Dispreț

 Disprețul e unul dintre acele sentimente pe care le manifest rar, pentru că de regulă nu consider că sunt suficient de informată pentru a-mi plasa opiniile, dar, uneori, din motive ce țin și de construcția traumelor mele, sentimentul de desconsiderație vizavi de o altă ființă umană e de neocolit, indiferent de antrenamentul psihic de ani de zile prin care îmi condiționez curiozitatea să primeze înaintea altor reacții. 

Când alții sunt disprețuitori în ceea ce privește fire ale construcției mele interne și externe, chiar dacă exprimarea nu e făcută în mod direct în raport cu mine personal (dată fiind relativă mea introvertite și adeseori frica față de repercusiuni violente - verbal sau potențial fizice), nu îmi pun prea multe întrebări referitoare la sursă, am conștiința faptului că provin de cele mai multe ori din teama dezechilibrului acelui status quo care a fost formativ pe durata dezvoltării individului în cauză, frustrări născute din teama față de ceea ce pare de neînțeles și încăpățânarea în fața acumularii de noi cunoștințe coroborată cu o lipsă de auto-empatie care nu lasă loc conceptului de "am greșit - am acceptat dovezile ulterioare care mi-au infirmat crezurile". 

Disprețul meu probabil are la bază cam aceleași condiții, dar la nivel de raționalizare, provine din frustrarea lucidității pe care ceilalți o reneagă. Nu pretind că componenta emoțională nu joacă un rol de temelie - departe de mine să cred asta, doar îmi provoacă o furie viscerală. Furie născută din rănile provocate de ceilalți, din pricina slăbiciunilor și fricilor lor care i-au modelat într-un mod în care i-au înțepenit complet în construcțiile spurcate de ziduri calcifiate ale imobilității psihice în fața schimbărilor. Copilul/adolescentul whitin vrea să vă luați dracului de mână și să vă înecați in supa minciunilor prin omisiune în care vă simțiți atât de comod și la care amândoi ați demonstrat că vă pricepeți de minune să le brodiți. Să vă chinuiți reciproc cu viciile, frământările și atingerea acelei perfecțiuni de neatins în fața părinților voștri perpetuu nemultumiți de alegerile voastre proaste, născute din rebeliune și inadecvare și din dorințele lor de a-și corecta propriile greșeli prin voi. Să vă pupați, metaforic sau nu, conștienți că probabil vă mințiți reciproc, la fel cum faceți eforturi supraomenești să-i mințiți pe toți ceilalți, pentru că n-aveți niciunul abilitatea de a crea și menține relații sănătoase, nici cu voi înșivă, nici cu alții. Sigur, acum păreți sinceri unul cu celălalt, dar aveți un track record care lasă loc de îndoieli. Vă meritați visurile să se îndeplinească cu prisosință, pentru că sunteți orbi și surzi și determinați să mințiți pentru bannere ale aparențelor (inexistente, de altfel, ați futut la încredere cumulat că n-ai cum) în virtutea unor aranjamente toxice familiare. Să crăpați dracului amândoi, îmbrățișați, cat mai departe de persoana mea și să-mi amintesc, rar și cu o scuturare a umerilor, cu un pic de scârbă că cei că voi există, deși n-ai crede că se poate supraviețui fără coloană vertebrală, dar iată-vă.

Surzi amândoi și la voi înșivă, și la alții, și unul față de celălalt, încercând să lipiți cu scuipat realitatea pe care tot voi ați futut-o, și cumva tot nu-i vina voastră, nici măcar parțial. Încăpățânarea păstrării imaginii în detrimentul tuturor, asumarea veridicității e imposibilă pentru cei imberbi ce nu înțeleg cuvântul "nu", nici să-l accepte, nici să-l folosească. Bravuri de doi lei și zbateri la nesfârșit, pentru că respingerea, deși firească, e de neconceput sau neacceptat. Pentru că nu sunteți niciunul în stare să vă acceptați, pentru că asta ar însemna să fiți dracului sinceri și vulnerabili pentru prima oară în viețile voastre de moluște mizerabile și să munciți la ceva ce nu se vede imediat, lăsând totul să fie așa cum e în speranța că o să vă salveze cineva de voi înșivă. Probabil să futeți și câte un plod fiecare, că ar fi și păcat să nu dai mai departe niște traumă generațională, ca să astupați golurile din voi cu ființe care dacă ar putea alege, nu vi s-ar naște.

Și n-o să vă salveze nici dracu. Nici el, nici voi între voi. 

Dar asta zice persoana frustrată, care vă detestă din toți ficații, în deosebi datorită lipsei voastre metaforice de coaie (și a ignoranței voite) să vă cărați dracului din existența ei, că pentru prima oară în 7 sau 8 ani să apuce să-și oblojească cumsecade scoarțele fără să-i fie frică de oameni debili și reacțiile lor neprevăzute și disproporționate. Surprinzător, dar tot șantaj emoțional se numește când articulezi posibilitatea sinuciderii.

Persoana adultă zice să mergeți la terapie și să ieșiți dracului din mintea și existența lor, pentru că indiferent de ce greșeli ar fi făcut în viața asta, nu merita in niciun punct să trebuiască să primească lecțiile voastre imbecile de viață. Se putea trăi bine mersi și fără să vă cunoască, direct sau indirect, pe voi și neamurile voastre cretine care și-au lăsat amprenta bocancilor pe creierele voastre. Nu vă condamn pentru ce sunteți, dar va disprețuiesc profund pentru că nu aveți nici o intenție să schimbați absolut nimic în sensul ăsta. 

P.S. reacția mea poate părea disproporționată în raport cu cei câțiva ani care au trecut. Ar fi trebuit să-mi treacă poate, și mie de atunci, dar n-a fost cazul, cel puțin nu complet, am acceptat ce nu puteam schimba și am remodelat structuri ce reprezentau piloni ai înțelegerii lumii. Și am început/continuat să -mi fie rușine. Pentru că ar fi trebuit să plec, și n-am făcut-o. 

Și pentru că vă mutilați amândoi iar, fără vreo garanție de niciun fel nici măcar între voi, m-au apucat dracii. Pentru că dacă față de ceilalți n-aveți vreo urmă de respect lucid, nici măcar între voi. Dar nu, bineînțeles că nu. Și ți-am dat unblock, după câțiva ani, nu din vreo curiozitate, ci pentru că voiam și încă vreau cu ardoare sa fiu punctul de criză care să-ți declanșeze schimbările, punctul de onestitate care să-ți fută viața, exact cum mi-ai futut-o tu mie și care să te oblige să recalibrezi totul. Pentru că singura suferință reală pe care n-ai simțit-o încă e aia când s-au dus dracului tot mirajul și nu mai ai de ales decât să te ridici după ce ți-ai secat toate lacrimile și ai rămas o palidă amintire a propriei tale ființe. Și, dacă e să fiu sinceră, puține lucruri mi-ar aduce aceeași satisfacție duală de a te distruge și a te forța să te reconstruiești o versiune mai autentică a ta. Cu riscul de a mă urî tot restul vieții tale, la fel cum te disprețuiesc și eu pe tine, să te forțez să crești, la fel cum interferența ta, deloc binevenită, m-au forțat pe mine să mă târăsc afară din vechile lanțuri, pe care tot voi mi le-ați întărit.

What goes around comes around, and you both have no idea how much resentment and anger I still shelter. Roagă-te să nu dea Dumnezeu, Satan sau chthulhu să găsesc 2 nume, pentru că o să te trezești în hăul pe care ți l-ai construit singură.