vineri, 2 aprilie 2010

Lăcrimez des. Lacrimile imi răzbat pînă la buze. Numai pînă la buze. Vocea îmi e sinistru de înceată şi nu pot ţipa. Gîtul pulsează dureros cînd se rupe flegma vîscoasă din interiorul lui.
Ultimele zile viruşii s-au prelins din corpul meu înotînd iraţional de veseli în suluri întregi de hîrtie igienică proastă şi roz.
Mi-am simţit ca niciodată prezenţa căilor respiratorii cînd trageam în piept o halcă de aer. Doare ca dracu.
Am citit Misery de S. King şi Puşcăriaşiul de Kurt Vonnegut şi Violeta din safe de R. Ojog Braşoveanu în ultimele trei zile. Am ascultat muzică (mai rahitic la faza asta, totuşi) şi am început să citesc Zînele punkiste din New York de Martin Millar.
Mai dau cîte un mesaj din cele 80 rămase şi mai sun ca să mai consum din cele trei ore şi jumătate...
M-am crizat în linişte cînd mama îmi cotrobăia prin lucruri ca să facă curăţenie. Aşa mă enervează asta, să-mi caute cineva prin lucruri, atît de tare că obrajii captează tente rozalii, urletele mele ar crăpa geamurile, şi în faţă nu văd decît roşu. Sunt foarte foarte foarte furioasă cînd îmi face cineva asta. Şi nu e că aşi avea uuu de ascuns dracu ştie ce, dar sunt al dracu de posesivă de cele mai multe ori. Dace ai ok-ul meu poţi linişit/ă să faci asta, dar dacă nu..ei bine pot sa am reacţii exagerate.
E rău?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu