joi, 15 septembrie 2011

Se trezeşte în mine sentimentul că...
Am crescut. Ce ciudat nu-i aşa? Nu poţi sesiza nimic decît după ce s-a vărsat laptele.

-Măăă, de ce mă faci fraier? Că eu n-am zis la nimeni ce mi-ai zis.
-Păi, nu..
-Lasă, că o să zic eu la toţi ce mi-ai zis!
Se urcă pe bicicletă şi pleacă.

Cred că sună foarte cunoscut. Sunt fragmente din noi. Nu pare ciudat? Ne pierdem identitatea iniţială.
Niciodată n-am crezut în diferenţele de vîrstă. Dar e aşa ciudat cînd bobocii se uită ciudat la tine, ajung şi ei să se izbească de realitate şi nu ştii cum să reacţionezi, pentru că formarea ta interioară a dărîmat prrimele uşi. Te simţi neplăcut sau mîndru cînd te privesc ca pe ceva... ceva ieşit din comun.
Şi ţi-e frică.
Ţi-e frică, pentru că pare prea devreme, sau prea tîrziu.
Aşa că zîmbeşti strîmb şi-ţi redefineşti în minte noţiunea de reputaţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu