Sunt lipicoasa. Clisterul se lipeste linistit de amprentele mele in timp ce privesc in gol pe fereastra. Simt ca cu fiecare gol, ma tampesc. Ma rog ca si cantonamentul ala cretin sa faca miracole, altfel ma mut de pe postul de portar la alt sport. Cum pot sa fiu atat de neindemanatica? trantesc mingea cu naduf de podeaua verde-crom. De ce naiba nu pot sa fiu mai talentata? macar intr-o mica masura sa devin mai buna. Cand ochii Biei ma fixeaza, simt cum ma asteapta coparşăul, sa ma arunc sub zece tone de pamant si sa pot plange in voie, fara sa mai simt mustrarile gandite ce-mi sfredelesc creierii.
Ridic ochii din masa prea veche, cu mult mai batrana decat mine. Masa cu vorba, e o banca de pictura. Simt cum profesoara ma musra din priviri " de ce trebuie sa pleci?" Imi trag nefericita nasul si ma gandesc si eu:de ce trebuie sa plec in fond?". Atunci imi revine in cap imaginea mamei mele. "pendtru ca ea isi doreste, pentru ca mi-e teama sa dezamagesc oamenii..pentru ca...". Strag din dinti "nu, nu voi varsa nicio lacrima!". Si totusi, sentimentul e mai tare ca vointa, tasnesc afaradin camera si ies in curtea atelierului. Privesc infiorata nucul batran care m-ia oferit in patru ani indeajunsa energi din nucile lui, cat sa supravietuiesc de foame pana acasa. Privesc statuile inuniforme, raspandite in toata curtea, vad atelierul vechi decand lumea, si atelierul mai mult distrus. Fug spre "ascunzatoarea" prostscrisilor dn scoala, cu tot riscul sa se surpe cu mine cladirea, sa cedeze barnele... E ingrozitor de cald, ma topesc, privesc cerul senin si inspir...aoleu...
Privesc tavanul , si vreau sa fie albastru inchis, sa pot picta pe el stele fosforescente. Dar tavanul e alb si oftez. Pe masa zace banda desenata (inca neterminata), care va fi citita de vreo 4-5 persoane, apoi expediata la Bucuresti(nu m-am hotarat daca o copie sau originalul) sa mai fie citita de inca o persoana. Privesc si albumul scolar, in care suntem trecuti aporoape toti si ma schimonosesc absurd e urat. Ma doare sufletul. Deja mi-e dor de ei. Patru ani de suferinta, de teze, de copiat, de tocit/invat si bucurie si distractie si nebunie.
Acum privesc in retropecitiva petrecerea de sambata si rad. Cine s-ar fi astepata ca si Carmella, Cosmina, Camelia(si cateva persoane auxiliare), Mina si eu sa fim capabile sa dam gata in mai putin de juma de ora o sticla de Angeli? nu e mare scofala, dar totusi, e ceva.
Nu o sa pot uita ce provocari tampite m-au pus sa fac. Cum naiba i-o si venit in cap sa ma puna sa fac pe mainuta? Sau sa-mi bag capul in masina de spalat?! sau sa-mi dau jos camasa???? sau sa scriu cu dosul numerele pe geam?!?!?! ok, ultima a fost chiar penala dar in fineee.
Nici macar n-am toate pozele de la festivitate, iar pe cele de la petrecere le astept ca pe ace. Deci mor de nerabdare. Am si eu cateva ipostaze mai sexy, dar nu-i important nu-i asa? normal, si eu salivez, dar asta e.
am vrut sa zic(scriu) ceva dar am uiat ce!?
a, da. Expresia lui Andrei, lucru care-l vreau in practica: taios ca briciul si rafinat ca alcoolul.
Taioasa, bifat, rafinata: in curs de creere.
In fond daca un strain sesizeaza pesonaliatea mea dura, de ce n-ar fi asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.