dedicaţie pentru Carina alături de multe altele. Mulţumesc providenţei pentru faptul că mi-a dăruit-o, fiindcă, nu ştiu, mi-e imposibil să mă gîndesc la viaţa mea fără ea.
mă vezi? normal.
îmi vezi ochii, pielea, constituţia mea masivă şi-mi auzi vocea şi dacă-ţi apropii urechea de pieptul meu poţi să-mi auzi respiraţia şi bătăile inimii. şi atît.
mă simt la kilometri distanţă de tot ce însemnă totul.
mă deprimă ştindu-mi oarecum viitorul. obligaţia de a face acelaşi lucru zi după zi după.. atît. tristă dezolare.
sunt egoistă, şi doamne cît de egoistă sunt. emapatia mea e aproape în comă, iar suferinţele celorlalte le percep într-un mod nefiresc.
două despărţiri.
Janel, a cărei nume nu-s convinsă că l-am scris corect dar care mă fascinează şi a cărei prezenţă mă binedispune. Detroit.
Mi-am amintit acum cîteva clipe cum, acum vreo trei, poate patru ani, am fost în Bucureşti la verişoara mea, ca să meargă la un casting, şi l-am văzut pe pupăză-n boxeri si-am văzut-o şi pe mulatră în studio, dar nu asta era amintirea.
Mi-am amintit cum stăteam în camera de 4 pe 5 a căminului, şi mă uitam la episoade din Friends nesubtitrate în timp ce beam ceai dintr-o cană pe care scria Transsylvanian cocktail.
Mi-amintesc mărimea oraşului şi griul lui. Şi că atunci am văzut pentru prima oară un mall. şi-am mîncat pepene verde, fiindcă era vară.
eu sunt fiinţa amintirilor într-o oarecare măsură. dar îmi place să cred că nu exagerez.
sunt geloasă, şi doamne cît de geloasă sunt.
sunt uşor moleşită şi obosită.
mintea mi-e baricadată între speranţe, pesimism, imaginaţie, dezamăgire şi deznădejde. nu. nu-s tristă, asta e doar starea mea naturală.
de cîte mii de ori nu mi-am dorit să-mi transfer conştiinţa în mintea cuiva ca să-l ascult, ca să-l simt ca să-l înţeleg. şi sunt convinsă cu nu numai eu.
îmi simt fiinţa ca o structură de chibrite. Un desen care la un şut s-ar preface într-un morman. îmi venmea să zic că am o structură sensibilă dar sincer nu ştiu.
mi-e dor de Andreea. Doamne cît mi-e de dor. Aş îmbrăţişa-o şi am începe amîndouă să zîmbim şi să fim ironice şi să de dăm maxim una alteia fiecare din domeniile pe care le stăpîneşte.
şi mi-e dor să pictez, să simt cum culorile îşi schimbă textura, cum albul se întunecă, cum se joacă pe hîrtie pensula şi cum mă enervez cînd o dau în bară la cîte ceva. Mi-e greu să mă despart de sentimentele astea.
vreau să dorm.
să nu mă trezesc şi să ştiu că viaţa mea e un somn continuu.
îmi displace sfîntu valentin fiindcă be atît de..fake. nu înseamnă nimic. poate doar o creştere a vînzărilor la prezervative, ciocolată şi flori.
naşpa de voi dudes, serios, mi-e milă.
şi ştiţi că sunteţi cei mai fraieri?
habar n-am dacă ştiţi dar în mod normal nu e ca băieţii să dea mărţişoare fetelor. şi uite de ce: fiecare băiat care primeşte un mărţişor e obligat să ofere un cadou fetei care i l-a dăruit.
da' uite cum picaţi de fraieri dacă nu ştiţi tradiţiile.
no, asta e.
au revoir.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.