I'm fucked

Deşi romîna e o limbă pe care o iubesc cu ardoare, mereu mi s-a părut că limba engleză reflectă mult mai tăios şi potrivit înjurăturiile. Motherfucker bloody cocksucker freakin' son of a bitch fucking cunt.
Nu m-am aşteptat niciodată şi nici o clipă ca existenţa mea să fie uşoară.
Dimpotrivă.
Dar licenţa artistică cu care Universul mă fute e demnă de un Oscar pentru scenariu. Nu glumesc.
Pe lîngă toate nebuniile cu căminul, aşteptarea, panica, şocul ş.a.m.d. s-a mai adăugat şi seninătatea cu care tata mi-a zis clar că fără cămin eu îmi retrag dosarul şi un an de zile dau lustru creierului meu deja neted şi cu aromă de mentă.
Acum aştept aprobarea unei alternative propuse de mine care chiar dacă ar cam avea aceaşi finalitate, măcar m-ar lăsa să încerc studenţia pentru o lună.
În alte ştiri, experimentez cele cinci etape ale pierderii. Şi chiar dacă de regulă se aplică la cu totul alt context decît facultatea, se potrivesc de minune: negarea, furia, negocierea, depresia şi acceptarea. Şi cum nu pot să accept că toată strădania mea din ultimii ani se termină într-o coadă de peşte completă şi absolută, jonglez cu restul de 4 etape, alternîndu-le ca să fie mai interesant.
Arăt morbid de cîteva zile încoace şi dacă n-aş ştii mai bine aş zice că sunt fie alcoolică, fie drogată. Dar nu sunt. Sunt doar într-o continuă stare de stress care mă macină groaznic. Şi ceea ce e mai amuzant e că ştiu că jumătate din stress-ul meu e degeaba. Dar nu mă pot abţine. Pur şi simplu nu pot.
Mi se pare frumos cînd cineva încearcă să mă consoleze dar aproape instantaneu încep să lăcrimez. Asta ca să nu zic că plîng (am şi eu o mîndrie).
Speră la ce e mai bun şi pregăteşte-te de ce-i mai rău, cam asta-i deviza şi schema reluată încă o dată de la capăt.
Mă las distrasă de propriile mele probleme ca să uit că oricît m-oi zbate o să mor şi eu şi ceilalţi şi că prezentul nu înseamnă nimic şi că ce fac, ce-am făcut şi ce voi face va fi inutil şi tot va fi uitat cu fiecare om ce m-a cunoscut şi a murit.
Tu ce mai faci?