O să mă prefac, de dragul de a nu ceda nervos, că sunt ok.
Nu sunt nici într-o situaţie disperată nici într-una fără ieşire. Pot să mă descurc cumva.
Singurul motiv pentru care scriu pe pilot automat e ca să-mi pun gîndurile în ordine.
Bun, n-am prins cămin. Depun contestaţie. Nu-mi rezerv multe speranţe în sensul ăsta, dar strîng din dinţi.
Dacă nu funcţionează contestaţia, găsesc un loc unde să stau o lună, pînă la redistribuire.
Dacă şi aia mă fute, ei bine, o să-mi găsesc cea mai puşcată chirie, în curu' Clujului. Nu o să comentez despre absolut nimic, şi o să îmi menţin disperarea sub control.
Am o plasă de siguranţă în Mănăştur (God bless Diana), deşi în paralel mă gîndesc cît valorează dacă îmi amanetez ficatul.
Inspir, expir...
Mă îmbărbătez singură şi trag aer în piept.
Cred că nimic nu e ireversibil şi o să se rezolve.
Trebuie să se rezolve.
Şi poate o să reuşesc să rezist cu nervii cît de cît întregi.
Dar, cel mai frică îmi e de cum o să zic asta alor mei în aşa fel încît să înţeleagă că n-am nici o vina pentru repartiţia în cămine şi că nu sunt nici ciumată, nici bolnavă psihic, nici retardă pentru că n-am prins loc din prima şi să nu mă termine mental mama că sunt o cheltuială făcută aiurea şi un zero barat.
well, what is more to say but GOD SAVE THE QUEEN! ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.