marți, 15 octombrie 2013

Prinţul meu din poveştile de groază.

Eu n-am scris niciodată ca să impresionez  pe nimeni. N-am scris decît ce am simţit că nu va jigni (prea tare) pe cineva, sau am păstrat o doză de confidenţialism din raţiuni pragmatice dar informaţiile voalate le păstrez în memorie prin mici coduri care sunt ca nişte căi de acces către detaliile pe care le păstrez doar pentru mine.
Am evitat mereu să scriu despre sentimentele mele, hai să le zic 'romantice', pentru că mereu le-am considerat patetice şi greţos de siropoase şi mereu mi-a fost groază de momentul în care acel adevăr va înceta să fie adevăr în alt moment şi mă voi simţi tembelă şi tîmpită eu faţă de mine.
Nu am vrut niciodată să par vulnerabilă şi, ca şi copil şi adolescentă, am fost deosebit de reţinută cu privire la treburile astea, pentru că le-am considerat ca fiind un element care distrage de la adevărata ta existenţă.
Poate introducerea mea e dură dar o să vă treacă la spălat.
Problema mea e că nu pot analiza obiectiv din centrul unei acţiuni. Nu pot avea o viziune de ansamblu veridică şi adevărată atîta timp cît nu pot reflecta 'la rece'.
Aşa că, toate cele ce le voi înşirui aici fac parte din orizontul meu subiectiv de cunoaştere temporară.

Acum începe adevărata mea expunere.

Vlad e mîţul meu. E puiul, chat-ul, măgaroporcul, soleil-ul, dragostea şi partea bună a personalităţii mele.
E atît de generos încît mă surprinde de fiecare dată. E incredibil de egoist cîteodată şi se supără pe mine şi eu pe el pînă ne trece amîndurora.
Are un suflet plin de ascunzişuri superbe pe care să le străbat.
Are ochii verzi, culoarea 'vîntului turbat', cum ar zice el. Are buzele moi şi mai mult de trei sferturi din timp e neras şi-i stă bine aşa.
Are un suflet de copil, dovadă fiind faptul că n-a crescut, ci doar are jucării noi.
E răutăcios şi îi place să mă muşte, împotriva oricăror proteste şi proliferări. Îi place să zîmbească într-un fel al lui, şmecheresc, de parcă participă  tot timpul la comitere unei şotii sau prostii.
E romantic pînă după înţelegerea mea şi mă uimeşte de fiecare dată, de parcă fiecare întîlnire e un nou joc, nemaivăzut, inventat acum de mintea lui hyperanalitică.
Uneori, îl asociez cu un leu în mijlocul arenei, cu reflectoarele pe el, maiestuos, ieşit din lumea lui ca să se plimbe doar pentru mine.
E maniac, psihopat, fără pic de răbdare mai ales cînd îi e dor. Şi, chiar dacă uneori mă enervează, parcă mereu e în spate o doză de afecţine pentru cînd e aşa.
 E pervers într-un mod aproape ludic şi pervesitatea lui nu e neapărat sexuală ci mentală, cînd leagă lucrurile într-un mod bizar, pe jumătate logic, pe jumătate fabulos.
Mirosul lui mi se impregnează în nări cînd îl strîng în braţe şi cred că l-aş recunoaşte oriunde. Cred că mi s-a lipit şi mie puţin din el în piele. E un miros erotic.
E deştept, nevoie mare, şi-un leneş cît o zi de post.
Cu toate astea e descurcăreţ, deşi cîteodată are anumite gesturi de copil atunci cînd nu ştie cum să acţioneze.
Uneori e un leu, alteori un mîţuc jucăuş.
E un bărbat matur şi pragmatic, harnic, serios, puternic şi sensibil.
E un copil zglobiu, care m-a făcut să întîrzii aiurea sau să nu mai ajung la destinaţia iniţială şi cu toate astea nu pot sta supărată pe el. Şi nici nu vreau.
E amuzant şi plin de vorbe de duh scoase din piatră seacă.
El e întruchiparea unei masculinităţi din ce în ce mai rar întîlnite.
E grijuliu şi atent.
E victima unei paranoia ce mă face să vreau să-l strîng de gît uneori în timp ce-l sărut.
E al meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu