Poaie de petale

Un alb mătăsos se strecoară în peisajul urban, plin de oameni ocupaţi să pună încă un picior înaintea celuilalt, înainte să conştientizeze că alergiile sunt pe punctul de a exploda.
Fiecare îşi plimbă micro-universul în servietă, geantă sau poşetă, şi cine e atent poate prinde frînturi de murmurări, de firicele de viaţă aurii care ies din ţesăturile hainelor prost croite, industrial, dar care s-au impregrnat în timp cu egoul indigo, ca o umbră, a proprietarului.
Parcă pîlcurile de verdeaţă, care se încăpăţînează să se iţească dintre crăpăturile asfaltului, poţi găsi mai multe fire argintii de care se prind şi se înnoadă cu firicele aurii de gînduri vii, pierdute pe drum.
Un miros blînd, cald, dulceag acaparează şi se luptă cu mirosul de gaz ars al eşapamentelor cînd trec maşinile.
Strecurîndu-se discret, printre ceilalţi trecători, poţi vedea haite de adolecenţi şi oameni tineri, adînciţi în mesajele lor, muţi şi contemplativi în faţa tehnologiei care-i mutileză de puţinele aptitudini sociale şi lingvistice. Uneori izbucnesc în rîsete care se rostogolesc în mici taifunuri, izbindu-se de ceilalţi trecători. Icnind, exclamînd cu un limbaj licenţios şi proliferînd blesteme cu privire la sistemul educaţional şi la componenţa lui, se pierd în propriile lor vieţi, dramatizînd în cuvinte puţine, dar aspre şi incoerente. Firele lor nu sunt încă aurii, ci sunt de un bronz palid sau de cupru coclit şi se sfîşîie la fiecare gest brusc.
În curtea unei case a cărui ferestre dau spre strada inundată de petale se poate vedea un cocoş pitic, american, cum se umflă-n pene şi scoate, cu o voce de antitenor, un ţipăt către o găinuşă la fel de pirpirie ca şi el.
Pe stradă e un spectacol de teatru fără didascalii, fără regizor şi fără un desfăşurător. Actorii trec liniştiţi, au replici puţine, comune, banale, rareori pline de miez sau noutate. Chipurile lor sunt diverse: grase, palide, tuciurii, pistruiate, mohorîte, lungi, nervoase, fleşcăite, bronzate, fericite, pseudo-depresive, ridate, acviline, roşii, întinse, tinere. Nici un actor nu-şi ştie rolul, nu şi l-a învăţat de acasă, au lipsit de la repetiţii, n-au făcut citirea textului, nu ştiu cum sau pe unde să iasă din scenă, nu ştiu cui să-i dea replica următoare şi cum.
Actorii străzii improvizează, imitînd viaţa, în timp ce firele lor aurii, de culoarea bronzului sau a cuprului se pierd în depărtare ca să înlocuiască alţi actori, pe o altă scenă a străzii.
Cert e că, afară plouă cu petale.

plasare deproduse + alte observa'ii pertinente

Eu nu exist decît prin tine. Tu eşti cel ce-mi permite să exist. Prin ochii tăi eu respir, gîndesc, zbor şi mă prăbuşesc.

Dar nu mă lovesc prea tare pentru că sunt exact ca şi Cocolino : moale şi pufoasă…

Eu nu cred decît în puţine lucruri comparativ cu alţii, dar prefer să le păstrez intacte o viaţă decît să le pierd pe drum pentru că mă împiedic de raţiune şi bun-simţ.

Detest frumosul uman perceput prin exterior, pentru că-l conştientizez ca fiind perisabil: sînii se vor lăsa, piela va începe să atîrne, pleoapele să devină moi, vocea guturala, picioarele varicoase, organele genitale fleşcăite şi ofilite şi ideile învechite şi uzate.

Ne petrecem toată viaţa vorbind despre vreme şi despre fiecare anotimp pe care-l care-l aşteptăm nefiresc de nerăbdători, ca apoi să regretăm că nu-I altul. Ne petrecem ore în şir, în fiecare an, sezom, lună, săptămînă, dezbătînd ghicelile în cafea ale meteorologilor mai mult sau mai puţin competenţi.

Ai văzut cum vorbeşti despre vreme cînd n-ai despre ce vorbi cu cineva?

Şi dacă da, atunci de ce nu-ţi cauţi altă companie?

Ţi-e lene ? De ce ?

Cu ce argument pertinent poţi să vii să-ţi argumentezi existenţa ta mizerabilă, de un gri-albăstrui opac, care-ţi ronţăie urechile ca pe pufuleţii Gusto ?

Hai să facem stopu’ pînă-n Braşov. Sau Vamă. Sau pînă-n Sofia.

Dar ne e prea lene, şi vremea asta e aşa urîtă… cînd mai vine vara aia ?

cred că iar visez

Noaptea, aşadar nu vă faceţi speranţe.
Am început să am vise cu oameni de care fie îmi e dor sau fie habar n-am de ce-i visez.
Şi preponderent de sex opus. Ceea ce mă cam sperie.
L-am visat pe profu' de filo, pe Gabriel U. pe Andrei V. pe Vali C.
Sunt vise în care pur şi simplu percep situaţii obişnuite în care aş vorbi sau m-aş întîlni cu ei.
Ciudat mi se pare că în vise ei sunt bucuroşi să mă vadă, cam cum aş fi eu live, dar eul meu nocturn e reticent, cum sunt de obicei cînd mă complimentează vreo gagică cu gusturi dubioase.
Nu am idee ce povestesc cu fiecare din ei deşi sunt destul de sigură că cu profu de filo vorbim de logică şi pe Gabi îl întreb de facultă. Pe Andrei nu ştiu ce să-l întreb sau ce-l întreb. Poate de noua lui piesă, dacă există, dacă e-n formare. Pe Vali îl întreb de revistă sau de Maria sau habar n-am.
Îmi doresc să se transpună o parte din visele astea şi în realitatate numai că îmi închipui că toţi sunt prinşi în existenţele lor îndepărtate fizic şi spiritual de mine.

p.S. mă arde-n pălmi să sciu ceva foarte macabru legat de solitudine şi moarte dar pare prea previzibil, aşa că sciu doar p.s.-ul ăsta care se termină exact...

acum.

Braindead, modul satanist.

Toţi cei ce intră aici să renunţe la orice speranţă.

Vino alături de mine în modulul sentimental braindead. Dezumanizează-te total. Muşcă-ţi din tine pînă cînd ajungi nimic sau infinit. Renunţă la orice fel de interes nociv care te consumă ca pe un şniţel proaspăt.
Abdică orice fel de sentiment. Mutilează-ţi total interesul.
Azvîrle coioţilor turbaţi existenţa ta umană, trăită după principii dictate de biblie, coran, prieteni şi societate. Dă-le foc ca unor cîrpe.
Purifică-te de toate preconcepţiile şi învaţă altele noi, dictate după experienţele tale.
Nu crede în nimeni şi nimic pentru că toată viaţa ta e o centrifugă parţial aleatorie care nu face decît să-ţi rumege întreaga ta cunoaştere.
Dacă ajungi ca mine, să stai faţă în faţă la o masă cu cineva căreia vrei să-i zdrobeşti creierii cu o rangă ruginită, muşcă-te de buze şi dezbracă-te de relaţia cu persoana respectivă. Azvîrle-o la recycle bin-ul minţii tale şi calcă peste cadavre cu demnitate.
Nu da explicaţii celor ce nu înţeleg sau nu merită.
Zîmbeşte de parcă eşti rupt în gură cu toate narcoticele şi treci de toate durerile tale interioare.
Oricum nimănui nu-i pasă aşa că n-are sens să te consumi ca o lumînare pînă cînd, frustrarea îţi va măcina creierul precum sifilisul netratat.

Descarcă-te. Dar nu te descărca oamenilor, pentru că uneori sunt obligaţi să te încolţească cu propriile tale eliberări. Descarcă-te în muzică, versuri, proză, desen, sculptură, fotografie, jocuri online, înjurături, plîns, citit, alergat, antrenat, plimbări, vise, speranţe.

Oricine îţi distruge visele în aparenţă, ajunge că ţi le cimenteze dacă ai toate vertebrele-n cîrcă.

Taci şi-ndură, pentru că altfel vei înnebuni. Dar îndură constructiv şi prin tăcere cuprinde-i pe toţi, ca să ai cu ce să domini dar să te arăţi demn prin cumpătare şi control.

Taci şi-ascultă.

a.

a de la aprilie.

a de la alienare.

Mintea mea zace într-o stare incertă, mucilaginoasă, de variate stări care oscilează de la dispreţ şi ură la disperare mizeră şi agitaţie. Motivele sunt variate, dar în principiu pentru că am uitat că 'acum' e ceva... ceva temporar.
Mi-a înţepenit mintea şi corpul pe repeat.

Uneori sunt lucruri care oricît ţi le doreşti, nu le vei căpăta niciodată. Cum ar fi să schimbi pe cineva.

Oamenii nu se schimbă ci doar învaţă să mintă mai bine.

Îmi simt sufletul bătrîn. Mi-l simt rupt de realitatea asta mega tehnologizată de care sunt dependentă. Mă simt bătrînă şi deja îmi preconizez şuviţele albe şi ridurile de expresie ce se vor săpa adînd în mine.
Îmi simt existenţa depăşită şi demodată la nivel psihic şi emoţional.

In other news, am luat locul I la Baia Mare la concursul naţional de engleză 'Quest' pe întîi luna asta, m-am plimbat şi pe la Alba Iulia două zile mai tîrziu într-o excursie umedă şi rece, mă exasperez de una singură de modele de cîrpe pentru banchet şi înjur de mama focului.
Pe lîngă toate astea, şăd într-o continuă durere morală care îmi macină conştiinţa şi o răsucesc pe toate feţele, ajungînd să urăsc şi mai mult.

Şi am avut un ochi vînăt despre care nu vreau să vorbesc.