miercuri, 27 noiembrie 2024

Mintea stînd în poziție fetală, lăcrimînd și stresîndu-se pentru că nu e stresată

 De trei luni-ish, creierul meu se află într-un constant ritm al fugii, nu de sine, ci înspre sine și se zbenguie pe liniile irizate ale conexiunilor interumane pe care, cel puțin la nivel emoțional, le simt ca devenind din ce în ce mai antifragile cu fiecare săritură. Legături create de zile, luni, saptămîni, ani, decenii, în care torn grija printr-o nebunie și o disperare „in spite”- un urlet existențial îndreptat împotriva indiferenței existențiale, împtriva amoralității existenței care m-a blestemat să mă întrupez cu abilități cognitive, să sufăr și să râd isteric cu intensități copleșitoare.

Uneori simt că propria mea complexistate mi se încolăcește pe gît, ca un cordon ombilical familiar ce vrea să mă sufoce. Nu autoerotic, nu într-o asfixiere a rațiunii, ci o sforțare a Întregului, Întregul copleșitor existențial pe care nu am suficienți axoni-neuroni-dendrite ca să îl cuprind în carnea decrepită - materializare a unei Voințe pe care nu o înțeleg iar simpla ei existență mă sufocă. 

Încercarea de a balansa „de ce”- uri infinite ale lumilor ce se intersectează gnoseologic în puncte de criză aflate într-o suspensie mobilă ce se perpetuează infinit îmi provoacă suficient stres încît să pot funcționa „normal”. Aș vrea să zic că e rezultatul unei relații de 8 ani, dar ar fi reductiv de dragul unui confort lipsit de acuratețe, e stresul existențial și tensiunea lipsită de gestiune logică a unei vieți de  30 de ani pe care o percep ca fiind relațională. eu-eu, eu-alții, eu-univers. Există o frustrare a ego-ului că nu doar că nu dețin toată informația necesară pentru a extrapola pană la extenuare conceptele, dar și awareness-ul că nu e o instanță singulară, originală și unică. Singurul aspect unic parțial îl reprezintă remixul de dicționar pe care îl folosesc să exprim banalitatea crizelor.

De altfel, încercarea de a cerne realitățile unele de altele într-un context ce are sens într-o „realitate” îmi provoacă uneori scindări interne în batjocură. 


Anyway, my undiagnosed PTSD makes me have lil fun mental breakdowns now, when I feel safe, because my brain is expecting stress, nothing happens, my brain is panicking, i get more stressed out and I start experiencing intense pain and the cycle repeats for a while. Thanks, universe. Thanks, family. Thanks shitty relationships. You really did me a solid there by breaking my mental pathways in unhealthy patterns. Really cool.

În alte știri, cred că am gasit un extraterestru.

Din specia mea.

Și e minunat și terifiant.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.