joi, 28 noiembrie 2013

am uitat cum e să fii singur

Am uitat cum e să fii singur. Am uitat cum trebuie să zîmbeşti atît de convingător încît să-l convingi şi pe prietenul tău imaginar că eşti ok. (Sper că Petrică nu va citi asta).
Aproape uitasem angoasa pe care o simţi cînd simţi cînd nu mai ştii încotro te-ndrepţi şi că singurătatea îţi macină oasele. Şi e atît de puternică încît nu vrei să-i vezi sau să-i auzi pe cei care ar putea să crape măcar fragmente din ea. Într-o tendinţă masochistă, vrei să te laşi mîncat de ea, vrei să fii umilit, zdrobit, dezintegrat. Şi n-ai nici cea mai vagă idee de ce, pentru că nu deţii cunoştinţele psihologice necesare pentru aşa ceva.
Şi nu vrei să auzi reverbrînduse în mintea ta nici un sunet în afară de muzica ta din winampul pe moarte, pentru că netul de cămin nu te lasă să asculţi jelanii online.
În schimb, te complaci jucîndu-te un joc tîmpiţel pe facebook care merge bine, sau aproape bine, culegînd necunoscuţi în lista de friends ca să-i adaugi ca vecini şi de la care să colectezi bonusuri. Vrei, la modul cel mai sincer, să-ţi bagi picioarele în tot.
Îţi bagi toate organele genitale (ce le deţii sau nu), membre ale corpului, pomeneşti tot acatistul bisericii laolaltă cu toţi davolii, sfinţii şi îngerii de care ai auzit vreodată pomenindu-se, amestecînd tristeţea cu o furie complet iraţională care te face să vrei să urlii Tarzan-style în timp ce lacrimile-ţi şuroiesc pe obraji şi flăcările îţi ies pe nas.
Aia ar fi fain. Faza cu flăcările, adică. Ar însemna că am avea un organ ce ar produce un lichid imflamabil, un săculeţ în care să fie ţinut şi un alt organ care să funcţioneze ca un cremene, ca să se aprindă. Am fi cu un pas ma aproape de mania asiatică a dragonilor. Adevărat, fără coadă şi solzi, dar e totuşi un pas înainte.
Desigur, asta ar asigura noi locuri de muncă în domeniul sanitar şi serviciilor de urgenţă. Incendiile spontane ar asigura locul de muncă pentru sute sau chiar mii de pompieri şi profesori care să predea Imfalmabiologia în şcoli.
Imaginează-ţi. Pe bune, închipuie-ţi. Ar putea apărea o industrie înfloritoare legată de asta. De la mini-extintoare de mărimea unui breloc pînă la arome pentru flăcări şi coloranţi care să facă flăcările să-ţi scoată în evidenţă ochii.
Nu-i minunat să fii trist?

6 comentarii:

  1. Vroiam sa scriu ceva despre clisee si am ajuns la profilul tau, interesant! sunt un mic golan virtual se pare:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Acceptăm huligani, golani, mineri, studenţi, adulţi, ciudaţi, normali, anormali, hypernormali, mediocrii, rude, prieteni, profesori, medici, tîmplari ş.a.m.d
    Respingem politicienii şi oamenii de tipul ''părerea ta e diferită deci greşită iar imoralitatea ta e incontestabilă''.
    Prin urmare, bun venit :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am glumit, termenul era cam deplasat, vroiam sa spun ca am ajuns din intamplare aici, ca ma colindat, am golanit :D

      Ștergere
    2. Partea cu 'bun venit' e valabilă oricum :)

      Ștergere
  3. Scrie mai des. Cliseele tale plictisite chiar imi plac :D
    -bajatul cu paru de haur de 24 de karate

    RăspundețiȘtergere