miercuri, 27 mai 2009

Ma destram, ma dizolv ca o pastila efervescenta in apa. Lacimile refuza impiedicate de ratiune si de deshidratare sa-mi alunece pe obrajii ofiliti de zbaterea continua a gandurilor prea usate, si totusi reinnoite de fiecare data, materia cenusie prajita care miroase a "verde". M-a obsedat intreaga zi dorinta de a scrie ceva super-deptimant care sa inceapa cu "degeaba-mi blestemi ochii, caci oricum sunt blestemata". Nu sunt blestemata foarte tare defapt. Blestemul am avut grija sa mi-l fac eu singura, auto-modelandu-ma dupa anumite idei, activitati si oameni.
Ma simt ca o piatra poroasa ce se sfarama in mainile unui copil, imi urasc starile, imi detest reactiile, pentru ca le observ, dar mint, eu nu urasc in adevaratul sens al cuvantului. Imi displac, da, asta e, imi displac.
Ajung in exteme in aceeasi zi, de la mascarici/bufon, pana la paria. Contrastele prea bruste ma ametesc, iar scurtul ragaz ce-l posed nu face decat sa ma incurce.
Viata mea devine palida si fara sens(a avut vreodata vreun sens?) si se imparte in cateva elemente de baza, dare desi spuse parca sunt pete plate, dar practicate capata intr-un fel..volum.
Ma simt fericita cand alerg alaturi de fete, chiar dacanu stiu ce insemn pentru ele, imi place sa rad ca o proasta, chiar daca rasuflarea e de abia existenta, imi place sa cad lata de oboseala, chiar daca nu ma mai pot ridica pentru ca imi da senzatia de viata.
Ma amuza societatea incurcata in care traiesc, si totodata ma scoate din minti.
Ma simt sensibila si vulnerabila. Ma simt ca un trandafir rosu. Petalele rosii sunt sentimentele mele. Arzatoare, pasionale, vii.Spinii sunt trupul meu. Dur,impenetrabil, ascutit, cu toate formele mele mai..rubensiene...
Liniile sinuase ce-mi descriu corpul ma fac sa zambesc, de fiecare data. De ce?
Se schimba de fiecare data.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu