Sunt întradevăr deprimată acum. Nu am chef de nimeni. Nu-mi arde de vorbit şi mă doare capul şi abdomenul. Ok, exagerez, mă doare numai capul dar am vrut să pară chestia asta mai dramatică şi patetică, dar nici măcar d-asta n-am chef.
Am văzut că n-am scris nicio listă cu dorinţe pe anul ăsta, care nu ştiu de ce îmi pare nefast şi dubios de la început.
Theloniuous Monk – Sweet and Lovely.
Bizar, ciudat, abstract, absurd, dubios sunt cuvintele pe care-mi place la nebunie să le folosesc. A, şi înjurăturile. Înjur ca un birjar, mă uit urît şi…Şi atît.
Dirli da dirli da dirli dirli dirli da. Nu mai vreau să aud asta prea curînd că-mi vîjîie deja urechile. Nici de iele nu mai vreau să aud că mi s-a urît. Sunt obosită şi vlăguită.
A, şi mulţumesc lui dumnezeu că Roxana I. că a fost atît de drăguţă să mă ajute la mate. Chiar a fost frumos din partea ei.
acum eu sunt cea care-şi pierde nopţile cu nasu-n cărţi şi uită să mănînce pînă o doare stomacul.Am ceracăne negre dimineaţa şi arăt aproape lugubru. Pînă şi maică-mea mi-a zis acum cîteva zile cînd m-am făcut cu creion că arăt gothică. Lucru care parţial m-a flatat.
Nu mai am culori.
Crişan probabil mă aşteaptă sus pe un dulap şi aşteaptă să i se zică povestea iar eu zîmbesc în sinea mea.
Acum cîteva minute îmi doream cu ardoare să plîng. Să-mi curgă orice veselie şi gînd. Dar nu. Nu acum.
Sunt urîtă cînd plîng. Puţini m-au văzut vreodată că plîng. Cînd plîng arăt bătrînă şi disperarea îmi parazitează vocea care se rostogoleşte din piept în hohote guturale.
Sunt veselia morţii. Sunt moarta veseliei.
Uneori vreau să scriu optimist, să rîdă lumea, să fiu hilară.
Dar nu.
Acum nu.
Poate cînd ..
Poate nu.
Vreau o sticlă cu linişte vîscoasă şi acrişoară.