joi, 30 mai 2013

Lacrimogen

Dat fiind faptul că sunt o insensibilă cu o reputaţie de păstrat nu mă voi avînta în declaraţii prea siropoase cu privire la ziua de azi şi la zilele de dinaintea ei.
În primul rînd, mulţumesc celor prezenţi atît psihic cît şi fizic şi îmi cer scuze dacă au fost provocate atacuri de panică din cauza înghesuielii. N-a fost cu intenţie, a fost cu marmeladă.
Ori cît de ciudat pare, nu pot spune sincer că m-a mişcat foarte tare ceremonialul propriu-zis, mici intruşi reuşind să spulbere urma de solemnitate care s-ar mai putea găsi în festivităţile somptuase. Printre altele, m-am simţit ca într-o salopetă de fustă, cu ciorapii rupţi în clipa 2 în care am coborît din taxi, cu o geantă unde aveam stocate un portofel, o poză în ramă, un clopoţel, nişte foi şi-un pix, mult prea multe ca să-mi fie comod, un zumzet continuu de fundal, inevitabil de altfel, plîngeri cu referire la caracterul bilingv al procesiunii şi aşa mai departe. Aş fi o scroafă, e adevărat, dacă aş continua pe tonul ăsta.
Vreau să zic, însă, că am fost extrem de emoţionată de cei care au venit pentru mine în burduşeala aia. Şi mă înclin în faţa voastră, mulţumind timid. M-am simţit onorată că aţi venit să mă îmbrăţişati şi să-mi uraţi baftă. M-am bucurat nu de flori, ci de faptul că v-aţi gîndit la mine. M-am pierdut în ochii fiecăruia cu un sentiment indescriptibil de fericire. Şi pentru asta, vă mulţumesc.
Poate va suna puţin brînzos, dar hey, odată-n doişpe ani de şcoală am dreptul, dar să ştiţi că voi sunteţi flori în sufletul meu. Voi m-aţi completat în fiinţa mea schizoidă şi dementă, acceptîndu-mă cu toate nebuniile mele.
Poate pare că exagerez şi că sunt o sentimentală.
Chiar sunt o sentimentală.
Şi voi sunteţi de vină.

P.S. Las' că vă vine rîndu'!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.