Am o scîrbă dusă la un nivel aproape cosmogonic. O indiferenţă la care doar visam să o ating şi de care nu neapărat sufăr, ci mă las purtată de ea.
Mi-ar fi indiferent dacă aş fi lovită în cap de o cărămidă sau dacă m-ar călca maşina. Sunt complet demotivată să fac orice. Nu simt nimic, nu am modulaţii de stare, nu zvîcneşte nimic în mine. Nu mă interesează. Dacă sunt deprimată înseamnă că am atins o nouă limită. Cretină am rămas oricum, şi-mi ajunge să ştiu eu asta fără aprobarea sau dezaprobarea nimănui. Nu simt nici dezamăgire, nici afecţiune, nici ură, nimic. Sunt o bulă de săpun industrial. Nu vreau să mor, dar asta pentru simpul fapt că nu simt că trăiesc în vreun fel. Dacă nu privesc în gol, atunci o scurtă avalanşă de gînduri se întrepătrund, iar dacă conversez cu cineva, mă opresc din vorbit şi continui un monolog interior, cu sentimentul că totuşi continui să vorbesc. Mama îmi spusese odată: ,, Cîteodată vorbesc cu mine însămi, am nevoie de un partener de conversaţie inteligent.'' Eu nu am un partener de conversaţie inteligent sau imbecil. E doar de o mediocritate cretină.
Nu am un sentiment de superioritate, oh, vai, voi n-aveţi cum să înţelegeţi, eu simt totul atît de diferit etc etc etc. Adevărul e că sunt atît de mediocră încît nu am nici cea mai mică urmă de îndoială că nu trăiesc cu nimic mai intens sau şocant experienţele decît oricne altcineva. O, că sunt o studentă mediocră, cu o intuiţie soră cu imbecilitatea, fără pic de talent, da, astea m-ar putea deranja dacă mi-ar mai păsa acum.
Dar nu-mi pasă.
Nu vreau să mă compătimească nimeni, pentru că-i o pierdere de timp. Nu mă simt diferit, nu o să mă deschid mai tare şi am puternica convingere că propriile-ţi mizerii o să te determine să mă uiţi în maxim 10 minute.
Teoretic sunt conştientă de ce ar trebui să se petreacă, dar asta îmi provoacă o greaţă fizică. Nu vreau să mă privească. Oricum n-are importanţă.
Ştiu că arăt ca dracu'. Ştiu că nu zîmbesc şi că sunt descompusă. Dar, vorba Iuliei, acum două zile: ,,apăi tu eşti oricum tot timpu' deprimată''. Deci nici o diferenţă absolut semnificativă.
Şi sesizez că singurul mod în care cineva ar putea simţi că te-ar ajuta e să-ţi împărtăşească propria-i experienţă de viaţă, care nu face decît să-i dezbrace cumva în faţa mea. Aia e fascinant. Frînturi de viaţă pe care nu ştiu dacă le-aş mai fi găsit altfel. Pentru mine toată lumea a devenit un personaj.
I am single for now on.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.