joi, 7 mai 2015

Rîsul roşu

Am plîns şi parcă aş mai plînge dar mă dezgustă propriile-mi răgnete care se lovesc de pereţi. Cred că mi-e foame, dar nu-mi dau seama. Am visat azi-noapte ceva ce nu mai ţin minte exact dar ştiu că m-a întristat grozav. Dacă aş fi superstiţioasă aş zice că a fost o premoniţie. I-am auzit vocea şi zicea ceva despre o altă fată. În vis m-a cuprins o disperare profundă, un kriciati (ţipăt) nesfîrşit pătruns de o durere imensă. M-am trezit sfîrşită, descompusă, dar liniştită. Acum doar am plîns, şi-am plîns doar de dragul de a plînge, fără un gînd care să fie catalizator. A fost un plîns haotic, un plîns de om nebun. Încercam să mă opresc lovindu-mi picioarele, încercînd să conştientizez că e un act gratuit, inutil pentru că nu avea o sursă sau un motiv. Mi s-au deblocat gîndurile.
Am zis că nu vreau să uit nimic, dar acum îmi doresc să uit totul. Am strîns aproape toate lucruşoarele de la el şi le-am ascuns într-o cutie. Acum nici măcar să le privesc nu pot. Nu pentru că aş simţi sau m-aş gîndi la ceva acum, ci pentru că mi-e teamă ca va urma curînd o perioadă în care o voi face. Va trebui să-mi schimb curînd şi brelocul.
Mi-e groază de ideea ce a sta prea mult timp pe lîngă alţi oameni, pentru că mi-e teamă că aş aluneca brusc în ridicol.
Mă tot gîndesc cîţi oameni sunt acum pe stradă, unde merg, ce simt. Şi ştiu că se ascund atît de multe poveşti, durere şi fericire. Şi nimeni nu le va scrie vreodată.
Nu mă mai caută aproape nimeni prin mesaje. De sunat, nici atît. Mi-am pierdut cel mai bun prieten, iar acum nu mai pot refracta fiecare lucru şi nu se mai refractează în mine nici un lucru. Acum doar le conţin în mine ca pe nişte mizerii care-mi murdăresc mintea şi pe care le voi uita.
Nu-i pasă nimănui de nimic în afară de propria persoană.
Şi asta nici măcare nu mă întristează.
Coincidenţele m-au făcut să devin fantezistă. Cumva să mă îndemne la visare. Astfel de lucruri sunt foarte dăunătoare, prieteni, ţineţi minte. N-aş vrea să simt altceva acum decît sentimentul ăsta de goliciune sufletească, de furie ce va urma, de tînguirile şi tîrguirile ce vor să vină, de depresia şi în final de acceptarea care mă vor acoperi.
Refuz să regret orice. Deşi acum mă interesează prea puţin lucrurile astea.
O să mă arunc în ridicol fără nici o teamă, fără să mă intereseze, şi o să îmi asum propria persoană.
Toate chestiile astea le ştiu pentru că le proiectez undeva în viitor pe baza experienţelor universale ale oamenilor.
Rise, eat, work, sleep, repeat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu