joi, 23 mai 2013

conexiune imposibil de realizat.

Şi mă refer la oamenii şi cei din jurul lor.
Pe cuvîntul meu, nu mai aveţi pic de compasiune pentru nenorocitul (eu) căruia îi dansează un trib african pe-o măsea dureroasă.
Oarecum de înţeles, pentru că dacă am fi într-o permanentă conexiune cu toată lumea am ajunge toţi deodată la menopauză şi ne-am constipa sincron.
Veci pururi nu mai caut pe google posibile afecţiuni în funcţie de anumite simptome pentru că inevitabil voi intra în paranoia şi voi ajunge la concluzia că leacul suprem este zeama de cuţit sau chimioterapia. Şi precum se cunoaşte efectul placebo, aşa reacţionează şi ipohondria, doar că în sens invers.
Ca să lămuresc treaba asta, pentru eul meu viitor, schizoid sau îmbărbătat de alzheimer, azi mi-a fost extrasă pentru prima dată o măsea permanentă, şi, ţinînd cont de structura mea proastă a dinţilor, e un miracol că mi-a luat 19 ani pînă să ajung în punctul ăsta.

Recomandare: nerecomandat paragraful următor celor slabi de inimă, sau mie viitoare cardiacă.

Pentru mine e extrem de interesant. Pseudo-paralizia feţei care te face să te simţi ca Rocky Bilboa, incapacitatea de a pronunţa 'r'-ul, sîngerarea abundentă, aşchiile de os zburătoare, amorţeala şi durerea post-amorţeală, puroiul, rădăcinile însîngerate, nevoia impetuoasă de a-ţi freca cheagul jos cu limba, de a-ţi clăti gura sau de a scuipa, incapacitatea de a mînca lactate cîteva zile, sutura, aspectul dubios şi inflamat al zonei, radiografia panoramică ruptă dintr-un film sf, cu viitoarele mele măsele de minte crescute complet aiurea în direcţii alandala, zumzetul moale din gingie (doar un pui de african uitat pe acolo).
Şi faptul că toate astea au fost rezultatul unui nerv scos, iar eu sunt una din norocoşii 19% cărora li se întîmplă ca din cauza sistemului imunitar să se apuce de făcut puroi. Fain. Asta înseamnă că degeaba mi se scot nervii şi mi se obturează canalele dacă oricum voi face puroi.

În concluzie, înă la 30 de ani o să am o serie de dinţi absolut perfecţi.
Nici n-o să mai ştiu dacă proteza va fi din porţelan sau plastic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu