marți, 5 noiembrie 2013

Restructurare psihică

Sună extraordinar de pompos. Dar, în dulcele meu stil, nu mă interesează.
Dacă te întrebi cumva ce fac, ei bine, fierb un cartof de mărimea creierului tău de o jumătate de oră. De ce fac asta la 12 noaptea dacă mîine am, cursuri de la 8 la 4? Pentru că sunt o studentă veritabilă care habar n-are să se organizeze. No, amu-i bine?
Am primit un buchet de flori furate din faţa unui bloc de către un domn foarte 'şucar' cum îi plăcea să se autodefinească, pasionat, după spusele sale, de chiromanţie, grafologie, fost agent la securitate în văărstă de 68 de ani,cu o limbă ascuţită şi dibace, un personaj cum rar ţi-e dat să întîlneşti, care mi-a zis că sunt încăpăţînată din ziua în care m-am născut, nu ştiu să mint, sunt sinceră, un om potrivit pentru o carieră la Poliţie, dar pe care n-o voi face, că sunt o mînă-spartă, că voi atinge apogeul carierei mele undeva între 42 ş 48 de ani, că e probabil să am gemeni.
Mi-a înseninat seara.
Sunt în continuare fără frigider, şi mă simt ca-ntr-un serial tîmpit cu supravieţuitori şi titluri de genul: ziua 23, tot nu avem mîncare şi suntem nevoiţi să ne mîncăm între noi, sau ceva de genul ăsta.
Sunt în punctul în care nici măcar nu mai ştiu dacă sunt obosită sau mi se pare. Şi singurul lucru pe care mi-l doresc e să fie bine.
Nu vreau să mă arunc încă de la etaj.
În principiu pentru că stau la etajul I şi, pentru că, vis-a-vis se munceşte la ceva casă şi muncitorii s-ar holba şi m-ar intimida.
Mi-am făcut prieteni noi. Oameni faini, de prin toate colţurile ţării. Oameni pierduţi în spaţiu, aerieni, visători, determinaţi, bizari, frumoşi.
Cel puţin pînă în momentul de faţă.
Am scăpat şi de Dementor de vreo trei săptămîni - patru şi am o altă colegă, ce năpîrleşte, sau cel puţin aşa pare, dar mult mai umană şi plăcută.
Mă simt ca Bear Grills după un episod în Australia cînd haleşte o ceafă de porc la grătar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu