miercuri, 17 octombrie 2012

Hello

Ar fi fost probabil frumos să mai scriu cîte ceva, dar soarta crudă nu mi-a permis. În traducere mai mult decît liberă o bucată din windowsul piratat a făcut bum, şi uite aşa am stat eu o lună fix fără calculator propriu şi personal.
În fine, ar trebui să recuperaţi datele pierdute sau neelucidate din cele cîteva multe zile.
În primul şi în primul rînd staţi acum de vorbă cu o fostă papiistă care a dezertat în mod (dez)onorabil ca să o ia la goană pe calvariei pînă în susu' dealului, la filologie. Dacă se pune în vreun fel problema : de ce? o să răspund sec şi matematic, aşa cum am învăţat în ultimii trei ani: pentru că aşa vreau eu. Scurt, m-am săturat.
Nu regret nimic. Nu simt că am pierdut mai nimic şi nu sufăr de dor. Nu, nu e mai uşor. Dar e mai uşor pentru mine în alt fel.
Încheindu-mi pledoaria, faptul că nu sunt unde am fost nu înseamnă că am murit.
Altfel? Ei bine, am fost la o conferinţă ţinută de doi cîştigători ai premiului Pulizer (rîde boule, rîde) unde am asvut pivilegiul să le ascult experienţa de viaţă şi-am prins o nouă noţine jurnalistică, storytelling. Pentru curioşii inexistenţi din voi, cei doi cîştigători au fost Jacqui Banaszynski și Alex Tizon. Foarte simpatici amîndoi. Le-am luat autografele. De asemenea am văzut în cadrul conferinţei şi un documentar realizat de Sorina Bota, Poveşti din Transilvania. Vreau să zic că toată povestea a durat de la 9 pînă pe la 2 jumătate cu o unică pauză de jumătate de oră, dar a meritat. Fiecare minut.
Ce altceva... hmmm.. am picat pentru prima oară sala, pentru carnet. N-am simţit mare lucru în sufletul meu, pentru că nu-mi depinde viaţa (sper) de cheltuitul resurselor naturale pentru confortul de a conduce. Mi-e absolut indiferent. Stresez poliţia şi-n 2 noiembrie, nu-i nimic.
Ştiu că venind din partea mea sună bizar, dar sunt fericită. Serios. Chiar dacă mă mai chinuie cîte un pitic încăpăţînat de pe creier uneori, supravieţuiesc şi mă simt acolo unde trebuie să fiu.
Îmi plac profesorii de aici, pentru că sunt buni pedagogi şi au umor, îmi place şcoala, pentru că, comparativ cu cealaltă e mai aerisită şi intimă, chiar dacă se întîmplă uneori să vezi cîte o năzbîtie mică ce o ia înspre creşă.
Gata, am zis destul, şi pînă nu încep/termin nişte treburi, vă las în suspans pînă data viitoare.

Un comentariu:

  1. ma bucur ca iti place la peda. Si eu am crezut ca te potrivesti mai bine la Peda. Vezi de ce mi-am laudat liceul ori de cate ori am avut ocazia. E un loc care te face sa infloresti. Ma bucur ca iti place si ca esti mai fericita. O sa ai parte de un an minunat( sa fi sigura de asta)

    MadaP

    RăspundețiȘtergere