luni, 18 mai 2015

Dirty Shirt and other bruises

Sunt jalnică, dar asta e.
Mă simt de parcă-mi sunt propria sclavă. Mi-e atît de ciudă cînd ştiu că propria-mi minte e singurul lucru care mă împiedică să funcţionez aşa cum ar trebui. Stresul care mă sugrumă, durerea care e stocată tot acolo, între creţele creierului, jalea nesuferită care e atît de patetică. Mă simt ca un om de nimic, o fiinţă slabă, incapabilă de a mă controla pe mine însămi.
Cum o să pot manipula alţi oameni dacă nu mă pot manipula pe mine?
Cît de adînc trebuie sa plonjezi în spiritul uman pînă-l poţi descifra şi controla?
Cum să ai încredere în alţii cînd nu poţi avea încredere în tine?
Şi mi-e ruşine de mine pentru că nu ştiu cît e adevăr şi cît disimulare în ceea ce zic. Îmi plăcea să cred că dacă cred suficient de mult şi muncesc reuşesc să concretizez ceea ce consider adevăr. Acum mă simt ruptă în propriile-mi principii şi gînduri. Nu-mi dau seama exact ce e corect şi în ce proporţie. Nu ştiu cum ar trebui să mă simt pentru că oscilez între contradicţii. Sunt amorală. Nu cred că oamenilor trebuie să le fie ruşine de adevăr. Suntem crescuţi prin convenţie. Banii, complimentele, răspunsurile şi întrebările standard, timpul, cuvintele sunt convenţii sociale.
Aş vrea să cred în mine, aş vrea să am încredere în mine, aş vrea să mă dezlănţui. Dar nu pot. Nu ştiu ce să fac.
Sunt un copil.

Contactul vizual de aseară de la concert m-a dizolvat. Parcă omul ăla îmi alunecase în suflet şi creaserăm o legătură. De parcă totul a rezonat perfect în secundele alea. De parcă citeam toată bucuria muzicii unul în sufletul celuilalt. Unul - pe scenă, celălalt - în public. Parcă am fost egali. Parcă nu mai exista nimic, nici înainte, nici după. Exista doar un Acum, cînd armonia domnea peste noi doi, deşi habar n-aveam cum ne cheamă şi şansele dictează să nu ne vorbim vreodată.
Sau poate a fost doar în închipuirea mea totul.
Nu am fost nici Totul, nici Nimic. Am simţit că sunt Parte Din.. nu ştiu din ce. Am fost ceva.
Vreau să fiu înapoi aseară. A fost primul moment în care nu am mai simţit durerea din ultimele luni. Cred că eram altceva decît fericită. Cred că trecusem de şi prin mine însemi.
Sau, cum ziceam, totul a fost în închipuirea mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu