duminică, 15 iunie 2014

Aniversare fericită.

Orice om normal ar plînge acum în locul meu. Sunt efectiv acoperită de cărţi. Aş putea să tapetez o vilă cu toate cursurile mele. Şi toate astea pentru sfîntul examen, monstruosul mit bothian. Nu voi face apel la cunoştinţele voastre în corpul profesoral de la catedra de romînă dar examenul ăsta e legendar de pe vremea cînd se dădea oral.
Da, ştiu că în loc să mă uit drăgăstos la Alecsandri, Bolintineanu, Odobescu şi compania scriu aici, dar scriu pentru că trebuie cumva să scap de sentimentele ce mă rîcîie.
Eu nu plîng din cauza lui Both, nici din cauza Morfologiei nici de nimic ce ţine de viitorul meu academic.
Eu plîng pentru că n-o să mai aud miorlăituri în urechi în fiecare zi, n-o să mai adorm cu telefonul la urechi calculînd zilele pe care le mai am de stat în Cluj ca să ajung în gară şi să mă aştepte Vlad.
Moni spunea că cele două ţări între noi vor reprezenta ''testul suprem''.
Şi mă simt de parcă eu plec, nu el.
Simt că-mi pleacă lumea aşa cum am ştiut-o.
Şi chiar dacă nu pare, încerc cu disperare să gîndesc logic. Îmi repet mereu: va fi bine, de parcă mi s-a zgîriat cd-ul. Încerc să nu mă las trasă încă o dată în vîltoarea lacrimilor pentru că ştiu că nu folosesc la nimic cu excepţia deshidratării.
Şi dacă pînă acum m-am simţit singură, apăi de acum încolo o să mă simt de parcă aş fi ultimul om rămas pe pămînt. O să mă apuc să construiesc altare de parc-ar fi murit în timp ce vînez cu suliţa lebedele scăpate din zoo. Nu este zoo în Cluj, deci va trebui să improvizez. O să fur maşini de jucărie şi o să mi le leg ca-n desenele animate, de picioare, şi o să iau un extintor pe care-l voi folosi să mă propulseze pe drumurile ce mă vor duce la oraşele cu grădinile zoologice cu lebede.
Cinicii vor spune că aş putea pur şi simplu să iau o bicicletă sau role, dar cinicii NU VOR MAI FI!
Pentru că voi fi singură.

Cineva să mă ţină în braţe. Vreau să nu mai plîng.
Vreau să asimilez totul şi să înţeleg dracului că nu-i un capăt de lume.
It's just a whole new world.
But I feel that if I felt like I'm not really part of it. My old world is leaving.
And I'm so happy for him yet so sad.
All in all... At least we're on the same continent, right?
Time is just abstract, right?
Right?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu