Ce ciudată e viaţa şi implicit lipsa ei. Şi nici măcar actul în sine cît modul de percepţie. Ce spectacol bizar cu ce doine de jale, ce teatru dans absurd de comemorare.
Şi tot teatrul ăsta nu e decît o încrengătură de superstiţii păgîne strînse sub o poleială nouă, ''creştinească''. Ceremonia nu e făcută în cinstea mortului, ci întru desfătarea perversă şi chinuitoare a celor vii.
Tradiţionaliştii m-ar trage pe roată pentru ce zic acum. Sau m-ar crucifica, că tot e ceva specific.
Toată înşiruire drumului morţii, îndrumarea spre un loc cu verdeaţă, toate astea sunt pentru cei vii, întrucît sufletul celui căruia îi e fals adresat a migrat deja altundeva. Răbdare, ajung şi la 'unde'.
'Datinile' sunt mai degrabă modalităţi de adunare a comunităţii speriate în faţa necunoscutului. Nimănui nu îi e frică propriu-zis de moarte ca act, ci de ceea ce urmează a fi după ea. Mă întreb dacă practicanţii vreunei religii vor dansa într-un spaţiu transcedental c-au nimerit jackpotul. Şi ar trebui să te sperie treaba asta. Poate că hinduşii au avut dreptate. Poate rastafarienii sau odiniştii. Poate ateii se vor închina unui Nietzsche upgradat. În fond toate lucrurile pe care se bazează religia sunt, în fond create la rîndul lor tot de oameni şi de conştiinţa comună pe care o împarte umanitatea. Religia e o unealtă grozavă de a manipula oamenii şi de a-i distra. Dă sens vieţii. Şi toate se bazează pe o altă viaţă, ipoteză care mi se pare absurdă, mai bună sau mai proastă comparativ cu ce-i p-aici. Vorbesc de confortul ideii de nestrămutat că este ceva dincolo de viaţă fără a contesta posibilitatea inexistenţei ei. Nu vîr aici ateii.
Revenind la distracţiile post-mortem. Acum cîteva secole pe tărîmurile noastre la unele înmormîntări, în nopţile de priveghi bărbaţi şi femei se făceau rangă şi începeau o pseudo-orgie teatrală, aproape obscenă, prin care mimau actul sexual, voind astfel să explice că viaţa va continua şi că aşa ne e scris tuturor.
Te naşti, trudeşti şi mori.
Indienii sunt o sursă de 'poluare socială' prin faptul că-i incinerează morţii iar cenuşa o aruncă în Gange.
La noi se practică un soi de poluare fonică prin bocitoare. Interesant e că noi zicem că cineva 'boceşte' sau 'se cîntă' atunci cînd plînge, deşi, între noi fie vorba, nu poate fi neapărat vorba de asta. Bocetul nici măcar nu e spontan în mod tradiţional. E un text ritualic de înmormîntare care se face în date fixe, ce foloseşte versuri - adesea cîntat , construit în jurul unor simboluri fixe, clişee metaforice („dalbul de pribeag”; „lumină-aprinsă” a morții; „cale lungă neîntorcătoare”; „ridică gene la sprâncene”) şi nici măcar nu-i obicei creştin. E de mii de ani. Google it. Un laitmotiv ce mă amuză e tocmai egoismul celor în viaţă de tipul: ''Unde te-a dus, X ? Ţi-ai lăsat copii, cine-a mai avea grijă de ei? şi muierea ţi-i singură etc etc etc. Nu contează că omu' o dat ortu' popii, ideea e că a avut nesimţirea să plece de lîngă responsabilităţile pămîntene şi ar trebui să dea şi socoteală pe chestia asta.
Din nou, nu văd procesiunea asta ca fiind făcută pentru cel ce a luat 'calea lungă neîntorcătoare'. E un spectacol menit celor vii mai mult decît celor morţi. Şi, cumva înrăutăţeşte starea celor cărora chiar le-a păsat de persoana ce-a trecut în nefiinţă şi reprezintă una din ameninţările societăţii.
Ceva reclamă zicea ceva de genul: '' for the people, by the people''. Au dreptate. Ne e teamă de durere, ce să mai zici de o potenţială durere infinită venită în urma nerespectării regulilor date de entităţile divine.
Eu am o teorie legată de moarte. Pe lîngă teoria mea că există un Dumnezeu foarte plictisit care stă pe o canapea de piele ( piele de îngeri răzvrătiţi- calitatea I), cu un bol de popcorn care nu se sfîrşeşte niciodată (deităţilor nu le pasă de carbohidraţi şi cantitatea zilnică recomandată de 2000 kcal - drace, nici măcar nu ştiu cît înseamnă o zi la ele) în faţa unei plasme imense la care se uită şi cu care se amuză. Pînă una-alta, dacă devenim monotoni mai aruncă un amănunt nesemnificativ (vezi dezastre naturale, hitler, accidente de transport, coincidenţe, imagini divine în cartofi) şi brusc dinamizează situaţia. Şi aşa se amuză el de cînd suntem noi. Nu răspunde la rugăciuni, probabil are un folder de Spam în care intră, nu e interesat de soarta noastră ca şi specie, cum nici de dinozauri n-a fost, el nu e decît un martor la teatrul lumii creat întru şi pentru propriul amuzament. Poate dă şi o tablă cu Satana duminicile.
