Natură statică cu cîrlionţi verzi, evanghelie după ganga, jucuri cu mimă din care selectăm: tricicletă cu reactor nuclear, rablă, ţi-am furat viţelul, paradox, sausage party, marfă de contrabandă, un schelet intră într-un bar şi cere o bere şi un mop, pseudo-teste iniţiale, nimănui nu-i pasă, incoerenţă, farfurii sparte.....
harry potter, vol 6.
tudor muşatescu - proştii sub clar de lună.
asta nu.
frag-men-tat.
o fragă mentolată tatuată.
sin-gu-ră-ta-te.
ba-nal.
cri-ză de per-so-na-li-ta-te.
pseu-do-cri-ză.
in-sig-ni-fi-ant.

taci şi-ascultă.

Well, there ain't no rest for the wicked...

Cage the elephant - no rest for the wicked.

hmmmmmmmmmmmmm. punct.
paginile cărţii stau lipite de mine. caragiale. azi n-am chef de diacritice. sau de didascalii.
azi am chef să-mi dau refresh în cap.
încep cu aseară cînd am hang-out cu bianca şi dragoş, care au fost drăguţi, şi dragoş a fost aşa amabil sa plătească tot. (eu - falită. am mîncat primul mcnugget din viaţa mea, şi-am tras din cea mai patetica aromă de narghilea ever- banane şi piersică. do not try that at home.
chill chill.

The MOOoD - Two Times

azi. hm. azi. let's do it romania (faci pi dracu băi, pi dracu), unde am colecţionat o sticlă de wisky şi 4 de bere, pet-uri, şi spre dezamăgirea mea, numai un ambalaj de prezervativ (dudes, rock hard, f**k safe!). mda. apoi am fost la bitezul N. ei, care a fost extrem de simplist, şi unde am ajuns să mă simt şi mai out-sider şi să mă simt mai atee decît obişnuiesc. en fin, o baie în mureş, complet îmbărăcat, tot e ceva. clemi are tendinţa să mă facă să mă simt abolut şi iremediabil dubios atunci cînd îmi povesteşte că avusese o păpuşă pe care o tunsese la 0 şi care avusese un păr identic cu al meu...

The Ansterdams - Laika.

a, eram îmbrăcată complet în negru, şi n. în alb. fain contrast.
nice ppl there too.
but still, let me the way i am and to not, i say, do not fucking try to make me religious.

Fii binecuvîntat, domnule RoseWater!

Arareori te poţi simţi în prezent recunoscător pentru clipe, nu crezi?
Ştiu, ştiu, redescopăr coada prunei, dar n-are relevanţă, nu despre asta e vorba acum.
E vorba de seara trecută.
Serile de vineri sunt cele mai extraordinare, mai ales dacă a trecut mult timp de cînd n-ai mai văzut pe cineva.
Uite, hai să-ţi fac un desen din vorbe: şase adolescenţi derutaţi şi confuzi, împreună, într-un parc, dîndu-se pe rînd pe o chestie albastră care se învîrte nebuneşte, în timp ce ţipă, cu hohote generale de rîs întreierate de conversaţii aleatorii. Părul şi zîmbetul luminat al Carlei o făcea să pară în imaginaţia noastră un personaj anime şi Sălă, care semăna, alternativ cu o maimuţă sau cu un broscoi, Vlad D. care scimba accentele ca pe şosete, rîsul meu isteric şi ciudat, toţi rîzîn de rîsul meu, Vlad P. care la fiecare 3 secunde se întorcea mental la preascumpele sale cărţi de joc în varoare de 100 de dolari in the nerd world. Apoi oprirea bruscă, ţipete, cîteva înjurături suculente şi două zboruri ilegale ale Mădălinei cu destinaţia Pămînt, cu cuvîntul Constanţa prelungit la ultima vocală.
Apoi propulsări intergalactice pe scrîncioabe ce se clătinau dubios, cu chipuri luminate de plăcere şi schimonosite de impactele prea bruşte cu bucata de lemn de sub şezut.
Apoi o tură prin epicul Dîmb, unde am lăsat-o la vatră pe drăguţa noastră Herro Carla, după care Mădă şi Vlad D. s-au hotărît să mă facă şă mă panichez, la pornind un război al căscatului cu mine. Eu am fost victima ce căsca ori de cîte ori auzeam cuvîntul. Nişte barbari, ce mai!
Apoi subsemnata a avut idee de a lua o pîine şi o sticlă de ketchup şi de a face un picnic dubios într-un loc nu foarte luminat.
Vlad P. Sălă şi Mădă aveau o expresie cel puţin reticentă cînd eu şi cu Vlad D. mîncam liniştiţi. Cred că celălalt vlad a rămas traumatizat.
Apoi, coborînd dealul am suferit din nou atacurilor căscatului, apoi am v]nat desertul. Vlad D. a atacat nemilos un măr cu sticla de apă pînă cînd cea din urmă a cedat, după o muncă eroică, iar noi am părăsit terenul bătăliei victorişi şi obosiţi cu cîte un măr de căciulă.
Încă am sticla de ketchup şi 3 felii de pîine în geantă.

Se trezeşte în mine sentimentul că...
Am crescut. Ce ciudat nu-i aşa? Nu poţi sesiza nimic decît după ce s-a vărsat laptele.

-Măăă, de ce mă faci fraier? Că eu n-am zis la nimeni ce mi-ai zis.
-Păi, nu..
-Lasă, că o să zic eu la toţi ce mi-ai zis!
Se urcă pe bicicletă şi pleacă.

Cred că sună foarte cunoscut. Sunt fragmente din noi. Nu pare ciudat? Ne pierdem identitatea iniţială.
Niciodată n-am crezut în diferenţele de vîrstă. Dar e aşa ciudat cînd bobocii se uită ciudat la tine, ajung şi ei să se izbească de realitate şi nu ştii cum să reacţionezi, pentru că formarea ta interioară a dărîmat prrimele uşi. Te simţi neplăcut sau mîndru cînd te privesc ca pe ceva... ceva ieşit din comun.
Şi ţi-e frică.
Ţi-e frică, pentru că pare prea devreme, sau prea tîrziu.
Aşa că zîmbeşti strîmb şi-ţi redefineşti în minte noţiunea de reputaţie.

Ladies and gentilmen I give you...

nothing. I'm just smiling.
Cerul e acoperit de nori, mintea mea e înceţoşată de vise mai mult sau mai puţin realizabile, speranţe.
Ador certurile ce provoacă un al treilea război mondial.. al furnicilor poate. Îmi plac reacţiile mature : eu nu mai vorbesc niciodată cu tine, eşti o trădătoare! Da, da sunt. Nu sună asta ca-n Phineas& Ferb?
Nu mai am mustrări de conştiintă din cauza unei serii de lucruri, gesturi şi reacţii stupide.
A încetat să îmi mai fie teamă să vorbesc cît pot de tare, să se vadă că sunt remarcabilă. Adică de remarcat.
Muzica devine întunecată şi destul de sobră. Voi zîmbi întotdeauna cînd voi auzi că cineva are un stil gothic... pentru că termenul a pornit de la un stil arhitectural..dantelat...luminos..şi măreţ.
Am terminat, după 4 luni incredibile, să termin ''Omul cu o floare oranj'', deşi mă tentează să-l redenumesc.
S-a terminat..cu totul... cu vara, cu libertatea, cu soarele...
S-a sfîrşit cu picioarele de broască şi cu încrederea.

Cîini albi şi pisici lehuze
hoinarind ca nişte vandali pe albele peluze
pierduţi şi regăsiţi în nopţile confuze
de bătrînii pensionari cu zîmbetul pe buze.

Reîncepe lupta mea disperată cu linia de plutire. Nu cred că ştie prea multă lume că în sufletul meu se zbat zeci de porumbei metalici.

Tarja Turunen - Acapella Sleepwalker

Nu, n-aş regreta nimic, aproape mă simt mulţumită.