Candida era cea
mai banală şi plată creatură feminină.
Tipicul cel mai sec, lipsit de inflexiuni
pe care-l putea avea o femeie de vîrstă mijlocie, lipsită de prieteni, legături
prea strînse cu familia, într-un permanent conflict cu fiica ei adolescentă şi
dubioasă şi cu soţul taciturn, lipsit de tandreţe sau afecţiune.
Avînd mîinile mereu uscate din cauza
săpunului de vase, iar ridurile săpate în carnea moale a obrajilor şi în muşchii
vlăguiţi ai frunţii, îi dădeau mereu o aură de tristeţe.
Candida
nu era mai mult decît o femeie nefericită.
Spre deosebire de numele ei, avea un
temperament asemănător combinaţiei între apa minerală şi mujdeiul de usturoi,
nu de puţine ori blestemîndu-şi familia cu o sete ieşită din comun.
Candida era
veşnic falită.
Îi plăcea să caute haine printre maldărele
de boarfe din piaţa de vechituri, chipul radiindu-i asemenea unei veste reflectorizante în bătaia luminii
atunci cînd găsea cîte o cărpă mai de doamne-ajută. Asemenea unei coţofene îi plăceau şi lucrurile strălucitoare,
lucioase şi vechi.
Candida avea
ochii strălucitori şi injectaţi şi galbeni.
Cînd rămînea în pană de bani, ceea ce se
întîmpla destul de des, ochii căpătau o tentă de răutate şi nervozitate
specifică sevrajului şi atunci dinţii păreau că se ascut iar limba devenea
încărcată şi şficuitoare ca un bici.
Candida era mama
mea.
Mama
era genul de om care se enerva repede şi din nimic. Ştii tu, femeia căreia pare
să nu-i convină nimic, niciodată, nicăieri. Din nefericire trăsăturile ei nu
veneau în favoarea relatărilor mele, ea avînd mereu chipul unei sfinte şi
martire, o alură de tristeţe care nu puteai să spui exact de unde vine: din
cearcăne, din riduri, din expresia totală a feţei, din paloarea pielii, din
firele albe ce niciodată nu erau acoperite în întregime de vopsea, nu ştiu.
Esenţial e că, avînd acel nu-ştiu-ce, ceea ce ziceam eu părea mereu neverosimil
şi rău-voitor.
Dar
m-am resemnat între timp.
Mama nu era bătrînă deşi mereu
se plîngea la toată lumea că arată ca o mumie.
Mama nu arăta a mumie. Arăta îmbălsămată şi bine conservată pentru cei 44 de ani pe care-i avea şi avea un corp chiar
frumos pe care nu l-am moştenit.
Mama
mă detesta pentru o mulţime de motive, unele juste, altele mai puţin, dar mereu
primisem încurajări de la alţii că-n sinea ei mă iubeşte. Aveam şi încă mai am îndoieli în privinţa
asta.
Îl
detesta şi pe tata, nu doar pe mine, pentru că nu era nimic din imaginea
standard a unui Făt- Frumos. Dar se obişnuise cu el şi n-ar prea fi avut unde
să plece dacă ar fi divorţat, în afara casei părinteşti pentru care, la rîndul
ei, avea o doză de dispreţ păstrată special.
Schimbase
destul de multe locuri de muncă de cînd intrase pe piaţa muncii, dar
caracteristica cea mai evidentă ce se regăsea în toate era că toate erau prost
plătite. Începînd de la industria alimentară, în care muncise mai bine de un
deceniu şi jumătate în diferite magazine, firma de curăţenie care plătea cu 5
lei ora, şomajul, firma de consiliere pentru accesarea banilor europeni pentru
FMM şi ultima şi cea din urmă, infirmieră la creşă cu salar de bugetar pîrlit.
A
vîndut de toate: mîncare, vată, conserve, sucuri şi băuturi, prezervative,
obiecte de machiaj, vopsea de păr, vise şi speranţe, vorbe-n vînt şi nu în ultimul rînd pseudo-educaţie pentru
plozi între 2 şi 4 ani.
