duminică, 1 august 2010


M-am trezit.
În visul meu eu fumam marijuanna cu andrei şi încă cineva, o prezenţă feminină a cărei chip nu mi-o pot aminti. Simţeam că din nou sunetele curg pe spatele meu iar camera se comprimă căpătînd forma trupurilor noastre. După aceea îmi amintesc un pat cam răpciugos în care mă sărutam cu un tip blond, creţ, cu ochelari pe nume paul, care săruta îngrozitor de prost pentru că-şi strîngea buzele la sărutul francez. Ca şi cum eu voiam să-i penetrez buzele cu limba mea, iar el nu mă lăsa.
Patul era într-o curte mică, alături de o cunservă uriaşă, un fel de aparat care distrugea fructele stricate în foc şi apoi ele deveneau iar proaspete şi erau zdrobite în iaurt. Iaurtul era apoi distribuit în cornete, în formă de îngheţată. Îmi amintesc de piersici, caise şi pepeni roşii mari, foarte foarte mari care erau duşi pe banda rulantă în cuptor şi reciclaţi. Uneori îmi era frică. Dacă ş-ar fi blocat vreunul? Dar erau stricaţi şi moi.
Apoi oamenii au început să dea cu pietre în gardul de sîrmă ca să le deschidem. Dar noi n-am vrut, şi tot felul de oameni veneau şi ne rugam, era şi fata cu care fumasem, era pe o trotinetă, toată acoperită cu cotiere, genunchere şi glezniere. Dar fără cască. După ce am refuzat-o a plicat înapoi prin curtea prăfoasă.
Apoi am visat că fumam din nou, ninja de data asta, cu andrei şi că ascultam jazz. Cred că iar ascultam concertul funkadelic pentru că the rabit lady a început să mă dezmierde de la un moment dat şi să-şi treacă urechile pufoase pe obrazul meu drept.andrei privea în gol, zîmbind. Iar eu simţeam iar cum camera se comprimă pe noi.
După care m-am trezit.
Probabil e efectul plimbărilor kilometrice efectuataue e jos de mine din ultimele zile. Mai ales cînd mai faci încă o trîntă cu gravitaţia în timp ce-l urmăreşti pe Cuba [nu mă scuz, dar era alunecoasă iarba de la platou] şi vii cu Cimpo/Andreea acasă cu pantofii în mînă pentru că te strîng şi ţi-au făcut beşici.
Sunt nebună, dacă ăsta e modul în care denumeşti o tipă care din două rele îl preferă pe cel mai mic, să meargă desculţă cîţiva kilometri. Ceea ce pe bune e foarte amuzant.
Mai ales cînt asfaltul e foarte cald şi întîrzii la dentist. E mişto pentru mine, ca participant dar pentru ceilalţi, ca spectatori?
Îmi urmesc instinctul şi păşesc aşa cum am eu chef.
Şi nu, nu sunt îndrăgostită, aşa cum zice mama, ca să mă comport aşa, sau ca să atrag atenţia. Fac asta pentru că mă simt bine făcînd-o.
Şi nu, nu mă scuz acum faţă de voi. Mă scuz pentru eul meu de peste cîţiva ani. Tot ce scriu intră în maşina timpului vieţii mele. Aşa că pa şi pusi!
P.S. Sîngele meu e un colorant bestial.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu