A trecut atîta timp încît.. încît ce?
Mi se pare că sunt prea multe schimbări, prea puţin timp, prea multe stări sictirite, o doză prea mare de alcool şi nicotină gratis, primită pe ochi frumoşi.
Sunt atît de vînătă, ceva de neînchipuit: pe ambele braţe, pe genunchi, sub bărbie, la ochi, zgîriată pe braţul drept şi pe abdomen. Ca să nu adaug rana de deasupra buzei obţinută după pogo şi după o mică iritaţie.
Am stele pe gît şi o notă muzicală în colţul ochiului şi-o brăţară verde fosforescentă la încheietura mîinii mele stîngi de pe care curînd presimt că se va şterge Tuborg-ul inscripţionat pe ea.
peninsula a fost wicked anul ăsta.

Îmi cer scuze că m-am născut.
Vrei să remediez acest mic inconvenient?

Bună.
Ţi-a fost dor de mine?
Da?
Nu?
Eşti absolut sigur?
Eu nu ştiu. Pot doar presupune. Mă dor muşchii şi mă amuz: de mine, de corpul meu, de voi, de totul.
Ascult obsesii vechi, ale mele şi ale altora. Mi-am găsit pentru cîteva clipe starea de echilibru. Şi e atît de inedit încît mi se pare nenatural.
N-am fost construită decît ca să mă bucut de fericire spontană, neplanificată.
M-am hotărît că sunt o adolescentă mizerabilă cu aspiraţii absurde care se modifică constant. Sunt mizerabilă psihic, pentru că mă simt ursuză sau nebună. Simple explozii mentale.
Sunt instabilă.
Mă simt ca o amintirea tuturor celor ce-au fost ca mine şi-au crescut.
Şi nu mă deranjează.
Carpe diem!
Merg la sală, mănînc înfiorător de sănătos, învăţ, scriu, citesc, am mers la Grow, na.
Îmi ocup viaţa cu viitorul ce se transformă-n prezent în fiecare secundă.