halloween

Se presupune că azi e ziua tuturor sfinţilor, dar cum nu m-a iritat nimeni azi ca să fiu anti şi-npotrivă, nu consider pseudo sărbătoarea asta prea enervantă. Şi în plus îmi plac dovlecii sculptaţi.
Ce aş putea să zic? Am fost la primul bal al bobocilor din existenta mea şi probabil e unul din puţinele la care voi fi participat. Pedagogia Armatei, unde mi-am vîrît şi eu nasul din cauze pur obiective, am fost rugată. Şi în plus am avut oportunitatea de a pune în scenă o piesă de vreo 10 minute cu şi despre traficul de persoane. Şi a ieşit, în vreun fel sau altul, dar eu zic că, în ciuda unor mici impedimente, a fost bine. Dar pentru o viziune generalizată trebuie făcute studii de piaţă pe un eşantion ce-i cuprinde pe toţi cei ce-au văzut balul.
Dar asta nu are importanţă. Esenţial e că probabil Mama Mona s-a redus la Mama, pentru că ăsta a fost personajul meu isteric care a stîrnit, contrar voinţei mele, rîsete. Dar publicul are o mentalitate proprie, şi probabil toţi au făcut o paralelă cu mamele lor. Groaznică imagine. Dar în fond comicul e doar un tragic extremist.
Hm. In other news, refuz să-mi fac album. Nu din lipsă de consideraţie ci din lipsă de logică. ÎÎn fond e complet inutil. Pentru mine.
Dacă-i musai, am reţeaua de socializare, iar oameni politicoşi găseşti peste tot ca să-ţi toarne două vorbe despre cît de minunat (nu) eşti.
Zic eu. În fond, dacă am fost întratît de lipsită de suflet încît să nu am remuşcări faţă de ceilalţi 23 de oameni pe care i-am ''trădat'' şi pe care îi cunoşteam de 3 ani, atunci de ce-aş avea aici?
Am încetat să am remuşcări pentru că asta ar însemna că am o viziune clară şi distinctă despre bine şi rău. Şi n-am.
Oricum, poate-i şantajez pe cîţiva din actualii mei colegi să-mi lase o poză amintire.
Dar cine ştie.
Şah la rege.

still loving you

I feel nothing but nothing.
And even if the title is confusing, I don't want to change it. It's Scorpions. If I make any mistakes, please forgive me. I'm too empty to try to spell right.
I blame it on the blood.
I would blame it on the tears, but I can't actually cry, so that goes out of discussion.
I don't know either why I write in English instead of  French or ol' Romanian. I just don't know. And I don't want to know. I could act like I care, or it's unimportant, but you never know.

I don't want to make sense, I don't want to dace under the moonlight. I want nothing.

I'm too lost inside my head.

Hello

Ar fi fost probabil frumos să mai scriu cîte ceva, dar soarta crudă nu mi-a permis. În traducere mai mult decît liberă o bucată din windowsul piratat a făcut bum, şi uite aşa am stat eu o lună fix fără calculator propriu şi personal.
În fine, ar trebui să recuperaţi datele pierdute sau neelucidate din cele cîteva multe zile.
În primul şi în primul rînd staţi acum de vorbă cu o fostă papiistă care a dezertat în mod (dez)onorabil ca să o ia la goană pe calvariei pînă în susu' dealului, la filologie. Dacă se pune în vreun fel problema : de ce? o să răspund sec şi matematic, aşa cum am învăţat în ultimii trei ani: pentru că aşa vreau eu. Scurt, m-am săturat.
Nu regret nimic. Nu simt că am pierdut mai nimic şi nu sufăr de dor. Nu, nu e mai uşor. Dar e mai uşor pentru mine în alt fel.
Încheindu-mi pledoaria, faptul că nu sunt unde am fost nu înseamnă că am murit.
Altfel? Ei bine, am fost la o conferinţă ţinută de doi cîştigători ai premiului Pulizer (rîde boule, rîde) unde am asvut pivilegiul să le ascult experienţa de viaţă şi-am prins o nouă noţine jurnalistică, storytelling. Pentru curioşii inexistenţi din voi, cei doi cîştigători au fost Jacqui Banaszynski și Alex Tizon. Foarte simpatici amîndoi. Le-am luat autografele. De asemenea am văzut în cadrul conferinţei şi un documentar realizat de Sorina Bota, Poveşti din Transilvania. Vreau să zic că toată povestea a durat de la 9 pînă pe la 2 jumătate cu o unică pauză de jumătate de oră, dar a meritat. Fiecare minut.
Ce altceva... hmmm.. am picat pentru prima oară sala, pentru carnet. N-am simţit mare lucru în sufletul meu, pentru că nu-mi depinde viaţa (sper) de cheltuitul resurselor naturale pentru confortul de a conduce. Mi-e absolut indiferent. Stresez poliţia şi-n 2 noiembrie, nu-i nimic.
Ştiu că venind din partea mea sună bizar, dar sunt fericită. Serios. Chiar dacă mă mai chinuie cîte un pitic încăpăţînat de pe creier uneori, supravieţuiesc şi mă simt acolo unde trebuie să fiu.

Îmi plac profesorii de aici, pentru că sunt buni pedagogi şi au umor, îmi place şcoala, pentru că, comparativ cu cealaltă e mai aerisită şi intimă, chiar dacă se întîmplă uneori să vezi cîte o năzbîtie mică ce o ia înspre creşă.

Gata, am zis destul, şi pînă nu încep/termin nişte treburi, vă las în suspans pînă data viitoare.