Pictura (Vis de-a dreptul stupid.)

Se scărpina acolo unde nu bătea soarele cu coada unei pensule vechi. Pantalonii bufanţi l-au enervat încă din ziua cînd au adus la curtea regală modele astea stupide care îl incomodau îngrozitor şi cu colanţii care-i strîngeau pulpele(şi alte detalii) ca-n menghină.
-Lorenzo! Urlă maestrul dîndu-şi jos din cap pălăria plină de pene de păsări cu nume întortocheată, cusute de însuşi croitorul regal pe o sumă monstruoasă (chiar şi pentru el).
Privi pînza la fel cum priveşte o mamă aşternuturile fiului său adolescent.
-Maestre?
Tînărul se fîstîcea la fel ca prima oară cînd intrase în atelierul maestrului italian(sunt sigură/e sigur că-i italian).
-Lorenzo am să te rog să-mi aduci cea mai frumoasă şi desfrînată curtezană de la palat!
-Maestre...Tînărul se înroşi pînă în vîrful urechilor lui virgine. Vi s-a comandat un nud?
-Poftim? Aaaa, nu, e pentru plăcerea mea personală şi pentru că... defapt hai încoace dragul meu. Priveşte această operă. Ce vezi?
Lorenzo se aplecă suficient de tare asupra picturii mai mai să se lipească de ea. În ciuda faptului că era un bun critic nu vedea prea bine decît daca se uita foarte deaproape la lucrări. Se zgîi cîteva secunde la pictura finalizată: era un autoportret al maestrului într-o cameră plină de sticle ce aveau gîturi subţiri şi graţioase. Dar le lipseau strălucirea.
-Sunt opace. Totul e opac.
-De asta am nevoie de curtezană.
-Nu pricep.
-Dar curînd o vei face dragul meu nepot. Hai, fugi acum.
Lorenzo se conformă conştiincios, fîlfîndu-şi plin de importanţă capa.
De altfel ş-a întors cu macaroanele tăiate la scurt timp.
-Regele a sosit de la vînătoare. Privea încurcat podeaua pictată cu vopsele şi Dumnezeu mai ştie ce în timp ce braţele i se legănau molcom pe lîngă corp.
-Ce nesătul! Şi totuşi trebuie să recunoşti că are ceva vigoare-n el dacă rezistă la atîtea dame.
Lorenzo îşi scărpină nasul.
-Păi, ştii cum se spune?
-Eu sunt statul?
-Aa, nuu. Adică şi asta dar nu în cazul nostru, tinere. Mai ai mult de învăţat. Tu ai avut primul nud? maestrul îi făcu cu ochiul, dar Lorenzo sălta de pe un picior pe altul ca un copil ce se preface că nu face nimic cînd se ştie cu musca/muştele pe căciulă.
-Ee... lasă..toţi am fost odată margarete...şi tradndafiri..şi viorele...accentuă numele ultimei flori.
-Mai aveţi nevoie de serviciile mele maestre?
-Nu,nu, poţi pleca.
-Mă strigaţi dacă aveţi nevoie de mine.
-Desigur, desigur...
Tînărul părăsi încăperea cu paşi care voia a fi mari şi graţioşi, reuşind să arate ca un călăreţ după prima lui lecţie de echitaţie.
-Tinerii din ziua de azi habar-n-au să se distreze absolut deloc.
Apoi închise cu grijă uşa şi eliberă toate fanteziile ce le avea despre Sextet ca să-i demoleze mintea.
Şi-o închipui goală, cum îi cuprinde sînii mici cu palmele cum îi mîngîie fundul bombat. Şi-o închipui îngenuncheată în faţa lui sugîndu-l ritmic cu gemete de plăcere.
Şi şi-o mai închipui în alte multe feluri care mă fac să mă înroşesc cînd mă gîndesc.
Maestru icni satisfăcut cînd lăsă să ţîşnească din el seva vieţii pe paleta de lucru.
Oftă ameţit şi îşi puse bijuteriile familiei la locul lor în pantaloni.
Alese o pensulă de pe masă şi o înmuie în lichidul alb.
-Tuşele finale maestre! începu să chicotească obosit.
Îndreptă pensula spre pînză cînd simţi că îi e trasă din mînă în pictură.
Varianta miniaturală a maestrului începu să picteze din interior strălucirile întregii lucrări.
-Lorenzo!