sâmbătă, 9 martie 2013

In somno - Magia narcotică a creaţiei brîncuşiene.



             Nu ştiu cînd cum şi unde m-am născut. Ştiu doar că s-a întîmplat odată. Nu, nu a fost atît de curînd. Ah, iertare, am uitat să mă prezint.
            Eu sunt urma rămasă a tot ce-a-nsemnat Acasă. Pe mine, dacă mă pipăi, poţi simţi, chiar şi după atîtea lustruieli, amprentele. Le simţi? Da, sunt acolo, încrustate-n carnea mea dură şi rece, in pseudo-zîmbetele mele, în încremenirea mea.
            Apropie-te mai mult de mine. Vreau să-mi simţi sufletul. Vreau să simţi sufletul Său.
            Vreau să ne simţi sufletele lipite unul de altul, sufletele noastre ciudate, al meu din miez de pămînt, al Lui din miez de dor şi-al tău din miez de viaţă. Nucleul NOSTRU. Dar după tine va veni un altul, cu-n alt suflet. Noi nu simţim decît eternitatea, pe cînd voi, umili spectatori, vă perindaţi învelişul infatuat sau stingher şi dispăreţi, înghiţiţi de ţărînă şi speranţe. Dar noi, noi vom rămîne. Amintirea noastră dăinuie, cusută în faldurile lui Morfeu vă bîntuie şi vă nedumereşte. Şi vă va nedumeri copiii nenăscuţi, vii şi morţii, în negura ce-i împresoară încă.
            Noi suntem chintesenţa a tot ce-nseamnă iubirea, dorul, nelămurirea, simplitatea, respectul.
            Eu sunt sudoarea unui sclav.
            Eu sunt porunca unui rege.
            Eu sunt creaţia unui zeu.
            Sunt una din imaginile multiplelor mele forme şi stări. Sunt temtica reluată, topită, remodelată, reaşezată, şlefuită, brutalizată, iubită, reconstruită. Nouă şi veche, produc confuzie în mintea celor ce mă privesc, aşa cum, la rîndul tău şi tu eşti pierdut atunci cînd mă priveşti cu ochii tăi mari, aproape exoftalmici de uimire şi admiraţie.
            Pentru că răspîdesc un miros vechi de un secol, îţi subjug memoriile, prinse-n cutii prăfuite pe care scrie: copilărie, maturitate, senectute. Unele sunt goale sau pe jumătate pline, dar eu le umplu cu ce însemn eu şi le ascund la loc, în subconştientul tău, desperechiind realitatea de ficţiune, determinînd-o pe prima s-o cuprindă pe cealaltă cu tentaculele sale lungi şi lipicioase, ca mînuţele unui copil acoperite cu glazură de zahăr.
            Nu sunt abstractă. Priveşte-mă, atinge-mă, gîndeşte-mă, analizează-mă, dezamorsează-mă prin şi din conceptul însuşi al esenţei mele.
            El m-a făcut, nu să reneg tradiţia, ci să o rearticulez cu o viziune nouă, transformîndu-mă într-o proiecţie a feminităţii şi, esenţialmente, al unei lumi dezmembrate de figuraţie umană clasică, păstrîndu-mă la nivel de sugestie. El m-a hărăzit unei generaţii obeze de prea multă abstractizare, de prea multă ripostă şi nevoie de a scandaliza, de a şoca.
            Scrîşnind, măcinînd trecutul printre firele de tutun din ţigări El şi-a amintit de acasă, în fiecare adîncitură şi formă, în curburile graţioase, în idealizarea formelor folclorice specifice copilăriei sale. Apoi, le-a adăugat şi subtilităţile unor alte lumi, îndepărtate, negre, păgîne şi spiritale.
            Erosul alungat din sînul meu şi-a lăsat cîteva vîrfuri de săgeţi în care uneori m-am împuns. Dar erau săgeţi lipsite de miere sau otravă, din lemn moale, de molid cu miezul alb.
            Am un suflu viu, strîns legat de tine, iar individualitatea ta te lasă să mă iubeşti, să devii dependent într-un mod unic, original, incomprehensibil pentru cel de lîngă tine, care mă iubeşte în felul său. Mă iubeşti decadent şi înălţător, realizînd incopatibilitatea între mine şi tine, singura legătură dintre noi fiind cea a admiraţiei. Eterna admiraţie a umanităţii.
            Calci deasupra rădăcinilor ce mă leagă de El şi de însuşi nucleul fiinţei tale atunci cînd, deconcertat, eşti în preajma mea. Ele se înfăşoară în jurul gleznelor tale, urcă pînă în interiorul gîndurilor tale, înfăşurîndu-se strîns pe visele halucinant de reale ce se desfăşoară şi se împletesc în fiecare clipă, metamorfozîndu-se alene, haotic ţesute de Hypnos. Sub ramurile mele imaginare totul e mort.
            Sunt mai presus de Moarte şi de acoliţii ei, de zeităţi ale perisabilului ce împînzesc aşa-zisa ta  lume reală, plăsmuire a ceea ce vrea subconştientul tău să creadă că e real sau vis. Sunt mai presus de carnea ce pulsează şi sîngele ce se-ncheagă.
            Sunt.
            Am fost.
            Voi fi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu