sâmbătă, 12 septembrie 2009

Strang din dinti.
Vreau sa ucid.
Sau sa ma linistestc provocand suferinta.
Lovesc tastaura si mananc litere, ca si cum asi musca din cuvinte.
Mi s va face precum observ o primire al dracu de calduroasa la liceu. Si jur ca aisat ii va costa ceva mai mult decat niste priviri incarcate cu atat de mult venin incat sa topesc diamantele.
Superficialitatea ma cide. Si daca nu fizic, social.
Speram sa ma duc cu un trecut impecabil, de excentrica scolita binisor prin arte. Dar se pare ca Fortuna, si ma repet aici, tarfa deziluzionata a hotarat sa ma tarasca prin namol, iar acum sunt amenintata ca daca nu inghit rahatul unei pitipoance sordide imi voi ridica in cap clasa.
Cu ce baze ma acuza asa lipsit de finete? o alta stralucire, Ioana, a consintit sa ma bage in cacat.
De parca nu era suficient ca se unfla-n pene ca cica m-ar fi batut si faze, si ma punea la repect(am lipsit eu la fazele alea si a avut halucinatii) acum mi se pune in carca si ca asi fi batjocoritoare.
Sunt mai degraba, acida, sarcastica, ironica. Dar pot afirma cu mana pe sufletul meu albastru ca niciodata nu m-am bagat in zeama fara sa am un motiv, si mai ales n-am aruncat injuraturile-sultite tot asa.
Vrea sa-mi scurteze sederea?
Ghici ce?
Nu are nicio sansa.
Nu mi-e frica de oameni, de bataie sau de violenta.
Iar teama e cel mai mare atuu cand vrei respect.
Sunt glaciara si rece, fie ca exista cine sa-mi stea alaturi sau nu.
Chiar si asa ma simt ranita in mandria mea. Lacrimile vor sa alunece pe obraji, dar le impiedic.
Poate sunt slaba ca nu-mi arat setimentele plangand. Poate odata cu ele ar aluneca si nelinistea, si oboseala, si deznadejdea, si imi strang pumnii pana unghiile imi scrijelesc pielea.
N-am incredere in gura ei mare.
Si nici de ar fi adevarat nu mi-ar pasa.
Acum zambesc crud.
Am aliati.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu