sunt o proastă. m-am apucat de plîns. şi lacrimile mele, evident, au gust de sare.
plîng.
plîng.
plîng.
plîng doar cu ochii, numai lacrimile curg, nu şi răcnetele corpului sau convulsiile.
O criză de plîns şi singurătate.
Şi mă simt aşa pierdută, şi aşa deziluzionată şi şi şi şi....
şi pesimistă.
în bară infloreşte o gherbera, iar zîmbetu-mi e plecat departe.
am încheieturile moi şi nu-mi pot strînge pumnii.

Bosquito, Bere gratis & friends.
:)

Concert Iris, teza la mate şi restul.

Şi acasta a fost ultima noastră reprezentaţie a lui Jacques.
Les paroles sont inutile.
Recunosc că m-a apucat frustrarea. După ce înveţi mot-a-mot o piesă în care joci dar în care nu ai nicio replică te fute puţin asta. Şi după ce-ai schimbat 3 roluri. Dar nu-mi pare rău. Am o personalitate multiplă.

Am terminat Decalogul, şi mă simt vlăguită de orice tentă artistică. Nici bani nu mai am, nici nimic.
Am cîştigat la fotbal ieri, cu Cantemirul, şi-am primit un tricou albastru.
Am visat dunhilluri slim.
Vreau să se termine ok toată măgăria.
Vreau să se relaxeze şi să fie fericit.
Vreau să dorm. Vreau să citesc în timp ce ascult Mussorgsky, Berlioz, Debussy şi alţi din speţa lor.
Atît.

Despre oameni, greşeli şi cunoaştere.

Blogul ăsta este, va rămîne şi va fi o continuă descoperire a sinelui meu.
Am o metaforă care-mi place mult pe care-am descoperit-o pe la 12-13 ani şi care ne defineşte deeestuuul de exact: noi suntem diamante cu mii de feţe. Indiferent pe cine întîlneşti, acel cineva poate descoperi o nouă faţetă strălucitoare, întunecată, neşleufuită, limpede, zgîriată sau cum o mai fi. Dar nimeni nu va putea să le pătrundă pe toate, nici chiar tu, şi atunci mai există o alternativă: să-ţi colecţionezi propriile imagini, pierdute-n alţii.
Diamonds are a girls best friend.
Am o pisică neagră pe perete şi una albastră sub un copac violet pe o foaie. Am vreo 40 de pandantive pe care sunt dispusă să le vînd şi 18 pagini din Decalog, la ultima verificare.
Am terminat de citit Cît să-ntindem coarda? a lui David Louge, Nuntă-n cer, Torturaţi-l pe artist şi-am început Hunted. Tot am sute de cărţi de citit, şi sunt avidă. Îmi doresc efectiv să mă scufund în cunoaştere.
Dar ce mă fac atunci cînd cunoaşterea mea ar putea deveni prea profundă, prea mare, prea bizară? Cînd oamenii se simt inferiori, se sperie, te evită, pleacă, te abandonează. Rareori îşi doresc să-şi depăşească condiţia de muritori leneşi.
Mie îmi place să ,ă autoflagelez aşa. Şi destul de des, risc să par proastă cînd pun întrebări elementare.
Mai bine prost o secundă decît o viaţă-ntreagă.
Nu există întrebări bune sau întrebări rele. Ele sunt neutre ce atare, iar în educaţia noastră învăţăm că a greşi e cel mai cumplit lucru.
Nu e.
Cum ai învăţat să mergi? Sau să vorbeşti? Nu erai ca mine, în clasa a 2-a un agramat şi jumătate? Şi poate şi acum te perfecţionezi. Încă eşti corectat. E întradevăr aşa cumplit?
Nu cred.
Ca să poţi să te ridici trebuie să cazi de cîteva ori.
Invariabil.
Ca să speri, trebuie să fii dezamăgit.
De multe ori.
Dacă vrei să creezi, vei suferi.
Probat pe piele proprie.
Nu-ţi fie frică să greşeşti sau să întrebi. Ştiu, pate-ţi par o tipă optimistă, moaralizatoare şi hotărîtă.
Poate da poate nu. Dar sunt sigură că nu greşesc.
Şi ce dacă aş greşi?

}mi place. C]nd sunt beat[ mereu g[sesc ce caut.
Mi-am gasit stick-ul.
yupy.

Sunt beată.
Sincer.
Şi nu m-am putut gîndi decît la el.
Sunt fie proastă fie fraieră. Of. De ce îmi doresc mereu lucrurile inaccesibile?
Je veux toi. Je ne sais pas pourqui.
Nu ştiu decît că ştie, în rest e un mister. Lucru care mă ambalează şi mai tare.
Dumnezeule! Ştiu că sunt absurdă şi patetică, dar în clipa asta îl doresc.
Pe drum un singur gînd: o singură noapte şi-o zi. Dar cred că poate mi l-aş putea dori şi mai mult.
Poate că nu ar fi cum îmi închipui eu, dar...
Who knows?

C'est une pitie. Cu accent grav pe ultimul e.
Sau se numeşte accent ascuţit?
Je ne sais pas et puis je suis pas interesee.
Mi-e frig, şi somn, şi mîine am test şi-am un bec ars pe birou, lîngă un bul unde-a fost arpacaş.
Mă doare capul. Am 13 pagini la Decameron.
Pe birou am steaua de la Gabi şi la radio se dă Dude looks like a lady - Aerosmith, one of my personal favorites.
E o senzaţie nici bună nici rea să-ţi sufoci inima cînd îţi urcă-n gît şi te copleşelşte sentimentul de prostie. Da, în universul meu straniu şi special există şi aşa ceva.
Sunt steaua propriului meu cer, şi, cum citisem undeva, ''amîndoi privim aceleaşi stele''.
Nirvana- Lithium.
Ar fi stupid să explic ceea ce simt, pentru că.. a, , uite un motiv bun: e stupid.
Şi fraza cu cerul e adaosul de zahăr la sucurile naturale, care, le transformă în zemuri groase.
Ironic, nu-i aşa, că tatăl meu lucrează la o fabrică de zahăr nu-i aşa?

Îi invidiez pe ci care au prieteni cu care se completează reciproc, şi sunt tot timpul împreună, şi se distrează, şi se sustin reciproc, deşi, totodată îmi par nerealişti.
Poate toţi invidiem asta şi refuzăm să ne conştientizăm propria jumătate, care deja se armonizează cu noi.
Dar ce faci cînd nu există o jumătate, ci o oglindă spartă?
Pink Floyd - Comfortably Numb (asta au dat-o pentru Scarlett).
Hai să ne fragmentăm pe noi înşine pînă ajungem praf şi, aruncaţi în stelele încinse, şă ne prefacem în a patra stare de agregare, şi să fim uimiţi.

Păcat...

Nu e păcat, şi chiar îngrozitor uneori, cît de încrezători, naivi, entuziaşti suntem la vîrsta asta?
E mare păcat.
E păcat că ne credem inteligenţi. [Vorbesc la plural fiindcă alter-egourile mele voir să fie băgate în seamă].
Cînd dăm cu capul de pereţi, cînd vedem cît de palpabil e negativismul care ne caracterizează pe unii.
Nu-mi pare prea rău că sunt cum sunt, deşi sunt oribilă.
Am o capacitate extraordinară care mă ajută să fiu obiectivă şi imparţială cu privire la mine, şi culmea, e frustrant lucrul acesta.
Sunt o derbedoaică originală. Da.
Sunt catifelată uneori, iar privirea seamănă cu aceea unei pisici. Uneori sunt elegantă, dar mă face să mă simt vulnerabilă. Sunt dură şi aspră, directă şi sinceră, sarcastică şi expresivă. Şi cam aşa mă ştiţi toţi.
Sunt uneori, urăsc cuvîntul, feminină, cînd întradevăr am multă încredere în mine şi mă simt confortabil şi există armonie în mine.
Sunt egoistă.
Ca noi toţi.
Sunt altruist-egoistă. Oricum totul e din egoism. Fără egoism n-am supravieţui.
Ştiu, suntă paradoxal şi absurd, dar nu e.
Chiar nu e.
Singurul lucru care mă face să mă simt prost e incapacitatea de a acumula toate informaţiile deodată. E echivalentul strînsului de paie cu furculiţa.
Şi aşa e în permanenţă.

Oamenii sunt nişte tîmpiţi.
În loc să felicite persoana care a adus pe lume un copchil, pentru tot chinul ăla, ei îl bagloslovesc pe plod, care n-a făcut mai nimic.
Halal logică vitejii mei!
O no, şi iar tre' să m-apuc de făcut la cadouri pentru luna asta?
nu am chef.

super timpul petrecut cu carina ieri :)
si marfă spectacolul SEX de vineri.
Iar mîine concert Ada Milea. :) woohoo.

RAMMSTEIN - ICH TU DIR WEH / LIEBE IST FUR ALLE DA {sa mor daca stiu ce dracu-nseamna}