Muzica imi zgarie creierii, intr-un mod enervant si ostentativ, mirosul de lac imi doboara ratiunea si restul de viata ce mai zacea intr-un coltisor al mintii mele inbolnavite. Nu m-am inbolnavit decat de singuratate si tristete. Mor usor, purtata in brate si sarutata pudic de Ignoranta, de Singuratate si apoi lesin intr-o disperare dulce.

Dupa disperare nu mai e nimic, e doar vidul absolut.

Linistea imi zdrobeste calmul, vreau sa urlu, sa alerg, ca o nenorocita ce sunt pe campiile Valhalei, sa fiu coplesita de creeatii ale mintii mele bolnave, sa strang in brate un trunchi tanar de mesteacan, sa-i sarut coaja alba si neteda, apoi cu vesmintele rosii, purpurii si negre, sa fug in raul Styx, sa-mi zdrentuiesc acoperamintele in apa inglodata de fantome disperate, sa-mi sfasii carea in coltii lui Cerber, sa-mi sacrific ultime piucatura de sange ultimului zeu ce a supravietuit Haosului.

Sa ma inchin, cu mintile ratacite, Lui, Dumnezeuluui meu.

Iubirea suprema, pacea si tot ce propovaduieste el cu atat de multa indarjire. Dar cine sa-l mai asculte acum ca doar o fecioara cu mintile ratacite ce-si smulge parul din cap a mai ramas?

Ii sarut mana divina. Apoi alunec spre alta iluzie, mai fantasmagorica si mirobolanta.

Alunec spre ceea ce oamenii numesc uneori cu teama Iadul. Eu pasesc cu talpile zdrentuite de atat de multa cale batuta cu piciorul spre poarta imensa ce-mi sta in fata. E rosie. E sangerie. Deschid ochii larg si ma desfat cu mirosul Mortii.

Miroase a mosc si iasomie. Sau a trandafiri si Regina Noptii. Isi schimba aroma suava cu fiecare adiere ce razbate micul regat inghetat.

Vad sufletele ca-n picturile lui Bosh. Hyeronimus. Suflete ce mor iar si iar si iar..in chinuri provocate de patimile lor perverse si statute.

Carnatie roz, multa si grea, ca picturile lui Rubens intalnesc doar ici si colo. Se poate spune ca sunt pedepsele somalezelor? Nu stiu.

Delirez in continuare, cu o viteza si o imaginatie coplesitoare.

Am inebunit eu sau voi?

Urasc? Probabil. Iubesc? Prea putin probabil.

Mint, iubesc oamenii cu toata adoarea mea. Dar cine intelege? Ma iau drept tzignita. Iar eu nu-i contrazic.

Imi iubesc prietenii. Imi iubesc pana si persoanele antipatice, dar totusi nu iubesc.

Nici nu vreau.

Viata e simpla.

Oamenii o complica.

Lesin in cea mai dezolanta fantasmagorie.

REALITATEA

Tic tac

Pic...pic...pic...Picaturile de apa aluneca de pe frunzele bolnave ale plantelor...Ma gandesc daca rugina aproape isesizabila(e isesizabila in draci, daca eu am vazut-o foarte bine in fiecare pom si frate de-al lui!) a podoablelor

capilare ale copacilori a fost remarcata de multe persoane pana acum.

Imi trec(atat cat imi permite incalceala) degetele porintre suvitete spalate de curand ce cad in carilonti de oaie. Toata lume ma complimenteaza asa:esti creata ca o oaie. Si e perfect adevarat, de asta nici nu ma supar cand mi se zice. Adevarul ma incanta cel mai mult, desi parintii in general nu-l cred cand il aud, tinzand mai degraba sa dea crezare minciunilor. Straniu.

Oamenii se tem de adevar. Se tem de ceea ce nu inteleg. Se tem, mai mult sau mai putin justificat, de prostii. De ce?

Vorbesc uneori singura. Rad. Fara motiv. Imi eliberez sentimentele, altfel acestea ma vor zdrobi sub greutatea lor. Poate nu are sens ce zic dar...dar e adevarat. Ura, frustrarea, nefericirea si mai ales fericirea se revarsa cu hohote din pieptul meu. Rasete. Muzica fara instrumente de o melodicitate mai divina decat orice alt sunet. Poate. Presupun.

Sunt minunata asa cum sunt. Asa cum e fiecare din noi.

Asa cum binele poate fi rau si raul poate fi la fel. Paradoxuri.

Cuvintele mi se desira precum firele unei tesaturi.

Cadavre vii. Astea sunt cuvintele noastre, indiferent de valoarea lor. Uzate pana la distrugerea sensului continua sa fie chinuite.

M-am gasit eu sa fac teoria lu' peste amu! nitalai la ia!

Privesc incantata noua mea Girl anime. Tine o katana la brau si are chipul pe jumatate acoperit. Si parul verde fosforescent daca nu chiar galben.

E inbracata in vesminte largi si intunecate. In fond desenez doar cu pix negru arta manga.

Nu ma bagati in zeama, mai debite si eu ce pot.

Tragand pe nas.......oxigen

Realizez ca sunt o fire nabadaioasa. In fond imi schimb atat de repede sentimentele incat e anormal. E o mostenire din partea mamei. Acum corzile vibreaza pe alte idei. Intentionez cat mai curand sa incep "Cosmar in sala cu oglinzi", care momentan zace creionat intr-o schita in maculator. Sau "Ikebana" care e defapt o structura pe care o voi inpestrita in culori reci si fond cald....Mai vreau....mai vreau sa lucrez in grafica "Priviri in zambet" (tin sa mentionez ca e o gura care arr un ochi intre buze si n-am alt nume mai stralucit momentan) si am o comanda de o icoana pe sticla careia trebuie rapid sa-i creez un izvod reusit. Hmmm ...ma gandesc la Maica Domnului indurerata, dar inca nu stiu...Ba da! O sa pictez o icoana de 35/35, Maica omnului va doina lucrarea, iar in planul secund Iisus Hristos rastignit cu 3 ingeri/capate de ingeri ca sa fiu exacta. Maica Domnului va purta un vesmant de culoare purpurei, iar lacrimile ii vor brazda chipul.

N-am mai pictat de mai bine de un an icoane. De abia astept!

Am de gand sa pornesc o mica afacere cu arta. Ceva la scara foarte redusa. Sa fac niste picturi dragute apoi sa le vand la piata de vechituri cat sa-mi scot munca, ustensilele si un mic profit.

Sau sa fac brelocuri individualizate. Sau bijuterii "fantezie". Doar sa-mi gasesc timp suficient.

Slipknot imi sterge ultimele urme de somn care au ramas in urma dusului cu apa rece.

Recapitulez cu mintea rece ineptiile debitate ieri la adresa mea. Nu mai exista prietenia care leaga doi oameni de sex opus, ci doar "iubirea"? let's be serious! Daca exista ceva ce ma leaga de Medi e umorul, temperemantelul lui si nu mai stiu ce altceva. N-am prea avut sentimente la viata mea cu privire la baieti. Deoarece mereu am o stare de euforie de parca am tras ceva pe nas(cum ar fi oxigen), nu prea simt nevoia si de complicarea existentei si cu altceva. La dracu cu zvonurile voastre cretine ok?

Uuuuuuh, ma simt atat de happy! De fericita, pardon,Happy e altcineva.

Am lins toata crema de pe fata mamei, pentru ca m-am comportat ca un catel. In schimb i-am lasat balele mele. Dar poate nu era chiar necesat sa stii si asta nu-i asa?

Ok fa-te ca nu ai auzit/citit asta.

Uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu. Nu-mi pasa ca voi alerga cativa km in sprint, lansate, sau rezistenta, chiar nu conteaza. Singurul lucru care conteaza e ca sunt intr-o forma psihica excelenta, am chef de viata (chiar daca si deprimata am chef de viata, dar n-are importanta) n-am nicio idee in legatura cu ceea ce va urma, dar bring it on you mother'aker!! Am o viata mai de-am-pixu uneori, dar e prea scurta ca sa mai am timp sa ma plang de ea. E straniu cum persoanele care sunt optimiste au sentimente negative exprimate prin ceeea ce fac si-si irosesc viata, iar cele cu o privire mai negativa asupra vietii asa ca mine savureaza fiecare clipa cu o nesatiozitate(nu-mi pasa daca nu se scrie asa) ceva de sperit! Dar poate gresesc sau sunt o exceptie care confirma o regula ce nu o cunosc inca.

Dar momentan imi primesc soarta cu o nerabdare impenetrabila ca un scut anti-glont.

Am inceput sa ma imbecilizez cu totul? Eh, atunci e timpul pentru o gura maaaaare(sau o inspiratie la fel de maaaare) de oxigen proaspat asezonat cu alte toxine, azot si alte dracii asemanatoare din aer.

Scrisoare suprasaturata de sentimente

Curge...precum ceasurile mustaciosului egocentric Dali (intre noi fie vorba sunt o mare fana, dar tot mi se pare cretin ca porti cu tine un clopotel pentru a atrage atentia oamenilor pe strada).

Zambesc tamp si ma gandesc la oameni.

Acum prin vene curge furia ca o lava vascoasa. Furia are miros de sange si noroi. Miroase a.... catastrofa.... sau poate a....fatalitate....sau chiar a oameni.

Ura. Ura ca pucioasa de neagra, purulenta ca bubele ciumei.

Cum pot uri ceva asa rau fara vreo cunoastere profunda? Am simtit. Am urat din primul moment ce am dat ochii cu el. Nici macar nu e ura degajata de amor. NU, e o ura mult mai intensa, ura pana la durere, pana la orbire.

Pana la capat.

Proasta ca o tarfa. Sau idioata? nu stiu care din termeni merge mai bine. Si nu o zic cu rautate. Cum a putut sa ne vare in rahatul asta pe toti? Familia ei.

Iar el, shitul ala nenorocit care ma face sa simt o ura din ce in ce mai intensificata...el el... el e de vina pentru toate astea!!! El e jigodia care ne dezbina familia, care ne sta-n coaste ca un ghimpe sub piele, jigodia care a pangarit-o pe fiica surorii mamei mele mea si vrea sa schimbe randuiala de generatii, javra paduchioasa nenorocita ce n-are bun simt si respect pentru Biserica sau familiile altora, un rahat in ploaie.

Nu e fericita, pot vedea asta in ochii ei. Nu am vazut fericirein ochii ei de atat de mult timp incat poate chiar si ea ar fi socata.

Am renuntat sa incerc sa raspund la intrebarea "de ce", ea insesi nu mai are sens de atat timp pentru mine, de ce ar fi altfel pentru altii?

Atunci cand zambeste, emana falsitate prin toti porii, parca e o actrita ce joaca prost intr-o telenovela mai proasta decat talentul ei.

Inhaitandu-se cxu o javra cu bani acum s-a incurcat si cu un plod. Sangele galgaie in vene.

Sunt furioasa fara vreun motiv anume. Dar simt ca asa e bine. Imi doresc sa moara momaia aia de om, care nu si-a castigat niciodata proprii bani, ci doar a papat de la taticu, pe care-l slaveste ca pe bunul Dumnezeu, in care crede, dar subestimeaza Biserica. Daca e un instrument de control al populatiei, asa cum zici tu, de ce oricum supravietuieste si azi? Pot raspunde eu la intrebarea asta cretinule, idiot cu un milion de carti citite la activ, pentru ca oamenii daca nu au in ce sa se bazeze ajung in Haos, ajung nefericiti. Tu de ce crezi ca sufera oamenii de depresii, se sinucid, isi taie venele? Pentru ca, exact ca si tine, javra, au renuntat sa creada in Biserica. Poate e o institutie manipulatoare, dar ca sa te citez, mi-e perpullis atata timp cat ofera oamenilor un scop si speranta in ceva mai mult. Cu fiecare informatie ne distorsionam din ce in ce mai tare, nu vezi? Fireste ca nu vezi, si chiar daca vezi contrazici. Nu-mi pasa de inteligenta ta, pentru mine esti un idiot manipulator. Un nefericit, un nimic, un zero taiat in patru.

Si tu? TU PROASTO? Chiar daca nu ai sentimente vis a vis de el ai continuat nu-i asa? Noi doua niciodata n-am purtat o adevarata discutie, stiai? Sau poate Bucurestiul ti-a innegurat si sufocat mintea intr-atat cat sa nu vezi nici asta. N-am vorbit niciodata, nu cred ca ai avut vreodata incredere in mine, ai observat? Mereu eu eram mica si prostuta, si chiar daca erau un model pentru mine, te-ai lasat tarata de iluzii in mazga de culoarea desfranarii si ai ajuns ca o curva! Sa nu te superi pe mine, nu o zic cu rautate, departe de mine gandul asta. Tu n-ai stiut niciodata ca as fi putut sa ma bat cu o lume intreaga daca mi-ai fi cerut asta. N-ai vazut ca am incercat sa-ti intru in gratii, sa te impresionez cumva. Te-ai fu*ut cu ultima scursura, n-ai gandit nicidata urmatoarea ta miscare isteato. Acum la 23 de ani in loc sa incepi sa-ti modelezi viata, ca vorba aia am avansat de acu un veac de cand tusa Marioara facea zece plozi pana la 25 de ani pentru ca n-ave unde sa-si faca o nenorocita de cariera sau vreo metoda de contraceptie. Dar tu? Tu stralucito? Te-ai lasat furata de peisaj si ai uitat ca exista si ratiune pana si-n dragoste? Sau sa-ti reamintesc ca nici macar nu iubesti?

Poart o discutie cu niste oameni care m-ar fi intrerupt la fiecare silaba nu-i asa? Pentyru ca sunt adolescenta in pana mea, asta inseamna ca nu mai gandesc? ca am hormoni la creier? Pentru informatioa ta generala tin sa mentionaez ca pana si eu as fi fost mai chibzuita.

Vrei un copil? Acum ai unul, fie ca vrei fie ca nu, si daca asta inseamna sa ajungi o ratata pana la 30 de ani pentru ca n-ai fost in stare sa-ti tii chilotii pe tine va deveni o problema. Surprinzator? Poate. Nimeni n-are curajul sa-ti zica ca esti o zapacita care a facut ce-a taiat-o capul intreaga ei existenta si ca emanciparea ta s-ar putrea sa te coste mult mai tarziu. Asta e doar un rahat. A, si apropo, independenta ta oricum va fi ingradita de copil, daca supravietuieste, pentru ca, nu-i asa n-ai putuit sa vezi daca esti capabila sa ai o sarcina nu-i asa? Nici macar nu stii daca o sa duci sarcina la capat nu-i asa? Probabil acum te chinuie zeci de mii de ganduri nu-i asa? E doar una din dobanzi, vor urma altele mult mai nasoale, pot sa vad si eu, dar ah! prostuta de mine, scuze, am zis eu ceva?

Vrei sa continuu? Tortura asta m-ar chinuii mai mult pe mine decat pe tine. Ai facut aceeasi greseala ca si mama ta. Sau poate n-ai observat nici asta? Din ce vei trai? Ai vreun venit? in afara de cel al parintilor? Si cat timp crezi ca "mult" iubitul tau Gerald va putea sa-i mulga pe ai lui de malai fara ca acestia sa faca urat? Chiar si pentru un milionar devin agasant un fiu ce tot cere bani si la 30 de ani. Deci? Ce vei face? A, inteleg, prea multe intrebari, si fiecare intrebare e ca o piatra-n plus pe umerii tai. De ce nu te-ai gandit inainte? Focul pasiunii ti-a mistuit si creierii in timp ce iti dadea tarcoale? Serios? Sa mori tu!?

Ghici ce?

Il urasc. Uneori am impresia ca te urasc si pe tine. Nici macr n-ai intrebat. Niciodata nu cred ca m-ai vazut cu adevarat. Si nu numai pe mine. Eu voi fi mereu mai mica si mai proasta, dar pe ai tai i-ai intrebat ceva despre ce cred inainte de (ne) fericita (ia-o cum vrei iubito) intamplare? Ma indoiesc teribil.

Si apropo, chiar daca vrei un copil, mai intai ii asiguri o nenorocita de stare, ca sa ai din ce trai.

Suna a telenovela proasta.

Si stii care e partea cea mai nasoala nu?

E cat se poate de reala si palpabila.

Mult noroc. Voi fi aici daca ai nevoie de mine.

Whit love, me.

Sambata

Inspir adanc si ma uit chioras la fereastra ce nu se deschide a apexului.

Inca mai rumeg bucatica de piept de pui fiarta. Am bufeuri, cred. Dupa ce ca am dat la rate in timp ce ma chinuiam sa dorm am inceput sa am cele mai stranii vise popsibile. Nu in fiecare seara te auci sa-l visezi pe Jako dansand langa tine cu toti dansatorii. Parca ma chinuia, imi chinuia subconstientul si constientul, Iar atunci cand a incetat m-am dus la baie unde am dat afara si ultimul strop de apa din stomac, blestemand ziua aia nenorocita.

Recapitulez in cap saptamana. Luni mi-am pierdut cheia, sambata mi-am regasit-o ioar intre cele doua mi-am facut una noua. Marti m-am internat la sectia Cardiologie, am purtat un aparat Holler foarte putin placut care era ca un fel de EKG 24/24, am facut testul la efort, Joi m-am externat, avand asigurarea ca pot face sport cu tot cu extrasistola mea. Mirific, macar o veste buna in toata experienta asta. Absolut.

Am finalizat pictura care am intitulat-o "EXplozie", pentru ca debordeaza de culori tari, vii, pline de seva. In centru e un personaj ce seamana cu subsemnata. Am distorsionat putin imaginea, mai degraba pentru ca nu ma pricep asa bine la autoportret si autocrochiu, decat din dorinta de a nu se observa. In jurul "meu" e un haos de linii si semistructuri in care predomina rosurile si violeturile. In partea inferioara a picturii am realizat o pardoseala din griuri colorate. Am trasat contururi tari pe personaj. In toata compozitia, verdele e cel mai putin utilizat, desi am aplicat pe suprafete destul de intinse uneori. Hala sa-mi fie, am inceput sa sintetizez o pictura de-a mea. Am muncit cam 10 ore la ea si am intervenit foarte putin dupa aplicarea culorilor. Sunt mandra atat de finalitatea picturii cat si de mine. Nu stiu de ce si nici nu intentionez sa aflu.

Injur apexul care refuza sa coopereze si incerc sa construiesc in minte urmatoarea lucrare. Agit putintel clopotelul ce sta pe biroue argintiu si e mare cat un degetar.

Cling! Cling! Ce dragut suna.