sîngele meu nu mai e roşu.

sîngele meu a încetat să mai ţîşnească din vene, şi acum se scurge încet, liniştit, cumva plictisit şi el să îşi manifeste prezenţa.

sîngele meu nu mai e roşu. sîngele meu e acum multicolor şi se scurge într-o baltă murdară de ROGVAIV.

unghiile mele au încetat să mai fie ale mele. acum ele sunt ale sîngelui care picură pe podea. mă striveşte camera şi croncănitul ce se strecoară pe geam mă întristează. petele negre se dizolvă în gri.

cerneala se scuge şi ea.

de sub dicţionarele mele se ivesc bălţi negre care se preling pe birou.

încheieturile mele sunt un izvor de culoare. de viaţă.

iar creierul meu e o închisoare a tururor demonilor plagiaţi şi furaţi de prin cărţi. din cerneală şi hîrtie. origami de amintiri.

şi cu toate astea nu-mi amintesc toate contururile.

mi se sfîrşeşte sîngele care acum curge chiar şi mai lent. mi se sfîrşeşte răbdarea o dată cu el.

mi se sfîrşesc amintirile. se sfîşie între ele, încolăcindu-se în jurul demonilor. nu-mi mai amintesc nimic.

mi-au sfîrtecat memoria. mi-au sfîrtecat fericirea.

şi demonii se transformă în cerneală şi încep să se scurgă din creştetul meu, prelingîndu-se în sînge.

nu mi-a mai rămas nimic în afară de curcubeul care se pătează cu stropi negri.

şi a încetat să curgă.