luni, 28 ianuarie 2013

Kit de sfaturi pentru cei care vor să se-apuce de fitness, aerobic, tae-bo sau alte sporturi de gen

Dat fiind faptul că am o oarecare experienţă şi, deşi am o doză de sadism în vene, nu mă amuză deosebit oamenii speriaţi de sport, am decis să scriu asta. Vor fi sfaturi destul de obişnuite dar destul de eficace, sper eu.

1. Interesaeză-te de tipul de antrenament din ziua respectivă. Se poate să dai peste un antrenament mai intens doar pentru că nu te-ai documentat puţin. Unele antrenamente sunt mai uşoare sau există grupe care sunt în
deosebi pentru începători.

2. Cînd mergi prima oară poziţionează-te în aşa fel încît să-i vezi bine pe cei din faţă. Fii atent la poziţia lor şi la modul de executare al exerciţiului. E destul de important să înveţi să le faci corect. Dacă te obişnuieşti să le faci aiurea poţi să-ţi forţezi sau să-ţi întinzi ligamentele, muşchii spatelui ş.a.m.d. Nu vrei asta, crede-mă.

3. Stai calm. Nu începe să te agiţi doar pentru că celalţi fac mai bine, mai mult sau mai rapid decît tine. E normal, ţinînd cont că rezistenţa se face pe parcurs. Nu te grăbi degeaba, s-ar putea să faci exerciţiile greşit.

4. Nu trebuie să te forţezi mai mult decît e cazul. După cîteva antrenamente, în schimb, atunci cînd nu mai poţi încearcă să mai faci o repetare. Dacă nu îţi împingi puţin limitele ajungi să stagnezi şi aşa faci degeaba. Scopul tău e să avansezi.

5. Febra musculară nu reprezintă sfîrşitul vieţii tale. De acord, nimănui nu cred că-i place să sufere de febră musculară dar asta dovedeşte că ai muncit. De regulă nu ţine mai mult de 3-4 zile. Se poate să nu faci febră imediat, a doua zi ci cu o zi mai tîrziu.
Ca modalitate preventivă poţi să iei o linguriţă de zahăr sau o aspirină după antrenament. Una, nu şapte, pentru că efectul nu e direct proporţional cu cantitatea.

6. Respiră adînc. E vital să ţi se oxigeneze sîngele ca să poţi lucra. Nu-ţi ţine respiraţia, n-ai să lucrezi nici mai repede nici mai eficient. Aşa cum este nevoie de oxigen ca să poate arde ceva, tot aşa merge ca să poţi arde calorii.Dacă nu mai poţi respira, stal la o parte, respiră adînc şi revino apoi. Nu-i încurca pe ceilalţi pe cît posibil.

7. Ai răbdare. Efectele muncii tale devin vizibile după abia două luni dacă faci 4-5 antrenamente săptămînal aşa că dacă nu vezi după primele 2 săptămîni c-ai dat jos 3 kg nu te descuraja.

8. Mănîncă calitativ, bea multă apă, păstrează o măsură în toate. Pentru a subzista trebuie să-ţi păstrezi un regim alimentar care se ridică pînă în jur de 2000 de kcal. Nu te înfometa. Muşchii au nevoie de hrană la fel ca şi stomacul tău. Clasicele legume, fructe, carne de pui, peşte de preferat la grătar sau la cuptor. Taie şi din raţia de sucuri, prăjeli, zaharuri rafinate şi eşti good to go.

9. Abţine-te să fumezi cel puţin 2 ore înainte de antrenament. Altfel rişti să ţi se taie respiraţia în mijlocul exerciţiului şi să-ţi scadă randamentul.

10. Fii curat. Sfîntul deodorant, un prosop, haine curate. Nu ne dăm în vînt după miesme dubioase, nu?

Sper că e de ajutor treaba asta celui/celor interesaţi şi vă urez spor la antrenament! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.