sâmbătă, 17 aprilie 2010

Ochii mei sunt străbătuţi de zeci de fire roşii din cauza ne-plînsului. De ce să plîng? mai are vreun rost? nu. Plîng pentru nimicuri. Ochii mi se vor usca de sînge pînă dimineaţă şi apoi va trece. Întotdeauna trece.
Întotdeauna după ce ţipi la mine că o vacă şi cu mine ne contopim în fiica ta cea mult prea iubită îmi revin. După ce mă înjuri şi mă trimiţi în nişte zone ale moaşă-mii, pentru că altel ai înjura la pătrat, tremur toată ziua pentru că îmi ţin în mine plînsul.
După ce îmi recomanzi atît de frumos să mă duc dracului şi să nu-ţi mai mai mănînc sufletul mă simt mai mult decît divin. Simt că am binecuvîntarea ta.
Cînd mă faci monstru mă simt frumoasă. Vai, cît de frumoasă mă simt!
Cînd îmi zici că mai bine nu mă năşteam mă simt atît de apreciată că mor de plăcere.
Cînd mi-ai sfîşiat desenul, munca mea de 3 ore, am simtit cum sufletul meu a crăpat.
N-am putut să-ţi răspund în obrăznicia şi bosumflarea şi răutatea de care mă acuzi pentru că buzele mi s-au sigilat. Pleoapele se mai zbăteau dar tu continuai.
Nu ai nici cea mai vagă idee ce rănită sunt.
Şi nu vei ştii niciodată nu-i aşa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu