doare gîtul de ieri, de la majoratul Ioanei, despre care mama ştie cum c-ar fi cu un an mai mică, pentru că, nu-i aşa, nu-mi place cînd se stresează.
dacă stau şi mă gîndesc nu cred că-mi place oricum prea mult.
pe scurt m-am făcut mai praf decît un alcoolic anonim, am făcut cunoştinţă cu 2 veri (not mine) şi-am luat la dans pe oricine începînd de la 7:25 pînă pe la vreo 12.
Un trandafir imens, o clepsidră cu praf rozaliu, un trandafir mai roşu decît tricoul de pe mine.
întru numele lui alah, mohamed, cristos şi restul şatrei, sper că i-au plăcut.

ah, şi am mentionat?
wisky, garone, vin, bere.
3-6-3-1.

Probabil dacă nu aş fi fost atît de antipatică, deprimată şi suicidală (laşă) poate n-aş fi pompat în mine atît de mult alcool încît trebuia să mă zgîlţîi ca o epileptică ca să mi se pară că pămîntul nu se învîrte cu mine, deşi o face chiar şi în momentul ăsta cu vreo 35 km la oră.

şi-am dansat cu oricine binevoia să fie lîngă mine în clipele alea, şi sunt destul de sigură c-am decuplat de la laptop nişte chestii care au oprit muzica de vreo 3 ori pînă cînd am zis fuck this shit şi-am mai băut ceva.

am făcut headbang de una singură, I made an almost complete fool of myself.

da-i ok.

timp de 5 ore n-am mai vrut să mă ascund într-un seif căruia să-i dea cineva drumul în mare.

sper că n-am exasperat pe nimeni extrem de mult.
era doar să iau capul a 2 verişoare, complet accidental (trează), şi îmi împingeam broasca în braţele copilului naşilor Ioanei.

Sunt o dobitoacă. Am uitat de Ioana.

O steluţă plină de zîmbete.

Originea Lumii

Lumea s-a născut dintr-un ou.

Cînd de-a lungul cojii fine au început să apară crăpături, tot ce-a fost înainte Nimic s-a cutremurat. Cînd crăpăturile au început să se adîncească din ce în ce mai tare, Nimicul a intat în panică şi a început să se retragă, trăgîndu-şi coada neagră după el, deznădăjduit pînă peste poate. Cînd crăpăturile s-au transformat în mici canioane Nimicul s-a făcut mic, mic, într-un colţ iar cînd coaja a pleznit cu totul, Nimicul a urlat prelung şi de disperare şi-a muşcat coada, şi-a-nceput să se înghită pe sine pînă cînd a dispărut.

Din miezul de un indigo profund a început să crească Eternitatea ce-a-nceput să dospească din întuneric, revărsîndu-se Nicăieri.

Din acea clipă totul a luat-o-n jos.

Coffee

Everlast - Black Coffee
Omul ăsta are o voce absolut orgasmică.

Mă simt pe val, mă simt moale şi pierdută printre cîntece. Ca un junkie care tocmai a dat după multă vreme de a good shot.
Nimic nu depinde decît de şansă.
Coincidenţă.

Nu există explicaţii, sau cel puţin nu unele satisfăcătoare.

Umanitatea e compusă din elemente incomplete iar oamenii rămîn mereu doar cu cozile de şopîrlă în mîini.

Multitudinea elementelor, acţiunilor şi activităţilor definitorii pentru o creatură umană e mult prea seacă. Timpul e prea scurt pentru a putea deveni complet. Şi ai o nevoie de o persoană care să-ţi întrunească o valoare aproximativă a similtidudinilor pentru a putea crea o iluzie semi-permanentă de completare.

Ce texte am în mine la ora asta, este?

Viaţa e un fir de damil de la lung la scurt, la pseudoalegere, pe care înşiri mărgele-evenimente colorate şi repetitive sau combinate.

Da, azi sunt o filizoafă foarte în formă.

A round form that is.

The Rain - Everlast.

Cred că toată lumea s-a gîndit la foarfeca la-ndemînă cu care să taie firul.

Dar mi-e prea lene să mă-ntind după ea.